Viata Sfantului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Viata Sfantului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

SFANTUL IERARH CHIRIL, ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI
(09 iunie)

Sfantul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei


    Sfântul Chirii, marele între dascalii Bisericii, era din Alexan­dria, nascut din parinti dreptcredinciosi si de neam bun, nepot de sora al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Si fiind crescut cu îngrijire, s-a facut foarte iscusit în filosof ie si în fapte bune. El era desavârsit învatat si deprins cu cartile elinesti si latinesti, atât în întelepciunea cea dinafara, cât si în cea dinauntru si duhovniceasca. El se îndelet­nicea totdeauna cu citirea si cugetarea dumnezeiestilor Scripturi.

    Pentru aceea si Teofil, unchiul lui, vazând în el atâta întelepciu­ne si fapte bune, 1-a numarat în rândul clericilor Bisericii, hirotonin-du-1 arhidiacon. De atunci Sfântul Chirii era sadit în gradina Bisericii lui Hristos întocmai ca un crin binemirositor si frumos, care înflorea cu curatia si cu faptele bune, si care umplea pe credinciosi cu mirosul dumnezeiestii lui întelepciuni.

    Iar dupa ce a murit Teofil, toti clericii de obste si mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chirii, care, îndata ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici si pe dez­binatii cei care se numeau novatieni. Iar novatienii acestia asema-nându-se cu fariseii, se numeau pe sine curati si drepti; si purtau haine albe, poate ca sa se arate prin aceasta curatia petrecerii lor. Ei ziceau ca cel ce dupa botez va cadea în pacat de moarte, acela nu se cade sa se primeasca în biserica; caci pacatul cel de moarte nu se spala, de nu se va boteza omul a doua oara. Ei nu îngaduiau a doua nunta, numind-o pe ea preadesfrânare, si botezau a doua oara pe cei ce erau bine botezati, dupa dreapta credinta. Mai aveau înca si alte socoteli ereticesti unii ca acestia.

    Si s-au numit ei novatieni de la un oarecare Novat, începator al acestei erezii, care era preot în Roma pe vremea împaratului Decie si care dorea sa se faca papa al Romei. Dar, fiindca dupa moartea lui Favin, papa care a marturisit pentru Hristos, nu Novat a fost facut papa, dupa cum poftea si nadajduia, ci s-a facut fericitul Cornelie, pentru aceasta pricina s-a despartit de la soborniceasca Biserica si s-a facut întru toate vrajmas al dumnezeiescului Cornelie si al întregii Biserici sobornicesti. Caci episcopul Cornelie primea iarasi în Biserica pe crestinii care, de frica muncilor, se lepadasera de Hristos pe vremea tiranului Decie, iar pe urma, pocaindu-se cu lacrimi, s-au întors iarasi la credinta în Hristos; asa precum si Hristos a primit pe Apostolul Petru, care s-a lepadat de Dânsul mai înainte, dar pe urma s-a pocait cu lacrimi.

    Iar dezbinatul si trufasul Novat, nu numai ca nu primea întru pocainta pe cei ce se lepadau de Hristos, dar si pe Cornelie îl prihanea, numindu-1 pe el partas si tovaras al închinatorilor de idoli. Astfel despartindu-se de dânsul, a câstigat si pe altii de un cuget cu el, facându-se ca un alt papa în Roma. De acolo s-a întins eresul si dezbinarea aceasta pâna la Alexandria. Deci - dupa cum am zis - pe niste eretici ca acestia si pe episcopul lor, Teopempt, i-a gonit Sfântul Chirii, îndata ce s-a facut patriarh.

    Dupa aceea s-a înarmat sa goneasca si pe draci din locasul lor de acolo, caci aproape de Alexandria, ca la douasprezece stadii, se afla un loc ce se numeste Canovos si aproape de acela este un alt loc ce se numeste Manutin, în care era o capiste veche locuita de draci. Deci tot locul acela era foarte înfricosator din pricina multimii duhurilor necurate ce locuiau acolo. Iar pe când traia patriarhul Teofil, de multe ori a voit el sa curateasca acel loc de draci si sa-1 faca locas sfânt, spre a se preamari Dumnezeu; dar n-a putut, pe de o parte pentru ca a avut multe împiedicari, iar pe de alta, pentru ca i-a urmatului aproape moartea.

