www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Slujba Sfintilor Cuviosi Sila, Paisie si Natan de la Sihastria Putnei

Slujba Sfintilor Cuviosi Sila, Paisie si Natan de la Sihastria Putnei

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am, cântăm Stihirile pe 4, glas 1, podobie: Ceea ce ești bucuria...

Pe fericiții sihaștri cei prin minune vădiți, pe Natan și pe Sila și pe Paisie astăzi veniți toți credincioșii să îi cinstim în cântare de laudă, că rugători către Domnul s-au arătat, pentru cei ce îi cinstesc pe ei.

Cu netrupeștile cete vă bucuraţi nespus, în ceruri lăudându-L, prin cântări întreite, pe Cel preaminunat întru sfinții Săi, înaintea Căruia pomeniţi pe cei ce astăzi cu evlavie prăznuiesc pomenirea voastră, Sfinților.

Iată acum ce e bine sau ce este frumos fără numai ca fraţii să locuiască-n unire, că unde e aceasta a poruncit Dumnezeu viaţa veşnică, pe care astăzi primind-o, vă bucuraţi în sălaşurile drepţilor.

Vase cu totul curate Dumnezeieștii Treimi v-aţi arătat în vremea cea din urmă în lume; Acesteia rugându-vă neîncetat cu îndrăzneală, Părinţilor, pomeniţi-ne pururea şi pe noi, mântuire mijlocindu-ne.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Astăzi, toate cetele cele iubitoare de praznice, veniți să prăznuim soborul Cuvioșilor Părinți, celor din Sihăstria Putnei; că, prin vieţuirea lor cea dumnezeiască, lăcașuri preacurate făcându-se dumnezeieștii Treimi, cu cetele Cuvioșilor se bucură în ceruri; către aceştia să strigăm: Rugați-vă totdeauna pentru obștea voastră și pentru cei ce cu credință și cu dragoste vă cinstesc după cuviinţă.

Și acum..., a Praznicului.

La Stihoavnă

 Stihiri, glasul al 2-lea, podobie: Casa Efratului...

Luceferi v-aţi arătat ai Sihăstriei Putnei, Sila preaînțelepte, Paisie slăvite și minunatule Natan.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă.

Ceată de cuvioşi slăvită şi cinstită, soliţi-i obştii voastre iertare de păcate şi milă, fericiţilor.

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în Biserica cuvioşilor.

Chipuri virtuţilor, dreptare nevoinţei, măsură înfrânării, la toţi nevoitorii v-aţi arătat, slăviţilor.

Slavă..., asemenea:

Sfintei Treimi slujind cu râvnă în viață, treime de sihaștri, acum cu în ceruri milă ne mijlociți, rugându-vă.

Şi acum..., a Praznicului, sau aceasta:

Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa lumii, celor ce cu credinţă te lăudăm, Fecioară, milă şi har trimite-ne.

Acum slobozește... și celelalte.

Troparul, glasul 1, podobie: Piatra fiind pecetluită...

Mărturisitori ai dreptei credinţe şi apărători ai neamului românesc v-aţi arătat, Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea ostenindu-vă, cereştile daruri aţi luat. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Alt tropar, glasul 1, podobie: Locuitor pustiului...

Pe Cuvioșii sihaștri, pe îngerii cei în trup, pe ai Sihăstriei Putnei luceferi, pe Sila, Natan și Paisie, cu laude veniți să îi cinstim, virtuțile acestora urmând; și-adunându-ne toți cei binecredincioși să zicem, dar, cu credință: Slavă Celui ce v-a încununat! Slavă Celui ce v-a sfinţit! Slavă Celui ce nouă păzitori v-a arătat pe voi!

 

LA VECERNIA MARE

La Doamne strigat-am, punem Stihiri pe 8: 3 ale Praznicului și 5 ale Cuvioșilor, glasul al 4-lea, podobie : Ca pe un viteaz...

Astăzi ceata monahilor și soborul creștinilor să cântăm cântarea prorocului David, că minunat arătându-Se Dumnezeu întru Sfinții Săi, a slăvit cu slava Sa pe cei care L-au proslăvit cu viața lor, pe Natan, pe Paisie și Sila, ai Luminii nezidite luceferi vii arătându-se.

Cu zdrobirea de inimă aţi zdrobit preacumplitele năvăliri diavoleşti, Cuvioşilor; şi, cu post nevoindu-vă, strunit-aţi a trupului nărăvire din păcat, întărindu-vă pururea de la Duhul Sfânt; de al Cărui har învredniciţi-i şi pe cei care vă cântă astăzi cu râvnă şi cu dragoste.

Alte Stihiri, glasul 1, podobie: Prealăudaților Mucenici...

A Cuviosului Sila

De prunc însetând de Dumnezeu, ca un cerb ai alergat către izvoarele harului, Sila slăvitule, și, silindu-ți firea cu nespuse osteneli, pe tine vas curat al Stăpânului cu totul te-ai făcut; pe Acesta fă-L îndurat şi nouă, celor ce te cinstim cu dragoste.

A Cuviosului Paisie

De norul ceresc ți s-a umbrit inima îmbelșugat, de Dumnezeu iubitorule, Sfinte Paisie, și spre toți, Părinte, iubitor făcându-te cu fapta și cuvântul, i-ai luminat, preaînțeleptule, ca făclia cea din sfeșnic arătându-te tuturor, preaminunatule.

A Cuviosului Natan

Toiag în războiul nevăzut făcându-te fraților prin rugăciunea și sfatul tău, slăvitule Natan, cu pecetea crucii deplin ți-ai pecetluit și inima, și mintea, și capul tău, pe care l-ai lăsat mărturie de sfințenie obștii tale și toiag, și pavăză.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Astăzi ne-au răsărit, ca niște luceferi ai Zilei celei neînserate și ca niște stele ale Soarelui Celui mare, sihaștrii cei cu numărul Treimii numărați și întru o ceată dumnezeiește uniți: preaminunații Sila, Paisie și Natan; pe care lăudându-i, așa să zicem: Bucurați-vă, dumnezeiești oglinzi ale harului, care cu dumnezeiască lumină străluciți pe cei ce vă laudă! Bucurați-vă, flori preaînmiresmate ale Raiului, care în lume ați adus mireasma cea mai presus de lume! Bucurați-vă, mlădițe minunate ale Viței celei cerești preapline de strugurii virtuților, din care picură credincioșilor vinul cel dulce, de suflet veselitor! Rugați-vă, dar, cu deadinsul să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum..., a Praznicului.

Lumină lină...,  Prochimenul zilei şi Paremiile:

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire: (3: 1-9)

Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor nepricepuți ei au părut că sunt morți și a fost socotită nenorocire ieșirea lor și nimicire plecarea lor dintre noi, dar ei sunt în pace. Și chiar dacă înaintea feței oamenilor au primit chinuri, nădejdea lor este plină de nemurire ; și, puțin fiind pedepsiți, cu mari binefaceri vor fi dăruiți, că Dumnezeu i-a încercat și i-a aflat vrednici de El. Ca aurul în topitoare i-a lămurit și ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Și în vremea cercetării lor vor străluci și vor fi ca scânteile ce aleargă pe miriște. Judeca-vor neamuri și vor stăpâni popoare și Domnul va împărăți peste ei în veci. Cei ce nădăjduiesc spre El vor înțelege adevărul și credincioșii vor rămâne lângă El în iubire; că har și milă va dărui cuvioșilor Lui și va purta grijă de aleșii Săi.

