Succesorii lui Teodosie I cel Mare: Arcadius si Honorius. Divizarea Imperiului » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Succesorii lui Teodosie I cel Mare: Arcadius si Honorius. Divizarea Imperiului » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului


Succesorii lui Teodosie I cel Mare: Arcadius si Honorius. Divizarea Imperiului

Dupa moartea lui Teodosie I cel Mare la 17 ianuarie 395, Imperiul a fost impartit intre cei doi fii ai sai: Arcadius (395-408) in Orient, iar Honorius in Occident (395-423). Chiar daca cele

doua parti ramaneau elemente ale aceluiasi corp, anul 395 a constituit un moment de rascruce in istoria Statului roman, deoarece de acum si pana la caderea Imperiului Roman de Apus in 476, vor exista practic doua Imperii: cel de Rasarit, cu capitala la Constantinopol, si cel de Apus, cu capitala la Roma, Mediolanum sau Ravenna. Desi Imperiul a fost impartit, aceasta nu a insemnat o divizare a lui, ci mai degraba o descentralizare de Stat. Cele doua parti se considerau unite, iar imparatii erau numiti in documente impreuna, chiar daca era vorba de faptele unuia singur. De acum Imperiul va fi cand in mana unui imparat unic, cand impartit intre doi imparati, unul in Orient celalalt in Occident.

Cu toate acestea unitatea de guvernare a Imperiului subzista. Ea se va mentine in drept, pentru ca unul dintre imparati tine in mod direct de acceptul celuilalt la investitura, dar se va mentine si pentru ca unul dintre cei doi imparati isi va pastra suficienta autoritate in vederea impunerii celuilalt a unor puncte de vedere care sa fie in beneficiul celor doua parti. Unitatea Imperiului se va pastra si la nivelul constiintei populare. Nici romanii, nici barbarii nu vor avea sentimentul ca Orientul si Occidentul formeazŕ entitati distincte. Este inexacta chiar afirmatia ca la moartea lui Teodosie I in 395, Imperiul a fost impartit in doua, asistand astfel la separarea definitiva dintre Orient si Occident.

De fapt, Teodosie I este surprins de moarte chiar in momentul in care ca atatia alti predecesori desemnase un august pentru Occident si unul pentru Orient, fara sa se gandeasca la o separare. Patruzeci de ani mai tarziu, Teodosie al II-lea publicand celebru Cod care ii poarta numele si care reunea legile tuturor imparatilor de la Constantin cel Mare, face acest lucru in numele imparatului care domnea atunci in Occident, Valentinian III, amintind ca pentru a fi valabila o lege, aceasta trebuie adusasi la cunostiinta unuia dintre cei doi imparati. Daca unitatea constitutionala a Imperiului subzista, nu trebuie neglijat nici faptul ca opozitia dintre Orient si Occident se va agrava, aceasta fiind de altfel si caracteristica perioadei de dupa Teodosie I cel Mare. Cu timpul legaturile 85 Imparat asociat lui Valens (364-378) dintre Estul si Vestul Imperiului vor slabi, ajungandu-se in timp, de multe ori la momente de tensiune.

Sceptrul pe care fiii lui Teodosie I il mostenisera, parea sa fie un dar al lui Dumnmezeu si al tatalui lor. Generalii si ministrii se obisnuisera sa adore majestatea copiilor imperiali, iar armata si poporul nu avusesera in ultima vreme prilejul sa-si afirme primejdioasa lor putere, prin alegerea unui alt suveran. Odata cu venirea la putere a celor doi, la conducerea Statului se constata o schimbare profunda, cei doi preferand sa-si duca viata, spre deosebire de tatal sau, intr-un deplin sedentarism, fara sa paraseasca Constantinopolul si respectiv Ravenna. Acesti doi imparati vor deveni practic niste jucarii in mainile celor care-i inconjurau: femei, eunuci, episcopi, demnitari servili, conducatori militari de origine barbara. Bine intentionat, Teodosie I cel Mare a dorit sa asigure copiilor sai un protector, cei mai indicati in acest sens fiind persoane apropiata de cei doi prin legaturi familiare. De aceea, inainte de a muri, el a lasat pe Honorius in grija bravului ofiter de origine vandala, Stilichon, casatorit cu nepoata imparatului, Serena.