    Insa urmatorul lui Teofil, de trei ori fericitul Chirii, s-a îngrijit de aceasta si s-a rugat cu osârdie lui Dumnezeu, ca sa-i dea ajutor si putere sa izgoneasca din acel loc duhurile cele necurate. Deci i s-a aratat lui în vis îngerul Domnului si i-a zis sa aduca în locul acela cinstitele moaste ale sfintilor doctori fara de arginti Chir si Ioan, si astfel va fugi de acolo puterea diavolilor. Iar Sfântul Chirii a îndeplinit porunca îngerului fara de întârziere si a adus în acel loc moastele sfintilor doctori fara de arginti, zidind acolo o biserica în numele lor, dupa care, o, minune! îndata au fugit de acolo duhurile cele necurate si s-a facut locul acela izvor de tamaduiri, prin darul sfintilor fara de arginti.

    Iar dupa ce sfântul a gonit din locul Alexandriei pe necuratii si gânditii diavoli, a luat purtare de grija sa goneasca si pe vazutii si smintitii diavoli, care erau uratorii de Hristos evrei. Aceia locuiau de demult în Alexandria, din vremea în care s-a zidit cetatea aceasta de marele Alexandru, si cu vremea s-au înmultit foarte mult si nu încetau - dupa obiceiul ce-1 are acest neam iubitor de tulburare - de a bântui într-ascuns si la aratare pe crestini, pentru ura cea neîmpacata ce o au asupra lui Hristos si a crestinilor. Si pricinuiau multe amestecari, si tulburari, înca si varsari de sânge si ucideri. Deci, chemând sfântul pe cei mai de capetenie ai adunarii lor, i-a sfatuit sa opreasca pe neamul lor de la aceste fapte pângarite si sa-i întelepteasca, dar blestematii aceia nu numai ca nu s-au înteleptit, dar s-au facut si mai rai.

    In Alexandria era o biserica foarte mare si foarte frumoasa, care se numea „biserica lui Alexandru", fiind zidita de episcopul Alexandru. Deci pierzatorii evreii, voind sa faca rau crestinilor, s-au înarmat toti si, într-o noapte, au facut un zgomot mare, alergând pe drumuri si strigând printre casele crestinilor: „Arde biserica lui Alexandru". Iar crestinii, auzind, au alergat îndata cu sârguinta sa stinga focul. Deci evreii, vazând aceasta, au sarit asupra crestinilor, începând a-i taia pe unul cu sabia, pe altul cu cutitul, pe altul îl ucideau cu sulita, iar pe altul îl omorau cu orice apucau în mâna; încât au ucis mare multime de crestini în acea noapte.

    Iar Sfântul Chirii, aflând dimineata de întâmplarea aceea, s-a mâhnit foarte tare si cauta judecata asupra evreilor de la eparhul cetatii, care se numea Orest. Dar eparhul, desi era crestin, însa, fiindca avea oarecare vrajba asupra sfântului, era de partea evreilor ucigasi si îi ajuta. Atunci dumnezeiescul Chirii, umplându-se de râvna dumnezeiasca, a luat cu el multime de crestini si au gonit pe evrei din Alexandria, iar locuintele lor le-au surpat si le-au ars împreuna cu sinagoga lor. Si aflând eparhul de aceasta, s-a umplut de mânie asupra patriarhului si a început a face rau rudeniilor si prietenilor sfântului; încât si pe gramaticul Ierax, barbat renumit si cinstit, 1-a batut fara de mila si 1-a dezbracat în priveliste. De atunci se afla între sfânt si între eparh mare neîntelegere si neunire, pentru ca sfântul partinea pe crestini, iar eparhul pe evrei. De aceea au scris fiecare împaratului Teodosie cel tânar, despre pricina aceasta, pâna a venit porunca de acolo, ca sa nu mai locuiasca evreii în cetate.

    Dupa aceasta, a urmat în Alexandria si o alta întâmplare rea, care s-a facut pricina de ucideri si de mare tulburare. Iata care este:

    In cetatea Alexandria era o fecioara filosoafa care se numea Ipatia, binecredincioasa si îmbunatatita, fiica lui Teona filosoful. Ea învatase filosofia din tânara vârsta de la tatal sau, sporind atât de mult încât întrecea cu întelepciunea pe toti filosofii vremii de atunci, dupa cum scrie despre dânsa si înteleptul Sinesie, episcopul Chirinei, laudând-o cu cuvinte alese. Ea îsi pazea fecioria curata si n-a voit sa se însoteasca cu barbat; mai întâi si mai ales pentru dragostea lui Iisus Hristos, iar apoi si ca sa poata fara de tulburare sa se îndeletniceasca cu cartile filosof iei.