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire: (5: 15 – 6: 3)

Drepții în veci vor fi vii și răsplata lor este întru Domnul, iar Cel preaînalt poartă grijă de ei. Pentru aceasta, vor primi împărăția luminii și cununa frumuseții din mâna Domnului; căci cu dreapta Sa îi va acoperi și cu brațul Său îi va ocroti. Va lua râvna Lui în loc de armă și va întrarma făptura spre izbândă asupra vrăjmașilor. Îmbrăca-Se-va ca într-o platoșă cu dreptatea și Își va pune coif judecata cea nefățarnică. Va lua cuvioșia ca pavăză nebiruită și va ascuți cumplita mânie ca o sabie; și lumea va porni război împreună cu El asupra celor fără de minte. Ca niște săgeți bine îndreptate, fulgerele vor porni din nori, ca dintr-un arc bine încordat, și vor lovi la țintă. Și din mânia Sa, ca dintr-o praștie, va fi aruncat  noian de grindină. Se va întărâta asupra lor apa mării și râurile îi vor îneca deodată. Va sta împotriva lor duhul Puterii și ca o vijelie îi va risipi. Astfel,  fărădelegea va pustii tot pământul și răutatea va răsturna tronurile celor puternici. Auziți, dar, împărați, și înțelegeți! Învățați-vă, judecători ai marginilor pământului! Ascultați, cei ce stăpâniți mulțimi și cei ce vă trufiți cu mulțimea popoarelor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, și puterea de la Cel preaînalt.

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire: (4: 7-15)

Dreptul, de va ajunge să se sfârșească, întru odihnă va fi. Că bătrânețea cinstită nu este cea dată de lungimea vieții, nici nu se măsoară după numărul anilor. Ci căruntețea este, la oameni, înțelepciunea, iar vârsta bătrâneții este viața neîntinată. Ajungând plăcut lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit și, fiindcă trăia între păcătoși, l-a mutat. Răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i schimbe gândul, nici înșelăciunea să nu îi amăgească sufletul. Că vraja răutății întunecă cele bune și amețeala poftei schimbă mintea cea fără de răutate. Ajungând în scurtă vreme la desăvârșire, dreptul a dobândit o viață împlinită, cum alții n-au izbutit în ani îndelungați. Plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceasta, s-a grăbit să iasă din mijlocul răutății. Iar popoarele, văzând, n-au priceput și nici n-au pus în gând una ca aceasta: că har și milă va dărui Domnul aleșilor Lui și va purta grijă de cuvioșii Săi.

 

La LITIE

Stihira hramului Bisericii.

apoi Stihirile. Glas 1, însuși-glasul.

Veselește-te în Domnul și saltă duhovnicește, fericită obște a Sihăstriei Putnei, că astăzi ca o primăvară a venit la tine cu flori preaminunate dintru grădinile cele cerești pomenirea Cuvioșilor sihaștri; că cei pe care i-ai purtat în sânul tău astăzi, prin lucrarea Duhului, au înflorit și tuturor dăruiesc buna-mireasmă a harului, veselind sufletele celor ce cu credință săvârșesc sfântă pomenirea lor.

Glas 4

Vase preacurate făcându-vă Luminii celei întreite, prin lumină lumii v-ați descoperit, treime de sihaștri; și cu toiegele voastre puterea cea diavolească alungând, v-ați arătat, Cuvioșilor, chipuri slăvite; deci, ca cei ce aveți îndrăznire la Dumnezeu, pomeniți-ne și pe noi, cei ce vă cinstim, sărutând cu credință racla moaștelor voastre.

Slavă...,  glasul al 5-lea:

Veniți, toți credincioșii, să ne veselim duhovnicește și să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru. Că astăzi nemincinoasa Lui făgăduință iarăși strălucește, pe Cuvioșii cei pururea-cugetători la îndreptările Sale întru pomenire veșnică arătându-i, și de minuni făcători, și preatari apărători ai celor ce-i cinstesc; pe aceștia și noi, dar, cu credință lăudându-i, și cu evlavie, să strigăm: Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Şi acum...,  a Praznicului sau a Născătoarei, aceasta:

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, și te slăvim credincioșii după datorie, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre.

La Stihoavnă

Stihiri, glasul al 2-lea, podobie: Când de pe lemn...

Crucea Împăratului Hristos ridicând pe umerii voştri, Preacuvioşilor, calea nevoinţelor aţi străbătut-o uşor; şi deasupra suindu-vă nevoilor firii, toate uneltirile lui Veliar le-aţi stricat, care, tânguindu-se, zis-a către cei ai săi: O, prieteni, toată întărirea mea surpatu-s-a.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioșii întru slavă și se vor veseli întru așternuturile lor.

Graiul lui Davíd l-aţi împlinit, că punând în inima voastră suişuri, Sfinţilor, şi, ca cei fără de trup viaţă petrecând, la înălţime suitu-v-aţi, la cea aşteptată a desăvârşirii celei dumnezeieşti neîncetat, unde îngereştile cete au cântat, văzând, cu uimire: Cum, dar, netrupeşti se-arată cei în trup!

Stih: Cântați Domnului cântare nouă, lauda Lui în Biserica cuvioșilor.

Vase preacurate v-aţi făcut şi de bun folos – după Pavel –, preaînţelepţilor, darurilor Duhului împărtăşindu-vă, căci credinţa şi dragostea, nădejdea şi pacea şi răbdarea îndelung pururea voi lucrând, partea cea de-a dreapta măririi, cea gătită vouă de Tatăl, astăzi moşteniţi, nevoitorilor.

Slavă...,  glasul al 8-lea:

Mulțimile călugărilor, pe voi îndreptătorii noștri vă cinstim, Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan; că prin voi pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericiți sunteți, că lui Hristos ați slujit și a vrăjmașului ați biruit puterea, cei ce sunteți cu Îngerii împreună vorbitori, cu Drepții și Cuvioșii împreună locuitori; cu care împreună rugați-vă Domnului să miluiască sufletele noastre.

Şi acum..., a Praznicului.

Acum slobozește și celelalte.

 

LA UTRENIE

 

La Dumnezeu este Domnul... troparul de două ori (vezi la Vecernia mică) şi al Praznicului sau al Născătoarei-Învierii.

După întâia Catismă, Sedealna,

glasul 1, podobie: Mormântul Tău...

Cu toţii să cântăm cu credinţă soborul slăvit şi minunat al sihaștrilor Putnei, pe bunul Paisie, și pe Sila cel minunat, dar și pe Natan nevoitorul duhovnic, care pentru noi solesc în ceruri la Domnul iertarea păcatelor.

Slavă..., glasul al 4-lea, podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Pe vasele harului cele curate, pe Sila, pe Paisie și pe Natan să-i lăudăm că tuturor celor ce-i cinstesc dau vindecare și minuni izvorăsc în dar.

Şi acum..., a Praznicului.

După a doua Catismă, Sedealna,

glasul al 5-lea, podobie: Pe Cuvântul...

Cu toiagul puterii celei dumnezeiești de la bolnavi puterea celui viclean izgonind, minunat v-ați arătat chipul, slăviților, și în dar tămăduiri izvorâți celor ce vin la sfintele voastre moaște, cele cu bună mireasmă, Sila, Natane și Paisie.

Slavă..., aceeași. Şi acum..., a Praznicului.

Polieleu şi Mărimurile:

Mărimu-vă pe voi, de trei ori fericiților, Sila, Paisie și Natan, și cinstim pomenirea voastră cea întru tot prăznuită.

Veniți toți cu evlavie să lăudăm pe Sfinţii Cuvioși cei minunați, care cu harul au strălucit în Sihăstria Putnei.

Stihuri:

1. Așteptând am așteptat pe Domnul și El a căutat spre mine și a auzit rugăciunea mea.
2. Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului.
3. Pentru cuvintele buzelor tale eu am păzit căi aspre.
4. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-ai încins cu veselie.
5. Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său.
6. Cântați Domnului cei cuvioși ai Lui și lăudați pomenirea sfințeniei Lui.

După Polieleu, Sedealna,

glasul al 3-lea, podobie: De frumuseţea...

Astăzi soboarele celor fără de trup cu adunările dreptcredincioșilor preaminunat se veselesc şi saltă duhovniceşte, ceata Cuvioşilor Sila, Natan și Paisie cinstind cu evlavie și făcând prăznuirea lor, și cântă cuvioasă cântare: Bucură-te cinstită adunare!