La moartea tatalui sau, Arcadius in varsta 18 ani, era lipsit nu numai de experienta, dar si de initiativa, menit parca a fi stapanit de oamenii energici ai curtii sale. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient, Flavius Rufinus, general de origine celta, inteligent si activ, ambitios si avar, fara principii morale. Scopul sau era de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si sa casatoreasca pe imparat cu fiica sa. Planurile lui Rufinus sunt insa dejucate de eunucul Eutropius, care-l determina pe Arcadius sa se casatoreasca cu Eudoxia, fiica puternicului general franc Bauto. Ambitia lui Rufinus il aduce in conflict cu Stilichon, suspectat ca ar avea aceleasi planuri, pentru fiul sau Eutherius, pe care dorea sa-l casatoreasca cu sora vitrega a imparatului, Galla Placidia. Conflictul dintre cei doi izbucneste cu ocazia revoltei vizigotilor condusi acum impotriva Imperiului, de Alaric. Ca sef al intregii armate vizigote, acesta a pustiit Tracia si Macedonia, apoi a ajuns aproape de zidurile Constantinopolului, dand miscarii sale un profund caracter national. Alaric trateaza cu Rufinus, care prin abilitatea sa diplomatica reuseste sa-l determine pe barbar sa se indrepte spre Vest, ocolind capitala. Ajuns in Thesalia, el va intra in conflict cu Stilichon, interesat si el de stapanirea Illyricului oriental. Inainte de anul 379 prefectura Illyricului, care cuprindea Grecia si regiunile centrale ale Balcanilor, facea parte din jumatatea de Apus a Imperiului, dar in acelasi an Gratian, imparat al Occidentului, si nepotul lui Valens o cedase lui Teodosie I.

Stilichon spunea acum, ca vointa lui Teodosie fusese ca fii sai sa se intoarca la vechea situatie, iar autoritatea lui Honorius sa atinga doar hotarele Traciei. Cauza principala pentru care Stilichon reclama acest teritoriu era ca Peninsula Balcanica reprezenta furnizorul de baza al celor mai buni luptatori. Temandu-se de o victorie, pe care rivalul sau ar fi obtinut-o asupra lui Alaric, iar prin aceasta de o crestere a influentei lui Stilichon, Rufinus determina pe Arcadius, sa ordone incetarea oricarei actiuni impotriva vizigotilor. Stilichon surprins poate de hotararea imparatului, trimite printrun ofiter devotat, Gainas, trupele Orientului, care luptasera in Occident, la Constantinopol impotriva lui Eugenius, iar el in fruntea armatei sale se retrage, lasand libertate trupelor lui Alaric sa-si continue campania de pustiire.

Lui Gainas, ajuns la Constantinopol, ii ies in intampinare atat imparatul cat si Curtea pentru a-l saluta. La un semn al lui Gainas insa, un barbar strapunge cu sabia pe Rufinus, chiar sub ochii imparatului. Asasinatul a fost pus la cale de Stilichon. In locul lui Rufinus, Arcadius a ales pe eunucul Eutropius.

Arcadius va trece de acum incolo sub influenta eunucului Eutropius, tot atat de avid de putere ca si predecesorul sau. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului, cel mai puternic in administratie, dupa imparat. Eunucului i se datoreaza probabil inovatia adusa de Arcadius, de a lua din atributiile prefectului pretoriului, administratia generala a postelor, precum si supravegherea fabricantilor de arme si de a le trece in seama marelui demnitar, magister officiorum (primul ministru).