    Pentru aceea, barbatii cei râvnitori de întelepciune alergau în Alexandria din toate partile, ca sa auda întelepciunea filosoafei Ipatia. Si toti clericii si boierii si întreg poporul o cinsteau si ascultau cu dragoste sfaturile si dojenile ei cele folositoare de suflet. Deci aceasta filosoafa, voind sa faca pace între patriarh si eparh, se ducea cu multa blândete si smerenie, uneori la unul, alteori la celalalt si, cu cuvintele ei cele întelepte si pricepute, i-a înduplecat pe amândoi sa se împace, desi preasfintitul patriarh cauta si mai înainte de aceasta sa se împace cu eparhul; dar acela, fiind rau la narav si pomenitor de rau, nici nu voia sa auda de pace.

    Acestea fiind asa, într-una din zile, pe când Ipatia filosoafa se întorcea cu careta la casa sa, niste zurbagii, care urau pacea eparhului si a patriarhului, au navalit asupra ei fara de veste si, tragând-o cu sila afara din careta, i-au sfâsiat hainele si au batut-o fara de mila, pâna ce au omorât-o. Si nu s-au saturat numai cu acea rautate a lor, ci, cu neomenia si cu nemilostivirea lor de fiara, au navalit asupra trupului celui mort al fecioarei, l-au taiat bucati si l-au ars în locul ce se numea Chinar.

    Instiintându-se toti alexandrinii de aceasta jalnica ucidere si rea întâmplare, s-au mâhnit foarte mult, mai ales cei iubitori de învatatura si întelepti. S-au mai înstiintat înca de tulburarea aceasta si monahii care locuiau în muntele Nitriei si, umplându-se de râvna, s-au adunat ca la cinci sute. Deci, pogorându-se în Alexandria, în ajutorul si apararea patriarhului, au gasit pe drum din întâmplare pe eparhul în careta si îndata au început a striga, ocarându-1 si numindu-1 pagân si slujitor de idoli, de vreme ce fiind mai înainte pagân, luase de putina vreme botezul în cetatea lui Constantin.

    Iar unul din monahii aceia, cel mai mânios, a aruncat o piatra asupra eparhului si 1-a lovit în cap. Dupa aceea, adunându-se multime de popor, au alungat pe acel monah si au scapat pe eparh, iar slujitorii eparhului au prins pe un monah cu numele Amonie si l-au dus la eparh, care, socotind ca sfântul a pornit pe acei monahi asupra lui, s-a aprins de mânie si atât de mult a muncit pe Amonie în mijlocul cetatii, încât 1-a omorât. Iar sfântul, înstiintându-se de acest lucru, s-a mâhnit si a trimis de a luat trupul monahului si 1-a îngropat cu cinste.

    Toate acestea au dat îndrazneala evreilor, pe care îi izgonise sfântul din Alexandria, dupa cum am zis. Ei si-au facut mai întâi o noua sinagoga acolo unde se aflau, apoi ucigasii de Hristos si ucigasii de Dumnezeu au îndraznit de au facut si acest lucru prea fara de lege, spre ocara si rusinea lui Hristos si a crestinilor. Ei au facut o cruce lunga, au prins un copil al unui crestin oarecare, pe care, dezbra-cându-1, l-au rastignit pe cruce, nu cu piroane, ci cu frânghii subtiri. Apoi, dupa ce au râs mult de dânsul, au scuipat în fata lui si l-au batjocorit întocmai cum parintii lor au batjocorit pe Domnul; iar mai pe urma de toate l-au batut atât de mult pâna ce l-au omorât. Astfel acest copil binecuvântat s-a facut partas si urmator al patimilor Domnului.