Slavă..., aceeași. ​Şi acum..., a Praznicului, sau aceasta:

Preaminunatul glas al slujitorului celui de foc venind, Stăpână cerului te-a arătat și mai presus de toate, Fecioară-Maică; că, pe Dumnezeu născând, covârșești toate mințile, pentru care pururea te mărim cu evlavie, cântându-ți cu credință, Fecioară: Bucură-te, Împărăteasă Maică!

Apoi îndată antifonul I al glasului al 4-lea, după care Prochimenul, glasul al 4-lea:

Bucura-se-vor cuvioșii întru slavă și se vor veseli întru așternuturile lor.

Stih: Cântați Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea cuvioșilor.

Apoi Evanghelia (Matei 11: 27-30)

Joi, în săptămâna a 4-a după Pogorârea Sfântului Duh. ​Slavă.

Pentru rugăciunile Cuvioșilor Tăi, Milostive, curățește mulțimea greșalelor mele.

Și acum.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor mele.

și îndată stihira, glas 2.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Cuvioșilor sihaștri, în tot pământul a ieșit vestea faptelor voastre. Pentru aceasta în ceruri ați aflat plata ostenelilor, taberile drăcești ați pierdut, cetele îngereți ați ajuns, a cărora și viață fără prihană ați urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cereți pace sufletelor noastre.

 

Canonul Cuvioșilor. Glas 8.

Cântarea I. Irmos: Pe Faraon...

Pe cei ce pururea au împlinit cuvântul Tău, ca niște Îngeri în trup, după cuviință încercând a-i lăuda, Cuvântule al Tatălui, dă-mi cuvânt cu putere, limba mișcându-mi și inima, și gândul deșert alungându-l de la mine.

Egipteneştile porniri surpându-le, ca Moise oarecând, Sfinţii trei sihaştri cu lacrimi au înecat pe faraonul netrupesc în pustiile Putnei şi în pământul făgăduit astăzi între Cuvioşi se veselesc.

Soarelui Celui nezidit făcându-vă luminători minunați, străluciți cu slavă pe cerul Bisericii, Cuvioșilor Părinți, alungând necredința și pe cărarea poruncilor îndreptând pe cei care vă cinstesc.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Făgăduinţa Dumnezeu plinind-o, cea către Eva dintâi, Maică a Vieții pe tine te-a făcut, că tu pe cel Unul-Născut fără maică din Tatăl, fără de tată L-ai zămislit, Fecioară Curată, din trupul tău.

Alt canon, Glas 8. Irmos: Apa trecând-o...

La crinii grădinilor Raiului, la Natan, la Sila și Paisie să alergăm, mireasmă să luăm, dumnezeiască, izgonitoare a miesmei păcatelor.

Ai negurii veacului de acum, Sfinților sihaștrii, izonitori v-ați arătat; ci pururi străluciți-ne și nouă neînserata lumină a harului.

Slavă.

Umbra întristărilor risipind, suit-ați pe scara împlinirii poruncilor,· slăviților, în corturile slavei,  la bucuria cerească și veșnică.

Și acum.

De iarna păcatului celui cumplit scăpăm, Preacurată, alergând la solirea ta, care pururea ca o primăvară ne-aduce calda suflare a harului.

Catavasia.

Cântarea a III-a.

Irmos: Doamne, Cel ce ai plecat...

Ispitiţi în pustie ca în topitoare, slăviţilor, toată pământeasca dorire cu totul ați lepădat și v-ați unit pe deplin cu focul dumnezeirii, strălucind, Părinților, astăzi, ca soarele.

Netrupeștilor cete urmând cu dorul de Dumnezeu, ați viețuit îngerește în trup, fericiților; cu care astăzi cântați în cereștile lăcaşuri cântare de laudă Domnului Savaot.

Ţinând toată porunca până la capăt, slăviților, cu frică și cu cutremur mântuirea aţi lucrat, ascultare făcând fără cârtire de-a pururea și fii ai lui Dumnezeu arătându-vă neîntinați.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Isaia pe tine mai dinainte vestindu-te, Maică, zis-a: Iată fecioara în pântece va lua și ne va naşte cu trup pe Cuvântul cel veşnic; pe Carele Îl slăvim, pe tine mărindu-te.

Alt canon. Acelaşi irmos

Pe-a Treimii treime, Sila, Natan și Paisie, care pe pământ petrecut-au în unime desăvârșit, să îi cinstim în cântări, că în ceruri se roagă la tronul Acesteia pentru cei ce îi laudă.

Lăudăm cu credință pe stâlpii cei neclintiți, pe cei ce pe Piatra credinței își au temeliile, pe cei cu totul de foc, înălțați până la ceruri, pe cei ce călăuzesc pe calea poruncilor.

Slavă.

Urând odihna trupească și ale lumii plăceri, cu râvnă dorit-ați odihna cea cerească și veșnică și de a Numelui sfânt îndulcire gândită pururea v-ați bucurat, preaînțelepților.

Și acum.

Minunată e, Maică, taina Întrupării Cuvântului, care întru tine, Fecioară, s-a lucrat mai presus de gând; pentru aceasta toți de Dumnezeu Născătoare te vestim, Bucură-te cântându-ți cu Îngerul.

Catavasia. Sedealna. Glas 1. Mormântul tău.

Scriind, ca niște buni, în pomelnicul vostru pe cei ce dăruiau și pomenindu-i cu râvnă, în cer pomeniți acum pe toți cei ce vă dăruie dar de laudă și în cartea vieții îi scrieți, slăviților.

Slavă. Asemeni.

Izvor de vindecări dobândind credincioșii și scut nebiruit, sfinte moaștele voastre, la ele cu dragoste și osârdie alergăm, izbăvindu-ne de tulburări și necazuri, și luând în dar tămăduire de boală degrabă, slăviților.

Și acum. A Praznicului.

Cântarea a IV-a.  Tu ești tăria mea, Doamne.

Iată acum, Sfinților, ce este bun și frumos fără numai pururea cu dragoste a locui fraţii la un loc; ca mirul pe barbă, pe marginea veşmintelor; că binecuvântarea şi viaţa primit-aţi vieţuind în unire, slăviţilor. Ps. 132

Partea mea ești, Bunule, Tu ești nădejdea mea, Tu, scăparea, Tu și izbăvirea mea, o, Preaminunatule Dumnezeu, cântat-ați de-a pururi cu graiul Prorocului; cu care și astăzi cuvioasă cântare lui Hristos îi cântați, Cuvioșilor.Ps. 118, 24

Umbră văzând, Sfinților, zilele omului, și că Domnul – numai El – rămâne în veac, și din neam în neam pomenirea Lui, prin neîncetata chemare a Numelui, Căruia – precum zice – tot genunchiul se pleacă, Ziua cea ne înserată ați dobândit. Înț.Sol. 2,5; Ps. 101,13; Fil. 2, 9-10.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Toţi te cinstesc: Îngerii, Maică, şi oamenii; că încăpându-L negrăit în pântece pe Dumnezeu Cel neîncăput, mai presus de toate, Stăpână, te-ai arătat; pentru aceasta ție tot genunchiul se pleacă și te laudă pururea, mărindu-te.

Alt canon. Auzit-ai, Dumnezeule.

Iubitori arătându-vă pururi ostenelilor trupului, ați aflat odihnă sufletelor voastre pe Hristos, Cuvioșilor.

Necruțându-vă vasele trupurilor voastre cu nevoințele, vase sfinte ale harului v-ați făcut, de trei ori fericiților.

Slavă.

Ajutor neîntârziat ne sunteţi în preacumplita năvală diavolească, slăviților; pentru care pururea vă lăudăm.

Și acum.

Tuturor credincioșilor ești mijlocitoare la Cel născut al tău, și liman celor înviforați, Maica Dumnezeului Celui viu.

Catavasia.

Cântarea a V-a.  Pentru ce lepădat-ai.

Netrupeşte în lume ați viețuit, tustrei adunându-vă, lucrarea îngerească săvârșind cu credință, în trup fiind, deci acum în ceruri cântați cântare întreită dumnezeieștii Treimi, Cuvioșilor.