Prin casatorirea fiicei sale Maria cu Honorius, Stilichon isi consolideazasi el pozitia. Evenimentul nu este trecut cu vederea si Eutropius obtine de la Arcadius un nou titlu in anul 399 si anume pe acela de consul, fapt care a deranjat nobilimea senatoriala. Nici Italia impreuna cu toata partea occidentala a Imperiului, nu a fost de acord, pentru ca pana atunci nu se mai auzise ca un eunuc sa detina o astfel de functie. Intre timp Gainas, ca "om" al lui Stilichon, dupa ce devine magister militum, urmareste rasturnarea indraznetului eunuc. La randul sau, partida romana antibarbara era impotriva lui Eutropius, ca si impotriva cresterii puterii germane in Imperiu. Senatorii si demnitarii legati de traditiile romane, erau indignati de inaltarea unui enunc la consulat si alarmati de detinerea unor importante functii militare de catre germani.

Revolta ostrogotilor din Frigia (incurajati de Gainas), a condus in final la caderea lui Eutropius, declansand in acelasi timp lupta impotriva influentei germane din Imperiul de Rasarit. Armatele romane invinse in Pamfilia de Tribigilol, conducatorul ostrogotilor, au provocat dizgratia imparatului Arcadius fata de Eutropius, care este degradat, exilat in Cipru, iar in cele din urma decapitat la Calcedon. Locul sau este luat de conducatorul partidului antibarbar, Aurelian, gest care echivala cu victoria partidului antigerman si cu o lovitura puternica data lui Gainas, aliat acum cu Tribigilol impotriva Constantinopolului. In noile conditii Arcadius accepta cererile gotului la tratativele de la Calcedon. Demn de remarcat pentru spiritul acestei epoci sunt cele spuse de episcopul Sinesios din Cyrene in discursul sau "Despre suveranitate", un adevarat manifest al partidei antigermane. In el apar unele revendicari cum ar fi: respectul privilegiilor aristocratice, grija fata de supusi, usurarea impozitelor, incurajarea agriculturii, toleranta religioasa, curatarea armatei de goti si trecerea la recrutarea unei armate nationale93. Desi timp de aproape 6 luni gotii au fost stapani pe destinele Imperiului de Rasarit, tirania lui Gainas a fost de scurta durata, trupele sale fiind invinse de flota lui Fravitta, un alt got casatorit insa cu o romanasi care in ultimii ani ai lui Teodosie I jucase un rol important in politica gotilor sai ca sef al partidei filoromane. Arcadius si populatia Constantinopolului au inteles gravitatea situatiei si profitand de o revolta a gotilor in momentul plecarii temporare din capitala a lui Gainas, determina pe got sa se retraga dincolo de Dunare, unde cade in mainile lui Uldin, regele hunilor. O data cu infrangerea lui Gainas, pericolul got lua sfarsit in provinciile Orientului, indreptandu-se catre Occident. Dupa ce in anul 396 Alaric a navalit in Grecia, trecand prin foc si sabie Beotia, Pireul,

Megara si Corintul, dar crutand Atena, un an mai tarziu el se retrage din Peloponez, patrunzand insa in Epir. Aici timp de 4 ani, purtand titlul de magister militum per Illyricum, acordat de Arcadius, barbarul este ispitit si de perspectiva cuceririi Italiei94. Momentul prielnic este oferit de navalirea in provinciile de pe cursul superior al Dunarii, Raetia si Norricum, a unei mase de triburi germanice pornite dinspre Marea Baltica, la sfarsitul anului 401 sub conducerea lui Radagaisus. Pentru a respinge atacul, Stilichon isi duce trupele peste Alpi. De acest moment, in care Italia ramane fara aparare profita Alaric, care trece Alpii italieni si asediaza in 401 Aquileea. Intrarea gotilor in Italia a produs o vie consternare. Honorius ar fi vrut sa fuga in Galia, dar a fost convins sa ramana la Milan.

Stilichon, constient de marele pericol care ameninta Occidentul, sfatuieste pe imparat sa reziste alaturi de curtea sa la Milan, pana cand va strange trupe suficiente pentru a face fata unei invazii de amploare. In acest scop pleaca in Raetia si Norricum, recrutand mercenari vandali si alani, la care adaugasi trupe rechemate de pe Rin si din Britania. Cu o astfel de mobilizare, Stilichon reuseste sa salveze in extremis Milanul de asediul lui Alaric. Suferind o puternica infrangere la Pollentia, vizigotii lui Alaric sunt constransi sa paraseasca Italia.