    De toate acestea înstiintându-se dumnezeiescul Chirii, s-a plâns împaratului; care, desi cu întârziere, însa a judecat cu dreptate si a poruncit ca pe cei mai mari ai evreilor sa-i munceasca foarte tare, iar pe eparhul Orest 1-a scos din dregatoria sa. Deci scapându-se sfântul de tulburarile cele mai de sus si de smintelile acestea, îsi pastorea turma lui cea cuvântatoare cu sârguinta si cu placere de Dumnezeu, ca un pastor adevarat, având pace câtava vreme.

    Insa diavolul, vrajmasul pacii si al adevarului si izvorul tuturor rautatilor, n-a lasat pe Sfântul Chirii si pe ceilalti crestini sa se bucure multa vreme de aceasta pace, ci a pornit razboi mare si tulburare în toata Sfânta Biserica a lui Hristos, cu hulitorul eres al raucredincio-sului Nestorie, asupra caruia se cuvenea sa se nevoiasca dumneze­iescul Chirii, aparatorul dreptei credinte. Acest raucredincios Nestorie, dupa ce a fost adus din Antiohia la Constantinopol si ales patriarh dupa Sisinie, la începutul patriarhiei lui se arata pe dinafara dreptcredincios în credinta si nimic nu zicea împotriva acesteia; însa ticalosul era eretic în inima sa, numind pe Stapânul Hristos „numai om, nu si Dumnezeu", iar pe Nascatoarea de Dumnezeu numind-o nu Nascatoare de Dumnezeu, ci „Nascatoare de Hristos".

    Iar cei de un cuget cu Nestorie, adica episcopul Dorotei, cel care locuia împreuna cu el, si preotul Anastasie, acestia au început mai întâi sa semene eresul acesta ca niste neghina printre grâu. Episcopul Dorotei, învatând pe popor la un praznic în biserica soborniceasca a cetatii lui Constantin, a strigat si a zis acest cuvânt hulitor: „Care va numi pe Maria, Nascatoare de Dumnezeu, sa fie anatema". Iar Anastasie iarasi, propovaduind în popor, a zis: „Sa nu numeasca cineva pe Maria Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Maria era om de parte femeiasca. Si cum este cu putinta sa se nasca Dumnezeu din trupul omului?" Aceste cuvinte hulitoare daca le-a auzit poporul, a început sa se tulbure; si, pentru ca sa se încredinteze mai bine, au întrebat si pe patriarhul Nestorie despre acestea. Atunci spurcatul acela si cel de un cuget cu iudeii n-a mai putut sa ascunda în inima sa otrava eresului si a început a aduce la aratare hulele acestea împotriva lui Hristos si a Nascatoarei de Dumnezeu, zicând: „Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zamislit în pântece de femeie si a asteptat un numar de zile si de luni, pâna sa se nasca; nici nu voi numi Nascatoare de Dumnezeu pe femeia care a nascut om cu trup din firea sa".

    De atunci înainte au început sa se nasca prigoniri si certuri pentru aceasta în popor, caci unii se împotriveau eresului lui Nestorie si-1 urau, iar altii se împartaseau cu el si primeau pagânatatea lui. Aceste certuri se faceau nu numai în cetatea lui Constantin, ci mai în toata lumea si la fiecare adunare a dreptcredinciosilor, fiindca acel eretic, Nestorie, împreuna cu urmatorii lui, au scris carti si le-au trimis pretutindeni, chiar si pâna în pustiuri, pe unde locuiau monahii. Deci acel blestemat a atras la ratacirea lui atât de multi clerici, monahi si mireni, încât dupa cum mai înainte Arie a sfâsiat haina lui Hristos cea tesuta de sus, tot asa si Nestorie a sfâsiat toata plinirea Bisericii în multe parti.

    Instiintându-se de toate acestea, Sfântul Chirii al Alexandriei s-a mâhnit foarte tare, si ca un rob credincios al lui Hristos si al Nascatoarei de Dumnezeu ce era, s-a înarmat ca sa dea razboi pentru cinstea lor si s-a pregatit, ca un pastor adevarat, sa izgoneasca lupul cel gândit din staulul oilor celor cuvântatoare. Iar mai întâi Sfântul Chirii a scris scrisori sfatuitoare catre Nestorie, în care îl sfatuia, cu dragoste frateasca, sa lepede niste socoteli ereticesti ca acestea si, cu schimbarea lui în dreapta credinta, sa îndrepteze pe aceia pe care i-a atras mai înainte la reaua credinta. Iar raucredinciosul Nestorie, luând scrisorile Sfântului Chirii, nu numai ca nu s-a îndreptat, ci mai rau s-a facut, sârguindu-se sa întinda si mai mult eresul sau. Deci pe cei ce se împotriveau ratacirii lui, clerici si monahi, îi muncea cu felurite munci. Iar asupra dumnezeiescului Chirii se mânia cu multa mândrie, numindu-1 eretic, si graia asupra lui multe clevetiri minci­noase si nedrepte, pe care le semana în popor.