Evanghelia slavei s-a încredințat preastrălucit în voi, Cuvioșilor, că prin strălucire de lumină v-ați vădit, Sfinților, moaștele slăvite și de minuni izvorâtoare, pe care astăzi le cinstim cu evlavie.

Ierarhului Iacob Putneanul v-ați însoțit, înțelepților, cu el de un suflet și un gând arătându-vă pe pământ, căruia și în ceruri ca mieii cei curați urmat-ați, la Păstorul cel mare suindu-vă.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Avacum auzit-a glasul Tău cel sfânt și s-a temut, Dumnezeule, și, văzând venirea cea slăvită a Ta, spăimântatu-s-a, că dintru Fecioară aveai, Cuvinte, a Te naşte, tuturór ca un om arătându-Te.

Alt canon. Luminează-ne pe noi.

O, dumnezeiesc gândul vostru, fericiților, cel lipit totdeauna de Dumnezeu care de slava nezidită v-a împărtășit!

Racla cea de har izvorâtoare a moaștelor voastre dumnezeiești, Cuvioșilor, tămăduire ne dăruiește îmbelșugat.

Slavă.

Inima lăcaș v-ați făcut-o, Cuvioșilor, al Preasfântului Nume al lui Hristos, către Care vă rugaţi în lăcașurile cerești.

Și acum.

Iartă, ca un Bun, Ziditorule, pe robii tăi, rugăciunea cea de Maică ascultând a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Catavasia.

Cântarea a VI-a. Curăţeşte-mă…

Silindu-vă, aţi luat Împărăţia cerurilor, acum de la Dumnezeu, o, preacuvioșilor, Natane slăvitule, Sila fericite, și preabunule Paisie.

Topitu-v-ați neîncetat trupul cu postul, vitejilor, nimicind pornirile păcatului și deplin făcându-vă vase preacurate ale harului, slăviților.

A Treimii.

Ascultă cererea robilor Tăi, o, Dumnezeule, Treime fără început și Unime, pururea, pentru rugăciunile cetei întreite a sihaștrilor nevoitori.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Zid tare și neclintit și apărare și pavăză, Stăpână, ești tuturór binecredincioșilor, celor care-ți laudă facerea de bine pretutindenea cu dragoste.

Alt canon. Rugăciunea mea.

Scăpându-o pe femeie, Sfinților, de cumplita lucrare diavolească chipul slăvit și toiagul puterii v-ați arătat, de Hristos iubitorilor; pentru aceasta vă cinstim preacinstita icoană și moaștele.

Ispitele vrăjmășești goniți-ne cu toiagul mijlocirilor voastre, cum oarecând săvârșit-ați minune, Sfinților Sila, Natan și Paisie, puterea celui preaviclean cu toiegele voastre izgonindu-o.

Slavă.

Hrănindu-vă în pustie, Sfinților, cu hrana împlinirii poruncilor v-ați arătat mai frumoși decât cedrii, învrednicindu-vă, Sfinţilor Cuvioși, de frumusețea cea dintâi a chipului celui dumnezeiesc.

Și acum.

Acoperă, Preacurată, pururea pe cei ce vin cu credință la tine, de Dumnezeu Născătoare și Împărăteasă a toate pe tine vestindu-te, ca una ce ai zămislit pe Dumnezeu și Stăpânul zidirilor.

Catavasia.

Condac. Glas 8. Apărătoare Doamnă.

Pe Cuvioșii Părinți ai Bucovinei, Sfinții Sila, Paisie și Natan să-i lăudăm. Că aceștia mult nevoitori fiind, înțelepți îndrumători s-au arătat. Pentru aceasta cu evlavie cântăm: Bucurați-vă, Cuvioșilor Părinți, rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Alt condac. Glasul al 8-lea. Apărătoare Doamnă.

Mulțimea valurilor lumii neudat trecând, înecat-ați întru lacrimi, Cuvioșilor, repejunea preacumplită a vrăjmașilor, și luând darul minunii de la Dumnezeu, vindecați pe cei ce cântă cu evlavie : Bucurați-vă, de trei-ori-fericiților.

Icos.

Praznic de veselie ne-a răsărit astăzi, fraților, veniți să ne bucurăm! Că nu florile acestei primăveri ne-aduc acum miresme, ci florile cele în Rai odrăslite și cu roua Duhului stropite, Cuvioșii Sila, Natan și Paisie. Veniți, dar, acestora să le strigăm cu evlavie: Bucurați-vă, de trei-ori-fericiților.

 

SINAXAR

Întru această lună, mai, în ziua a 16-a, facem pomenirea Sfinţilor Cuvioși Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei

Cuvioșii Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau monahii iubitori de mai multă rugăciune și nevoință.

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic și ajutor al starețului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obștii, ostenindu-se, în același timp, la slujbele bisericii și la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, trecând la Domnul starețul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareț de către mitropolitul Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul. Ca părinte duhovnicesc al obștii, a înnoit viața duhovnicească a Sihăstriei Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea mitropolitului Iacob, a zidit o biserică nouă de piatră cu hramul Buna-Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele trebuitoare, precum și o nouă trapeză și chilii. Ajuns vestit duhovnic și povățuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost prețuit atât de credincioșii simpli, cât și de domnitorii Moldovei Constantin Cehan Racoviță și Grigorie Calimachi, precum și de înalți dregători, egumeni și arhierei, pe toți povățuindu-i cu înțelepciune pe calea mântuirii. Sub îndrumarea sfântului stareț, monahii din Schit se îndeletniceau cu caligrafierea manuscriselor ce cuprindeau sfinte slujbe și importante scrieri ale Sfinților Părinți. Dintre ucenicii săi, cel mai cunoscut este episcopul Rădăuților Dosoftei Herescu. Ultimii ani de viață Cuviosul Sila și i-a petrecut în multe lipsuri și încercări, ca urmare a răpirii Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1774, și a îngrădirilor puse de noua stăpânire. Schitul nu avea cele necesare hranei monahilor și era nevoit să se împrumute de bani și alimente. Cunoscându-și apropiatul sfârșit pământesc, Sfântul Sila a pus povățuitor Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan, apoi și-a cerut iertare de la toți. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit și slujit întreaga sa viață.

Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie.  Deși nu a fost stareț al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credința ortodoxă pe toți, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se celorlalte virtuți, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareții Sila și Natan a fost martor al greutăților din anii de stăpânire austriacă, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veșnice în data de 16 decembrie 1784.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, viețuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar și credincioșii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte și păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. El se îndeletnicea și cu caligrafierea de manuscrise și cu alcătuirea pomelnicelor ctitoricești. În anul 1781 a fost rânduit stareț de către Cuviosul Sila, care se pregătea pentru trecerea la cele veșnice. Deși înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă și jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintașului său, călăuzind obștea încredințată lui spre păstorire timp de trei ani și jumătate, deși lipsurile și greutățile erau tot mai mari din pricina ocupației habsburgice. La capătul unei vieți închinate lui Dumnezeu, în neagonisire și curăție, după ce a purtat cu multă răbdare și necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.

La scurt timp după trecerea la cele veșnice a celor trei Sfinți ieroschimonahi, Schitul Sihăstria Putnei s-a pustiit din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului Schit, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. La puțin timp după aceasta, pe 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului, în pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei Cuvioși: Sila, Paisie și Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă. În anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârșit la racla cu moaștele Cuvioșilor. De aceea, cu prilejul împlinirii 20 de ani de la resfințirea vechii biserici de la Sihăstria Putnei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea în rândul Sfinților a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.

Cântarea a VII-a.  Pruncii evreilor.

Inima voastră încredințând-o în tot ceasul rugăciunii neîncetate, chemând Numele căruia se pleacă tot genunchiul, ați biruit, slăviților, năvălirile ispitei.

Însăși Luminii nezidite slujitori v-ați făcut cu viețuirea; deci, vădindu-vă prin strălucirea de lumină, lumină dăruiți acum celor care vi se roagă.