Vadit nemultumit Alaric doreste sa ocupe Verona, oras strategic, ce domina trecerea principala a Alpilor Raetici. Fara sastie de tradarea care se punea la cale, el inainteaza spre trecatorile montane, aflate de acum sub controlul trupelor imperiale si unde, aproape simultan este pus in situatia de a face fata unui atac general. In aceasta lupta, desfasurata nu departe de zidurile Veronei, pierderile gotilor au fost mai putin insemnate decat la Pollentia. In urma tratatului de pace incheiat, i s-a permis lui Alaric sa se aseze in zona frontierei de pe raul Sava, unde conducatorul vizigot a ramas cativa ani. Pericolul prin care trecuse palatul de la Milan, il determina pe Honorius sa-si caute un refugiu mai sigur in fata eventualelor noi atacuri din partea neamurilor germanice.

Alternativa s-a numit Ravenna, o asezare prielnica pentru a satisface securitatea personala a imparatului Apusului. Honorius s-a retras in aceasta localitate la varsta de 20 de ani, exemplul lui fiind imitat si de catre urmasii sai, apoi de regii goti si de guvernatorii provinciei Italia, pana la mijlocul secolului al VIII-lea. In treacat fie spus, Ravenna a reprezentat de-a lungul anilor si o atractie deosebita datorita operelor de arta cu care suveranii au impodobit-o. Unele din aceste monumente au pierit, dar altele s-au pastrat ca o dovada a dezvoltarii artei crestine din Italia, influentata de Bizant, indeosebi in sec. al V-lea sub auspiciile Gallei Placidia, iar in sec. al VI-lea sub Justinian cel Mare. In timpul domniei lui Honorius apararea frontierei Panoniei a fost practic abandonata, iar provinciile din aceasta zona au avut de suferit din cauza barbarilor, care se aflau atat in interiorul lor, cat si in afara. In ultimele luni ale anului 405, o armata formata indeosebi din ostrogoti patrunde in Italia. Ei erau condusi de Radagaisus, gonit cu cativa ani mai inainte de Stilichon. Italia a fost ocupata fara prea multa rezistenta. Pana la urma Stilichon reuseste sa-l invinga pe Radagaisus in localitatea Fiesole. Conducatorul germanilor este facut prizonier si executat. Italia bine pazita de Stilichon a determinat popoarele germanice sa se indrepte spre Nord-Vest declansand un vast proces de distrugere in Galia, decisiv pentru istoria viitoare a Europei Occidentale. Capacitatea remarcabila a lui Stilichon de a face fata numeroaselor probleme legate de invazia popoarelor germane, este din nou pusa la incercare in vara anului 407, cand sosesc in Galia trupe din Britania dominate de un puternic spirit de revolta. Aceste trupe proclama rand pe rand ca imparati, pe un oarecare Marcus, apoi pe Gratianus si in sfarsit pe Constantin. Acesta din urma cucereste chiar la sfarsitul anului 407 orasul Arles, capitala Galiei, unde isi stabileste si resedinta. Dupa mai multe dispute armate avute cu Stilichon si trimisul acestuia germanul Sarus, Constantin este infrant in 411 si ucis din ordinul imparatului Honorius96. Din acest moment pozitia lui Stilichon incepe sa devina destul de nesigura. Popularitatea castigata prin expulzarea lui Alaric din Italia sau victoria asupra lui Radagaisus, incep sa paleasca in fata dificultatilor din Galia ocupata de Constantin si jefuita de barbari. Relatiile sale destul de neclare cu Alaric precum si intentia crearii unei triple diviziuni a Imperiului, in care fiul sau, Eucherius, trebuia sa fie al treilea triumvir imperial, faceau loc unor banuieli. Aristocratia Romei il ura, ca si pe sotia sa Serena. Aceasta atitudine fata de un om care slujise cu destul devotament destinele Occidentului, isi gasea explicatia in antigermanismul victorios din Orient, dar care prinsese teren si in Vestul Imperiului, influentand decisiv si pe imparat. Printre numerosii dusmani ai bravului general se numara si Olympus, un perfid demnitar si favorit al imparatului, care prin calomniile sale a stiut sa-l alarmeze pe suveran, indemnandu-l sa scape de sub tutela socrului (Honorius era casatorit cu fiica lui Stilichon, Maria; dupa moartea acesteia se casatoreste cu o alta fata a generalului, Emilia). In urma intrigilor de la Curte, Stilichon este arestat din ordinul imparatului si executat la 22 august 408, odata cu el pierind ultimul mare general roman.