    Deci Sfântul Chirii, vazând pe Nestorie neîndreptat, i-a scris cu asprime, vadind eresul lui. El a mai scris înca si clerului din Constantinopol si împaratului; apoi a mai scris si lui Celestin, papa Romei, si celorlalti patriarhi; de asemenea, a scris si la felurite cetati si laturi, catre episcopi, la dregatori si la boieri. Chiar si la multi pustnici si monahi nu s-a lenevit de trei ori fericitul a scrie, aratându-le din dumnezeiestile Scripturi cât este de pierzatoare si vatamatoare de suflete ratacirea lui Nestorie si îndemnându-i pe toti sa se pazeasca de eresul acela ca de niste otravuri aducatoare de moarte. Mai pe urma de tot, fiindca eresul lui Nestorie crestea din zi în zi tot mai mult si sporea din ce în ce mai rau, iar dezbinarea Bisericii se facea mai mare si multi din episcopi se vatamau de eres; pentru aceasta, Teodosie cel Tânar, dreptcredinciosul împarat, vrând sa îndrepteze aceste sminteli si sa curete Biserica lui Hristos si grâul credintei de maracinii si neghinele ratacirii lui Nestorie, a poruncit sa se adune la Efes al treilea Sinod a toata lumea, în anul 431.

    Deci s-au adunat doua sute si mai bine de episcopi din toata lumea; iar câti nu puteau sa mearga singuri pentru vreo împiedicare de nevoie, acestia si-au trimis înlocuitorii lor. De aceea si Celestin, papa de atunci al Romei, fiindca nu putea sa mearga la Efes de batrânete si slabiciune, a scris Sfântului Chirii sa tina locul lui în sinod. Deci cei mai mari ai acestui Sfânt Sinod erau: întâi, Sfântul Chirii, ca un pazitor de loc al papei si ca un patriarh al Alexandriei; al doilea, Iuvenalie al Ierusalimului, si al treilea, Memnon al Efesului. Deci fericitul Chirii, aflându-se cel dintâi sezator pe scaun în sinodul acesta a toata lumea, a propovaduit împreuna cu ceilalti parinti si a dogmatisit ca Domnul nostru Iisus Hristos este unul dupa ipostas, Dumnezeu desavârsit si Om desavârsit, iar Preacurata Fecioara Maria, care L-a nascut pe El cu trup, este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu. Pentru aceea s-a facut mare bucurie la toti dreptcredinciosii si tot poporul cetatii batea din palme de bucurie si zicea într-un glas: „Nu este mare Artemida efesenilor, dupa cum s-a zis de demult, ci este mare Preasfânta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu". Iar pe spurcatul Nestorie, Sfintii Parintii ai acestui sinod l-au anatemizat si l-au caterisit ca pe un eretic si hulitor. Dar fiindca el nici asa nu se linistea, ci propovaduia eresul mai departe, pentru aceea l-au surghiunit întâi în Tason - dupa cum zice Sfântul Teofan -, apoi în Oasinul Arabiei, caruia pe turceste îi zice Iprim.

    Si acolo aflându-se pierzatorul Nestorie, si-a luat dumnezeiestile pedepse, pentru ca limba lui cea hulitoare a putrezit si a fost mâncata de viermi, tot asemenea a putrezit tot trupul lui - dupa cum scriu Chedrinos, Nichifor si Evagrie. Iar în Tebaida cea de sus, ticalosul Nestorie a suferit moarte înfricosata si prea dureroasa, asemenea cu a lui Arie; fiindca, mergând la umblatoare, a început a huli împotriva lui Hristos si împotriva Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta, îngerul Domnului 1-a lovit si s-au varsat toate maruntaiele lui tocmai în vasul necurateniei lui; si acolo si-a dat sufletul acel om rau, dupa cum povesteste Sfântul Gherman al cetatii lui Constantin.