Inima voastră ați lărgit-o – cum și Pavel fericitul îndemna –, către toți iubitori făcându-vă de-a pururea, pe credincioși, slăviților, pomenindu-i în tot ceasul. II Cor. 6, 13

A Născătoarei de Dumnezeu.

Lumii ești Maică Împărăteasă, pe Atoateziditorul zămislindu-L, pe Care roagă-L, Stăpână, pururea pentru lume, iertare mijlocindu-ne, cu solirea ta de maică.

Alt canon. Tinerii din Iudeea.

Sihăstrește viața petrecându-vă, Sfinților, ați strălucit tuturor cu razele virtuții, pe toți încredințându-i și învățându-i să laude: Binecuvântat eşti, Dumnezeul Părinților noștri!

Toată latura Putnei vă vestește minunile, Cuvioșilor, că dați tămăduire degrabă celor care vă cinstesc, închinându-se și cu credință căzând la sfânta voastră raclă.

Slavă.

Rugăciunile voastre cele bineprimite la Tronul cel preaînalt, slăviților, cu râvnă – precum odinioară – înălțați, pomenindu-ne pe noi, cei ce facem cu dor a voastră pomenire.

Și acum.

Iesei rădăcină arătatu-s-a ție, Maică, născând pe Davíd; iar tu, ca o tulpină dintr-însul, odrăslit-ai pe Mlădița aceluia, pe Împăratul Hristos, pe Dumnezeu și Omul.

Catavasia.

 

Cântarea a VIII-a. Pe Împăratul.

A Preacuratei sfânt lăcaş ridicându-l, Cuvioșilor, iarăși din piatră, pe piatra credinței v-ați întărit și mintea.

Apei zidit-ai, Părinte Sila, fântână, însetând tu după Apa cea vie, pe Care azi aflând-o, și nouă izvorăște-O.

Umbră viața cea de aici socotind-o, Cuvioase Natan, la viața cea adevărată cu râvnă alergat-ai.

A Treimii.

Dă tuturor pace și sănătate și izbăvire din boli cu solirea celor trei sihaștri, Treime preaslăvită.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Sminteală este înțelepților lumii pururea-fecioria ta, Maică, iar celor ce te cântă taină preaminunată.

Alt canon. Pe Împăratul.

Inima voastră, și voirea, și mintea, le-ați supus deopotrivă cu trupul doririi mai bune către Împărăție.

Punând în voi, ca’n trei măsuri de făină, aluatul Său Înțelepciunea cerească, săviților, dospit-ați spre îndumnezeire.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Domnul.

Unde lucrează, Sfinţilor, harul vostru, de acolo se alungă puterea diavolească; deci, cu ocrotire neîncetată, păziți și obștea voastră.

Și acum.

Toată nădejdea către tine o punem, de Dumnezeu Născătoare Stăpână, deci cu a ta putere păzește-ne de-a pururea.

Catavasia.

 

Cântarea a IX-a. Spăimântatu-s-a de aceasta.

A sfintei sihăstrii a putnenilor întreita făclie a harului dumnezeiesc, veniți credincioșilor s-o cinstim; pe Cuvioșii cei slăviți, Sila și Natan și Paisie, pe florile pustiei preadulci mirositoare, pe rugătorii cei către Hristos.

Biserica întreagă se bucură, prăznuind cu credință și dragoste și săvârșind pomenirea voastră de peste an, mijlocitori avându-vă, preafierbinți, în ceruri la Dumnezeu, slăviților sihaștri ai Sihăstriei Putnei, Sila, Natane și Paisie.

Ispite de tot felul voi izgoniţi de la noi, care astăzi cu dragoste, vă încununăm praznicul cu florile laudei, slăviţilor Paisie, Sila şi Natane, şi vă rugăm ca de la obştea noastră îndepărtând necazul, şi mântuire să îi mijlociţi.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Nădejde neclintită am câştigat, credincioşii, de-a pururi la tronul Tău pe Maica Ta, Unule-Născut şi Cuvântule, că în mitrasul ei curat ai binevoit a sălăşlui, pe-aceasta arătând-o şí maică, şí fecioară, şi mai slăvită decât Îngerii.

Alt canon. Fecioară Preacurată.

Neagonisitoarea voastră vieţuire de pe pământ, de Hristos iubitorilor, bunătăți veșnice în ceruri v-a câştigat în schimb.

Ispitele răbdat-ați, dinspre toată partea, și v-ați făcut încercați, fericiților, cununile biruinței luând de la Dumnezeu.Iac. 1,12

Slavă.

Iertare de păcate cereți de la Domnul, Sfinților Sila, Natan și Paisie, celor care cu râvnă pomenirea v-o săvârșim.

Și acum.

Scăpare în primejdii și acoperitoare dreptcredincioșilor tu ești de-a pururea, de Dumnezeu Născătoare și Maică a Domnului.

Catavasia.

Exapostilaria. Glas 3. Lumina cea din lumină.

Pe fericiții sihaștri Natan, Sila şi Paisie, astăzi toţi credincioșii să-i lăudăm, ca solitori să ne fie către Dumnezeu Milostivul.  (de 2 ori)

Slavă... Și acum... A Praznicului.

 

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 8-lea, podobie: O, preaslăvită minune!

O, preaslăvită minune! ca niște crini preafrumoși în pustie au răsărit sihaștrii cei minunați, Sila, Natan și Paisie, înmiresmând cu miresmele duhovnicești ale Raiului toată Biserica; veniți, credincioșilor, să îi cinstim că de-a pururi rugători i-am dobândit la Hristos.

Sila Cuvioase, pe treptele scării virtuții suind fericite, la căpătul doririlor ai ajuns, de Hristos iubitorule; Căruia roagă-te cu îndrăznirea ta pentru cei ce te cinstim și pomenirea ta preacinstită săvârșim și îți sărutăm moaștele cu dragoste și cu evlavie.

Sfinte fericite Paisie, ca un preabun te-ai înălţat în carul virtuților la lăcaşurile cerești, unde azi, odihnindu-te și bucurându-te, minunat culegi al ostenelilor rod îmbelșugat. Roagă-te pentru cei care au luat jugul lui Hristos, ca să păzească pururea făgăduința dintâi.

Via sufletească a fraților cu înțelepciune îngrijind, ca un Înger ți-ai săvârșit, fericite Natan, alergarea ta pe pământ; iar acum, fiind cu cei netrupești, pe Ziditorul a toate înduplecă-L, Sfinte, să caute cu milă de-a pururea spre via Sa, pe Sila și Paisie luând împreună rugători.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Astăzi ne-au răsărit, ca niște luceferi ai Zilei celei neînserate și ca niște stele ale Soarelui Celui mare, sihaștrii cei cu numărul Treimii numărați și întru o ceată dumnezeiește uniți: preaminunații Sila, Paisie și Natan; pe care lăudându-i, așa să zicem: Bucurați-vă, dumnezeiești oglinzi ale harului, care cu dumnezeiască lumină străluciți pe cei ce vă laudă! Bucurați-vă, flori preaînmiresmate ale Raiului, care în lume ați adus mireasma cea mai presus de lume! Bucurați-vă, mlădițe minunate ale Viței celei cerești preapline de strugurii virtuților, din care picură credincioșilor vinul cel dulce, de suflet veselitor! Rugați-vă, dar, cu deadinsul să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum..., a Praznicului.

 

Doxologie mare și celelalte.

 

LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE

Fericirile, pe 8, 4 ale praznicului, și 4 ale cuvioșilor, din cântarea a 6-a.

Prochimen. Glasul al 7-lea.

Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

 

Apostolul  (Efeseni 6, 10-18)

Duminică în săptămâna a 27 după Pogorârea Sfântului Duh

Fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui ...

Aliluia, glasul al 2-lea.

Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și cuvioșii Tăi se vor bucura.

Stih: Că a ales Domnul Sionul și l-a ales spre locuință Luiși.

Evanghelia Cuvioșilor (Luca 12, 32-40)

Sâmbătă în săptămâna a 28 după Pogorârea Sfântului Duh

Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică ...