Dupa moartea lui Stilichon, Italia nu va fi scutita de noi pericole venite din partea aceluiasi Alaric care nu mai avea acum de cine sa se teama. Dupa ce a pradat Aquileea si Cremona, Alaric ajunge in toamna anului 408 in preajma Romei pe care o asediaza. In urma esecului tratativelor de pace, conducatorul vizigot asediaza pentru a doua oara Cetatea eterna spre sfarsitul anului 409, cerand cetatenilor sa se alieze cu el impotriva imparatului. El ocupa portul de pe Tibru si blocheaza orasul. In ciuda unor noi tratative desfasurate la Rimini, Roma este cucerita in 410, Alaric permitand armatei sale trei zile de jaf si maceluri, populatia asistand la scene teribile, asociate cu incendii, care au avut darul sa mistuiasca in cartierele aristocratice, palate si monumente somptuoase. Cu toate acestea, Alaric nu a permis distrugerea bisericilor, iar dreptul de azil trebuia respectat. Constrans sa rezolve problema hranei soldatilor sai, Alaric se gandeste la cucerirea Africii, granarul Imperiului, dar in drum spre Neapole se imbolnaveste si moare la Consenza la sfarsitului anului 410. Astfel ia sfarsit la numai 40 de ani aventurosul rege vizigot, care a creat mari probleme in provinciile ambelor parti ale Imperiului.

La conducere ii va urma cumnatul sau Athaulf, care avand ca obiectiv tot cucerirea Africii, ramane pentru un timp in Sudul Italiei. In 412 el trece Alpii, ducand cu sine si pe Galla Placidia, fiica "marelui Teodosie", luata ostateca de catre Alaric in 410. Atahaulf pune stapanire pe Narbonne, Toulouse, Bordeaux si Marsillia, dupa care in 414 o convinge pe Placidia sa-l ia de sot. Din acest moment, influentat si de sotia sa, el va avea o atitudine concilianta fata de Imperiu. Dupa moartea lui Athaulf a urmat Walia, cu care imparatul va incheia un acord, in schimbul a 600.000 de masuri de grau, obtinand totodatasi repatrierea sorei sale Galla Placidia. Walia se obliga sa duca razboi si impotriva poparelor barbare: vandali, alani si suevi, care trecusera Pirineii, stabilindu-se in Spania.

Intorcandu-se in Italia, Galla Placidia se va casatori in 417 cu Constantiu, comes et magister militum, asociat prin acesta unire ca imparat alaturi de Honorius. Din casatoria lor s-au nascut doi copii, o fatasi un baiat, viitorul imparat al Apusului, Valentinian al III-lea. Tot acum Walia ii extermina pe barbarii din Spania, care sunt recunoscuti ca foederati, in timp ce gotii au fost rasplatiti pentru serviciile lor si li s-au dat teritorii in Galia, formandu-se astfel doua regate germanice sub autoritate romana: regatul burgund de pe Rin si regatul vizigot la malul Atlanticului. Tot acum Galla Placidia se distanteaza de fratele ei, datorita indeosebi intrigilor din anturajul ei. Pana la urma Galla Placidia este izgonita din Ravenna, gasindu-si refugiu la Constantinopol. Cateva luni mai tarziu moare Honorius, punand capat unei domnii destul de modeste. In timpul sau, Roma a fost grav lovita, Galia si Spania ruinate de barbari, iar Bretania aproape pierduta. Pana la moartea sa evenimentele din Occident au fost dominate de invaziile popoarelor germanice, anticipand alaturi de framantarile interne favorizate si de slaba guvernare a urmasului lui Teodosie I cel Mare, dezastrul din anul 476.

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.