    O necinste si o pedeapsa ca aceasta a luat ereticul Nestorie, cel de un gând cu iudeii; iar Sfântul Chirii a luat mare cinste de la Sfântul al treilea Sinod a toata lumea, pentru ca, dupa cum povesteste Ioan Zonara în cuvântul de lauda pe care îl împleteste Sfântului Chirii si care se gaseste în cartile cele scrise cu mâna, parintii celui de-al treilea Sinod au daruit dumnezeiescului Chirii aceste privilegii: sa se numeasca judecator al lumii si sa poarte pe cap, când va sluji Sfânta Liturghie, un giulgiu subtire ca o basma. Iar numele de judecator al lumii arata judecata cea minunata a toata lumea pe care a facut-o sfântul, unind prin dreapta credinta toata lumea, care era în acel timp împartita de eresul lui Nestorie. Giulgiul cel subtire arata subtiratatea mintii si a socotelilor sfântului cu care a întarit si a dogmatisit unirea cea dupa ipostas; fiindca prin hotarul acesta, se arata împreuna si o fata a lui Hristos si doua firi ale Lui. Dumnezeiescul Chirii s-a numit înca si papa, poate pentru ca avea locul lui Celestin papa la cel de-al treilea sinod, macar ca altii tâlcuiesc într-alt fel privilegiile de mai sus. Pentru care si toti patriarhii Alexandriei, urmasii Sfântului Chirii, au apucat si ei sa se numeasca papi si judecatori ai lumii, si sa poarte, când slujesc Sfânta Liturghie, doua coroane si doua epitrahile, poate pentru aratarea acelui giulgiu subtire, pe care sinodul 1-a daruit Sfântului Chirii.

    Acestea le-am povestit pe scurt si cu putine cuvinte, dar n-a fost numai asa; pentru ca, pâna sa adune sinodul cel mai sus zis, ca prin el sa întareasca si sa întemeieze adevarata credinta, Sfântul Chirii a patimit multa necinste si osteneala. Caci a luat multe clevetiri nedrepte si prigoniri de la ereticii cei de un gând cu Nestorie, pentru ca ei, fiind ajutati de dregatorii cei lumesti, au facut adunarea lor si au propovaduit cu minciuna ca dumnezeiescul Chirii este eretic si de un gând cu Apolinarie, cel care se lepadase de adevarata înomenire a lui Hristos si zicea ca Hristos nu are minte, ci dumnezeirea a împlinit locul mintii. Deci ei au osândit pe Chirii ca pe un eretic, clevetindu-1 la împarat cu scrisorile lor. Si atât de mult au putut pârele si prihanirile lor, încât au întarâtat si pe împarat cu urgie asupra sfântului, din care pricina a fost aruncat în temnita din Efes si a purtat fiare, nevoindu-se pentru adevar împreuna cu Memnon al Efesului.

    Dupa aceea împaratul, cercetând cu de-amanuntul si gasind ca toate acele pâri au fost mincinoase si aflând nevinovatia Sfântului, i-a smerit pe eretici si i-a izgonit, iar pe Sfântul Chirii împreuna cu cei de un gând cu dânsul i-a pus iarasi în scaunele lor si a fericit cu laude rabdarea si blândetea lor.

    Si pentru ca sa înteleaga fiecare cât de urât a fost Maicii lui Dumnezeu eresul lui Nestorie, împotriva caruia s-a luptat atât de mult dumnezeiescul Chirii, este bine sa spunem aici si istoria pe care o povestesc parintii Limonariului, Sofronie si Ioan, care scriu astfel: „Am mers la avva Chiriac, preotul lavrei Calamonului, care este lânga Iordan, si ne-a spus noua acestea: Ťîntr-una din zile am vazut în somn pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, cu fata luminata si stralucita, îmbracata cu haina rosie, si împreuna cu dânsa doi barbati cu sfintita cuviinta, care stateau afara de chilia mea. Iar eu am cunoscut ca este Stapâna Nascatoare de Dumnezeu si ca cei doi barbati care erau cu dânsa erau Sfântul Ioan Botezatorul si Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu. De aceea, am iesit din chilia mea si, închinându-ma Nascatoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea sa intre înauntru, ca sa-mi binecuvânteze chilia. Iar Nascatoarea de Dumnezeu n-a voit nicidecum si, fiindca eu am rugat-o cu staruinta, zicând: „Sa nu se întoarca robul tau rusinat si defaimat de la tine", si alte asemenea; ea, cautând spre mine, mi-a spus: „Cum ma rogi sa intru în chilia ta, când tu ai pe vrajmasul meu într-însa?-"