Chinonicul:

Bucurați-vă, drepților, întru Domnul, celor drepți se cuvine laudă. Aliluia.

 

 

În situația calendaristică de astăzi, Slujba Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan cade întodeauna în Perioada Penticostarului, mai precis în intervalul dintre luni, după Duminica Tomei (când sărbătoarea Sfintelor Paști cade cel mai târziu, adică pe 8 mai) și Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic (când sărbătoarea Sfintelor Paști cade cel mai devreme, adică pe 4 aprilie).

 

În zilele obișnuite, peste săptămână, slujba cuvioșilor se cântă împreună cu cea a zilei, din Penticostar, după cum urmează:

 

La Vecernia mică, la Doamne strigat-am... se pun 4 stihiri, ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului, din Penticostar (Slava... de la Doamne strigat-am..., de la Vecernia Mare, din duminica precedentă; sau de la praznicul Înălțării, când 16 mai cade vineri sau sâmbătă în săptămâna a 6-a, sau de la Miercurea Înjumătățirii, când 16 mai cade joi, vineri sau sâmbătă în săptămâna a 4-a după Paști). Stihoavna Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului, din Penticostar (Slava... de la Vecernia Mare sau de la praznicul Înălțării sau al Înjumătățirii).

Troparele: în săptămâna a doua după Paști: troparul Cuvioșilor (o dată), Slavă..., Și acum..., al praznicului: Pecetluit fiind mormântul... (o dată);

În Săptămâna a treia după Paști: troparul Iosif cel cu bun chip..., Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., Mironosițele femei...;

În Săptămânile a patra (luni, marți), a cincea, și a șasea (luni, marți): troparul învierii din duminica precedentă (o dată), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei-Învierii, glasul 1: Gavriil zicând ție ...[1];

Joi, vineri și sâmbătă în săptămâna a 4-a după Paști: troparul Cuvioșilor (o dată), Slavă... Și acum..., al praznicului înjumătățirii: Înjumătățindu-se praznicul... (o dată);

Vineri și sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști: troparul Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum..., al praznicului: Înălțatu-Te-ai întru slavă... (o dată).

 

La Vecernia Mare, punem Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am..., se pun 8 stihiri: 3 ale Praznicului, din ziua săptămânală respectivă, din Penticostar, și 5 ale Cuvioșilor Părinți, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului, din ziua respectivă, din Penticostar.

Prochimenul este cel al zilei, cu excepția zilei de luni, după Duminica Tomei, când, la vecernie, duminică seara, se pune prochimenul mare, glasul al 7-lea: Cine este Dumnezeu..., precum și a zilei de vineri, în săptămâna a 6-a, când, la vecernie, joi seara (a Înălțării), se pune prochimenul mare, glasul al 7-lea: Dumnezeul nostru în cer și pe pământ...

La Litie, se pune o stihiră a hramului, apoi stihirile Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., de la Litia din duminica precedentă, din Penticostar, pentru zilele din săptămâna a 2-a și a 5-a.  Când slujba sfinților care în săptămânile a 3-a, a 4-a, a 6-a (până miercuri), la Și acum..., se pune: Fericimu-te pe tine..., glasul al 5-lea, din slujba Cuvioșilor[2] .Vineri și sâmbătătă în săptămâna a 6-a, adică după Joia Înălțării, se pune la Și acum...,  a praznicului Înălțării, de Joi (miercuri seara).

La Stihoavnă, unde este hramul se pun stihirile Cuvioșilor, iar unde nu este hram, stihirile zilei din Penticostar, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., din Penticostar.

La binecuvântarea pâinilor, troparele Cuvioșilor (de două ori) și Născătoare de Dumnezeu... (o dată), cu excepția zilei de luni, după Duminica Tomei, când, la vecernie, duminică seara, se pun troparele Cuvioșilor (de două ori) și al praznicului: Pecetluit fiind mormântul... (o dată).

La Pavecerniță, după Cuvine-se cu adevărat..., se pune condacul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., condacul praznicului  (din duminica precedentă, sau al Înălțării, când 16 mai cade vineri sau sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști, sau al Înjumătățirii când cade joi, vineri sau sâmbătă în săptămâna a 4-a după Paști).

 

La Utrenie, după Dumnezeu este Domnul..., se pun troparele astfel:

În săptămâna a doua după Paști: troparul/troparele Cuvioșilor (de două ori), Slavă ... Și acum..., al praznicului: Pecetluit fiind mormântul (o dată).

În Săptămâna a treia după Paști: troparul: Iosif cel cu bun chip..., apoi, al doilea, al Învierii: Când Te-ai pogorât la moarte... Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., Mironosițele femei ...

În Săptămânile a patra (luni, marți), a cincea și a șasea (luni-marți): troparul învierii din duminica precedentă (de două ori) Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei-Învierii, glasul 1: Gavriil zicând ție...

Joi, vineri și sâmbătă în săptămâna a 4-a după Paști: troparul Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum..., al praznicului Înjumătățirii: Înjumătățindu-se praznicul ... (o dată)

Vineri și sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști: troparul Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum..., al praznicului: Înălțatu-Te-ai întru slavă... (o dată).

Primul rând de sedelne: a Cuvioșilor, Slavă..., o a doua sedealnă, Și acum..., a praznicului (cea a Învierii, din cadrul sedelnelor din ziua respectivă, sau chiar din ziua praznicului/duminicii precedente). Al doilea rând de sedelne: a Cuvioșilor, Slavă..., se repetă prima sedealnă, Și acum..., a praznicului (cea a Învierii, din cadrul sedelnelor din ziua respectivă, sau chiar din ziua praznicului/duminicii precedente).

Polieleul Robii Domnului..., mărimurile Cuvioșilor. Sedealna Cuvioșilor, de după polieleu (de două ori), Slavă... Și acum..., a praznicului, în săptămâna a 2-a după Paști, a praznicului Sfântului Toma, din duminica precedentă, tot de după Polieleu; la fel, vineri sau sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști, când se pune a Înălțării, de joi; în celelalte cazuri, se pune cea indicată în slujba Cuvioșilor: Preaminunatul glas al slujitorului...)

Antifonul I al glasului al 4-lea, Prochimenul și Evanghelia Cuvioșilor. Învierea lui Hristos...

Canoanele se pun pe 14: al praznicului (din duminica precedentă, sau al Înălțării, când 16 mai cade vineri sau sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști; sau al Înjumătățirii, când 16 mai cade joi, vineri sau sâmbătă în săptămâna a 4-a după Paști), cu irmosul pe 6, și al Cuvioșilor, două, cu irmosul pe 8. Catavasiile praznicului. După cântarea a 3-a, condacul și icosul praznicului, sedealna Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., sedealna praznicului (în săptămâna a 2-a după Paști, se pune Ipacoi al praznicului Dumincii Tomei). După cântarea a 6-a, condacul (condacele), icosul și sinaxarul Cuvioșilor.

Luminânda: a Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum... a praznicului (din duminica precedentă, sau a Înălțării, sau a Înjumătățirii).

La Laude, se pun stihirile pe 8: 4 ale zilei, din Penticostar (inclusiv cea de la Slavă...) și 4 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului (stihira de la Slavă... Și acum..., de la stihoavna zilei din Penticostar).

După doxologia mare, Troaparele, ca la Vecernia Mică.

La Ceasuri, se pune troparul Praznicului, Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei de la ceasuri. După Sfinte Dumnezeule..., condacul praznicului și al Cuvioșilor, alternându-le.

 

La Liturghie, Stihirile la Fericiri se pun pe 8: 4 ale praznicului din cântarea rânduită în ziua săptămânală respectivă, și 4 ale Cuvioșilor, din Cântarea a 6-a.

Apostolul și Evanghelia Cuvioșilor și, apoi, cele de rând. Axionul Învierii: Îngerul a strigat... (vineri și sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști, Axionul praznicului Înălțării: Pe Tine Maica lui Dumnezeu...). Chinonicul praznicului și al Cuvioșilor. Vineri și sâmbătă în săptămâna a 6-a după Paști, în loc de Am văzut lumina cea adevărată... se pune troparul: Înălțatu-Te-ai întru slavă...

 

Dacă va cădea sărbătoarea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei în Duminica a 3-a (Sfintele Paști la 2 mai), a 4-a (Sfintele Paști la 25 aprilie), a 5-a (Sfintele Paști la 18 aprilie), sau a 6-a după Paști (Sfintele Paști la 11 aprilie), slujba cuvioșilor se cântă cu cea a duminicii din Penticostar, după cum urmează:

 

La Vecernia mică, la Doamne strigat-am... se pun stihirile Învierii, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Născătoarei-Învierii din Penticostar. La Stihoavnă: una a Învierii, și apoi ale cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Născătoarei.

Troparele: în Duminica a 3-a după Paști: troparul Iosif cel cu bun chip..., Slavă..., al cuvioșilor, Și acum..., Mironosițele femei...;

În Duminicile a 4-a și a 6-a după Paști: troparul învierii (o dată), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei-Învierii, glasul 1: Gavriil zicând ție ...;

În Duminica a 5-a după Paști: troparul învierii (o dată), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al praznicului Înjumătățirii: Înjumătățindu-se praznicul... (o dată).

 

La Vecernia Mare, punem Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am..., se pun 10 stihiri, astfel: 3 ale Învierii, 3 ale Praznicului, și 4 ale Cuvioșilor Părinți, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum... a Născătoarei-Învierii glasului (Dogmatica).

La Litie, se pune stihira hramului, apoi stihirile Cuvioșilor, iar în duminica a 3-a se pun și ale praznicului (ale mironisițelor) înainte de ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., din Penticostar.

La Stihoavnă, stihirile din Penticostar, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., din Penticostar.

La binecuvântarea pâinilor, Născătoare de Dumnezeu... (de două ori) și troparul Cuvioșilor (o dată).

La Pavecerniță, după Cuvine-se cu adevărat..., se pune condacul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., condacul duminicii.

 

La Utrenie, după Dumnezeu este Domnul..., se pun troparele astfel:

În Duminica a 3-a după Paști: troparul Iosif cel cu bun chip..., apoi, al doilea, al Învierii: Când Te-ai pogorât la moarte..., Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., Mironosițele femei ...

În Duminicile a 4-a și a 6-a după Paști: troparul învierii (de două ori), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei-Învierii, glasul 1: Gavriil zicând ție...

În Duminica a 5-a după Paști: troparul învierii (de două ori), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al praznicului Înjumătățirii: Înjumătățindu-se praznicul... (o dată).

Sedelnele Învierii, cu ale Născătoarei. După Polieleu și Mărimuri (fără Slavă... Și acum...), se pun Binecuvântările Învierii. Apoi Ipacoi, sedelnele Cuvioșilor de la primele două rânduri, Slavă..., sedealna de după polieleu, Și acum..., a Născătoarei: Preaminunatul glas al slujitorului..., din slujba Cuvioșilor.

Antifoanele Învierii, Prochimenul și Evanghelia Învierii. Învierea lui Hristos... (de trei ori). Slavă..., Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli... Și acum..., Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., și stihira duminicii: Înviind Iisus din mormânt ...

Canoanele se pun pe 14: canonul duminicii, din Penticostar, cu irmosul pe 8, și al Cuvioșilor, două, făcându-le cu irmosul pe 6. Catavasiile praznicului. După cântarea a 3-a, condacul și icosul Cuvioșilor, sedealna Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., din Penticostar. După cântarea a 6-a, condacul și icosul dumincii și sinaxarul Cuvioșilor. După cântarea a 9-a, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru, Luminânda Paștilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a doua, din Penticostar, specifică praznicului dumincii.

La Laude, se pun stihirile pe 8: 4 ale Învierii, din Penticostar, și 4 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., Preabinecuvântată ești...

După doxologia mare, Troaparul Învierii (de final, unul din cele două).

La Ceasuri, se pune troparul Praznicului, Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei de la ceasuri. După Sfinte Dumnezeule..., condacul praznicului și al Cuvioșilor, alternându-le.

 

La Liturghie, Stihirile la Fericiri se pun pe 12: 4 ale Învierii, 4 ale praznicului specific (din Canonul Mironosițelor, al Slăbănogului, al Samarinencii, respectiv, al Orbului, Cântarea a 3-a), și 4 ale Cuvioșilor, din Cântarea a 6-a.

Apostolul și Evanghelia duminicii și apoi, ale Cuvioșilor. Axionul Învierii. Chinonicul praznicului și al Cuvioșilor.

 

Dacă va cădea sărbătoarea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei în Miercurea Înjumătățirii Praznicului (Sfintele Paști la 22 aprilie), slujba cuvioșilor se pune după cum urmează:

 

Unde este hram, sau de va vrea cel mai mare să facă priveghere, se pune, marți seară la Doamne strigat-am... de la Vecernia mică, stihirile Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii, de la Vecernia Mare. Stihoavna Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii, de la Stihoavna Vecerniei Mare. Troparul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., a Înjumătățirii.

 

La Vecernia Mare, punem Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am..., se pun 8 stihiri: 3 ale înjumătățirii, și 5 ale Cuvioșilor Părinți, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii. Paremiile praznicului Înjumătățirii și apoi ale Cuvioșilor.

La Litie, se pune o stihiră a hramului, apoi stihirile Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii (se poate lua Slava... de la Laude).

La Stihoavnă, stihirile praznicului, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii.

La binecuvântarea pâinilor, troparul Înjumătățirii (de două ori) și troparul Cuvioșilor (o dată).

La Pavecerniță, după Cuvine-se cu adevărat..., se pune condacul Cuvioșilor Părinți, Slavă... Și acum..., condacul Înjumătățirii.

 

La Utrenie, după Dumnezeu este Domnul..., se pune troparul Înjumătățirii (de două ori), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., iarăși al praznicului Înjumătățirii (o dată).

Sedelnele praznicului, din Penticostar. După Polieleu și Mărimuri, sedelnele Cuvioșilor, de la primele două rânduri, Slavă..., sedealna de după polieleu, Și acum..., încă una, a Înjumătățirii (din cele două din Penticostar, cântate înainte de polieleu).

Antifonul I al glasului al 4-lea, Prochimenul și Evanghelia Cuvioșilor. Învierea lui Hristos...

Canoanele se pun pe 14: ale praznicului, două, cu irmosul pe 8, și al Cuvioșilor, două, făcându-le cu irmosul pe 6. Catavasiile Înjumătățirii. După cântarea a 3-a, condacul și icosul Cuvioșilor, sedealna Înjumătățirii, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a doua sedealnă a înjumătățirii. După cântarea a 6-a, condacul și icosul înjumătățirii, sinaxarul Cuvioșilor și al Înjumătățirii.

La cântarea a 9-a nu se cântă Ceea ce ești mai cinstită...

Luminânda: a Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum..., a Înjumătățirii.

La Laude, se pun stihirile pe 6: 3 ale Înjumătățirii, și 3 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înjumătățirii.

După doxologia mare, troparul Cuvioșilor, Slavă..., Și acum..., al Înjumătățirii.

La Ceasuri, se pune troparul Înjumătățirii, Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei de la ceasuri. După Sfinte Dumnezeule..., condacul Înjumătățirii și al Cuvioșilor, alternându-le.

 

La Liturghie, Stihirile la Fericiri se pun pe 8: 4 ale Înjumătățirii, din cântarea a 3-a, și 4 ale Cuvioșilor, din Cântarea a 6-a.

Apostolul și Evanghelia Înjumătățirii și ale Cuvioșilor. Axionul: Străin lucru este Maicilor Fecioria... Chinonicul Înjumătățirii și al Cuvioșilor.