    Acestea zicând, s-a facut nevazuta; iar eu, desteptându-ma, am început a plânge si a ma mâhni pentru cuvântul acesta al Nascatoarei de Dumnezeu. Deci, nefiind altcineva în chilia mea, afara de mine singur, ma gândeam ca nu cumva sa fi gresit cu vreun lucru oarecare sau cu gândul catre Nascatoarea de Dumnezeu si de aceea s-a întors de la mine; însa nu gaseam nimic cu care sa-i fi gresit întru ceva. Deci, aflându-ma întru nedumerire si mâhnire, am luat o carte ca sa citesc si sa ma mai mângâi în supararea aceea. Iar acea carte era a lui Isihie, preotul Bisericii Ierusalimului, pe care o cerusem odata de la dânsul. Si citind în ea, am aflat la sfârsitul cartii doua cuvinte hulitoare ale raucredinciosului Nestorie, de unde am cunoscut ca el este vrajmasul Nascatoarei de Dumnezeu, pe care îl aveam în chilia mea.

    Si îndata am dat cartea înapoi la acela care mi-o daduse, zicându-i: „Ia-ti cartea ta, frate, ca din ea mai mult m-am pagubit decât m-am folosit". Iar acela, întrebându-ma si aflând pricina acelei pagube - fiindca i-am povestit eu vedenia -, s-a umplut de râvna dumnezeiasca si îndata a taiat din carte acele doua cuvinte hulitoare si le-a ars în foc, ca sa nu se mai afle în chilia lui vrajmasul Stapânei noastre Nascatoare de Dumnezeuť".

    Nu se cuvine sa tacem si aceasta: Sfântul Chirii, cel atât de desavârsit prieten al lui Hristos si atât de mare întru sfintenie, avea înca si o oarecare prihana într-însul, nu din rautate si cunostinta, ci din oarecare prindere în minte si din necunostinta adevarului. Ca numai unul Dumnezeu este fara de pacat si singur este cu totul neprins de orice patima, precum zice Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar sfintii, oricât de sfinti ar fi ei, cu toate acestea sunt supusi, ca niste oameni, sub neputinta omeneasca, si cad sub oarecare patimi omenesti. Caci se apuca prihana nu numai de cei multi, ci si de cei prea buni, încât numai Dumnezeu este cu totul fara de greseala si neprins de patimi. De aceea si Sfântul Chirii, ca un om ce era, avea oarecare patima omeneasca, însa a îndreptat-o pe aceasta într-un chip minunat.

    Si care era patima si care a fost îndreptarea ei? Ascultati: Marele Chirii, având rudenie si unchi pe patriarhul Teofil, vrajmasul Sfântului Ioan Hrisostom, credea de adevarate mincinoasele prihaniri pe care le graia Teofil împotriva lui Hrisostom, vrajmasul sau, nu din rautate, precum s-a zis mai sus, ci din nestiinta si din nerautate, precum este scris: Barbatul cel fara de rautate crede tot cuvântul. Deci din aceste doua pricini a luat dumnezeiescul Chirii prepus rau asupra preasfintitului si dumnezeiescului parintelui nostru Ioan Hrisostom, de unde se mânia asupra lui, nu numai când traia acesta, ci si dupa ce s-a savârsit. Pentru aceasta, nici numele lui nu voia sa-1 pomeneasca în pomelnice împreuna cu ale celorlalti binecredinciosi patriarhi, precum era obiceiul.

    Deci Apotic, cel ce a fost dupa Arsachie patriarh al Constanti -nopolului, a scris catre dumnezeiescul Chirii aratând ca si el a fost unul din vrajmasii lui Hrisostom; dar mai pe urma, socotind nevino­vatia si curatia acestui sfânt barbat, s-a pocait de greseala sa de mai înainte si a numarat si a pomenit numele Sfântului Ioan Hrisostom, împreuna cu ale celorlalti sfinti; deci, sfatuindu-1 pe Sfântul Chirii frateste, 1-a rugat sa faca si el asemenea, sa scrie numele lui Hrisos­tom în pomelnice si sa-1 pomeneasca. însa dumnezeiescul Chirii nu 1-a ascultat, poate nevoind sa prihaneasca sinodul ce s-a tinut împotriva lui Hrisostom pe vremea lui Teofil.