 

Dacă va cădea sărbătoarea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei în Joia Înălțării (Sfintele Paști la 7 aprilie), slujba cuvioșilor se cântă împreună cu cea a praznicului, din Penticostar, după cum urmează:

 

La Vecernia mică, la Doamne strigat-am... se pun 4 stihiri ale praznicului, primele de la Vecernia Mare, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., Doamne după ce ai plinit... (stihira a 5-a de la Doamne strigat-am..., de la Vecernia Mare). Stihoavna: stihirile Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Născutu-Te-ai precum Însuți ai socotit ... (prima stihiră de la Stihoavna Vecerniei Mari). Troparul Cuvioșilor, Slavă..., Și acum..., al praznicului Înălțării: Înălțatu-Te-ai întru slavă...           

 

La Vecernia Mare, nu punem Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am..., se pun 10 stihiri: 5 ale praznicului, și 5 ale Cuvioșilor Părinți, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum... a praznicului: Din sânurile părintești nedespărțindu-Te... Paremiile praznicului, și apoi ale Cuvioșilor.

La Litie, se pun stihirile praznicului și ale cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului: Doamne, taina cea din veac ascunsă oamenilor...

La Stihoavnă, stihirile praznicului, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului: Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare ...

La binecuvântarea pâinilor, troaparul Înălțării (de două ori) și troparul Cuvioșilor (o dată).

La Pavecerniță, după Cuvine-se cu adevărat..., se pune condacul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., condacul Înălțării.

 

La Utrenie, după Dumnezeu este Domnul..., se pune troparul praznicului Înălțării (de două ori), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., iarăși al praznicului Înălțării: Înălțatu-Te-ai întru slavă...        

Sedelnele praznicului. După Polieleu, se cântă Mărimurile praznicului și ale Cuvioșilor (fiecare cu stihurile specifice). Apoi sedelnele Cuvioșilor de la primele două rânduri, Slavă..., sedealna Cuvioșilor de după polieleu, Și acum..., sedealna praznicului de după polieleu.

Antifonul I al glasului al 4-lea, Prochimenul și Evanghelia praznicului. Învierea lui Hristos... (o dată). Slavă..., Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli... Și acum..., Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., și stihira praznicului: Astăzi puterile cele de sus...

Canoanele se pun pe 14: ale praznicului Înălțării, două, cu irmosul pe 8, și al Cuvioșilor, două, făcându-le cu irmosul pe 6. Catavasiile praznicului. După cântarea a 3-a, condacul, icosul și sedealna Cuvioșilor, Slavă..., Și acum..., sedealna praznicului. După cântarea a 6-a, condacul și icosul Înălțării, sinaxarul Înălțării și al Cuvioșilor.

La cântarea a 9-a nu se cântă Ceea ce ești mai cinstită...

Luminânda: a Cuvioșilor (de două ori), Slavă... Și acum..., a praznicului.

La Laude, se pun stihirile pe 6: 3 ale Înălțării, și 3 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului.

După doxologia mare, troparul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., al praznicului.

La Ceasuri, se pune troparul praznicului, Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al Născătoarei de la ceasuri. După Sfinte Dumnezeule..., condacul praznicului și al Cuvioșilor, alternându-le.

 

La Liturghie, Antifoanele praznicului. Apostolul și Evanghelia praznicului, și ale Cuvioșilor. Axionul praznicului Înălțării: Pe Tine Maica lui Dumnezeu... Chinonicul praznicului și al Cuvioșilor. În loc de Am văzut lumina cea adevărată... se pune troparul: Înălțatu-Te-ai întru slavă...

 

Dacă va cădea sărbătoarea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei în Duminica a 7-a după Paști (Sfintele Paști la 4 aprilie), slujba cuvioșilor se cântă cu cea a duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, din Penticostar, după cum urmează:

 

La Vecernia mică, la Doamne strigat-am... se pun stihirile Învierii, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Născătoarei-Învierii din Penticostar. Stihoavna: una a Învierii, și apoi ale Cuvioșilor, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Născătoarei. Troparul Învierii, al Părinților, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., al praznicului Înălțării Înălțatu-Te-ai întru slavă...           

 

La Vecernia Mare, punem Fericit bărbatul... La Doamne strigat-am..., se pun 10 stihiri, astfel: 3 ale Învierii, 4 ale Părinților, și 3 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Părinților: Să lăudăm astăzi..., Și acum... a Născătoarei-Învierii (Dogmatica): Cine nu te va ferici... Paremiile Părinților, și apoi ale Cuvioșilor.

La Litie, se pune stihira Părinților, cea de la Slavă...: Păzitori credincioși ai apostoleștilor Predanii..., Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a praznicului, din Penticostar: Doamne după ce ai plinit taina iconomiei...

La Stihoavnă, toate ale duminicii, din Penticostar.

La binecuvântarea pâinilor, Născătoare de Dumnezeu... (o dată), troaparul Părinților (o dată) și troparul Cuvioșilor (o dată).

La Pavecerniță, după Cuvine-se cu adevărat..., se pune condacul Cuvioșilor, Slavă... Și acum..., condacul duminicii (al Părinților).

 

La Utrenie, după Dumnezeu este Domnul..., se pun troparele astfel: al Învierii (o dată), al Părinților (o dată), Slavă..., al Cuvioșilor, Și acum..., al praznicului Înălțării: Înălțatu-Te-ai întru slavă...           

Sedelnele Învierii, cu ale Născătoarei. După Polieleu și Mărimuri (fără Slavă... Și acum...), se pun Binecuvântările Învierii. Apoi Ipacoi, sedelnele Cuvioșilor de la primele două rânduri, Slavă..., sedealna de după polieleu, Și acum..., a Născătoarei: Preaminunatul glas al slujitorului..., din slujba Cuvioșilor.

Antifoanele Învierii, Prochimenul și Evanghelia Învierii. Învierea lui Hristos... (de trei ori). Slavă..., Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli... Și acum..., Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., și stihira duminicii: Înviind Iisus din mormânt ...

Canoanele se pun pe 14: canonul Învierii, cu irmosul pe 4, al Părinților, cu irmosul pe 4, și al Cuvioșilor, două, făcându-le cu irmosul pe 6. Catavasiile praznicului Înălțării. După cântarea a 3-a, condacul și icosul Cuvioșilor, sedealna Părinților, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înălțării, din Penticostar. După cântarea a 6-a, condacul și icosul Părinților și sinaxarul Cuvioșilor și apoi al Părinților. După cântarea a 9-a, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru, Luminânda Învierii, apoi a Părinților, Slavă..., a Cuvioșilor, Și acum..., a Înălțării.

La Laude, se pun stihirile pe 8: 3 ale Învierii, 2 ale Părinților, și 3 ale Cuvioșilor, Slavă..., a Părinților, Și acum..., Preabinecuvântată ești...

După doxologia mare, Troaparul Învierii: Înviat-ai din mormânt...

La Ceasuri, se pune troparul Învierii, Slavă..., al Părinților (alternând cu al Cuvioșilor), Și acum..., al Născătoarei de la ceasuri. După Sfinte Dumnezeule..., condacul praznicului, al Părinților și al Cuvioșilor, alternându-le.

 

La Liturghie, Stihirile la Fericiri se pun pe 12: 4 ale Învierii, 4 ale Părinților, din cântarea a 3-a, și 4 ale Cuvioșilor, din Cântarea a 6-a.

Apostolul și Evanghelia duminicii și apoi, ale Cuvioșilor. Axionul praznicului Înălțării: Pe Tine Maica lui Dumnezeu... Chinonicul dumincii, al Părinților și al Cuvioșilor. În loc de Am văzut lumina cea adevărată... se pune troparul: Înălțatu-Te-ai întru slavă...

 

 

[1] Având în vedere că, în duminicile precedente, troparul la Și acum..., este al Născătoarei-Învierii, pe glasul troparului învierii, slujba sfinților fiind cu priveghere, credem că este potrivit ca la Și acum..., să avem tot unul al Născătoarei-Învierii, dar pe același glas cu troparul cuvioșilor (adică pe glasul 1).

Categoria: Slujbe și rânduieli

Cautare:

Slujba Sfintilor Cuviosi Sila, Paisie si Natan de la Sihastria Putnei

Vizualizari: 220

Id: 29676

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.