    A mai scris dupa aceasta catre dumnezeiescul Chirii si Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce era ruda cu el si mai batrân cu vârsta. Acela îl sfatuia cu îndrazneala si cu multa cutezare, cum ca nedrept si fara de socoteala se mânie împotriva Sfântului Ioan Hrisostom si cum ca nu se cuvine sa judece pe cineva din oameni, mai înainte de a nu fi cercetat pricina si greseala omului cu de-amanuntul. Caci si Dumnezeu, cu toate ca stie toate mai înainte de a se face si vede mai înainte cele ce au sa fie ca si cum ar fi de fata, însa Sfânta Scriptura zice ca S-a pogorât din cer El însusi la cetatile dimprejurul Sodomei, ca sa vada daca sodomitenii cu adevarat au pacatuit asa dupa cum strigarea Sodomei se suie înaintea Lui; iar de nu, sa stie: Strigarea Sodomei si a Gomorei s-a înmultit catre Mine si pacatele lor sunt foarte mari. Deci, pogorându-Ma, voi vedea de se savârsesc dupa strigarea lor care vine catre Mine; iar de nu, sa stiu. Aceasta a facut-o Domnul Cel a toate vazator ca sa ne dea pilda sa nu credem îndata cuvintele prihanitorilor, ci noi însine sa cercetam mai înainte pâna ce ne vom încredinta desavârsit de este adevarat, asa dupa cum auzim.

    „Deci si tie - zicea catre dumnezeiescul Chirii -, ti se cuvine sa socotesti mai întâi si apoi sa te mânii, dupa ce vei afla pricina binecuvântata de mânie, ca multi din cei ce au fost împreuna cu tine la sinodul din Efes te spun pe fata cum ca te mânii cu nedreptate asupra nevinovatului Ioan si, fiindca esti nepot al lui Teofil, urmezi în toate asezarii aceluia. Deci precum acela si-a aratat nebunia pe fata, izgonind din scaunul sau pe Ioan cel fara de greseala, sfânt si iubit al lui Dumnezeu, asa faci si tu, prihanind si gonind slava celui gonit, cu toate ca acum el este mort".

    Si iarasi acelasi Sfânt Isidor a scris alta epistola, catre acelasi dumnezeiesc Chirii, în care zicea acestea: „Ma înfricoseaza pildele care se afla în dumnezeiasca Scriptura si ma silesc sa-ti scriu cele ce îti sunt de trebuinta. Daca eu îti sunt parintele tau - precum ma numesti -, ma tem de osânda pe care a luat-o preotul Eli, cel din Legea Veche, ca nu a pedepsit precum se cadea pe fiii sai care au pacatuit. Iar daca eu sunt fiul tau, precum o stiu eu însumi, ma înfricosez sa nu ma ajunga pedeapsa aceea pe care a luat-o Ionatan, fiul lui Saul; caci, putând sa opreasca pe tatal sau sa nu caute vraji, nu 1-a împiedicat de la pacat; pentru aceasta, el a fost ucis cel dintâi în razboi. Deci, ca sa nu fiu eu osândit, îti zic tie acelea care îti sunt spre folosul tau. Asculta-ma pe mine, ca sa nu te osândesti si tu de la Dreptul Judecator si Cel necautator în fata. Leapada-ti mânia care o ai asupra celui mort si sa nu tulburi Biserica celor vii, pricinuindu-i neliniste".

    Apoi iarasi, în alt loc al epistolei sale zice: „Ma întrebi pentru ce si cum s-a izgonit Ioan? însa eu nu voiesc sa-ti raspund cu de-a­manuntul, ca sa nu ma arat ca osândesc si prihanesc pe ceilalti. Aceasta numai îti zic tie, cum ca multi din cei fara de lege si-au savârsit rautatea lor cu nedreptate asupra dreptului acela. Deci, în putine cuvinte, îti arat starea Egiptului cu care te învecinezi. Egiptul s-a lepadat de Moise si a slujit lui Faraon. Pe cei smeriti i-a batut cu bice; pe israilitenii care se osteneau i-a muncit. Ei zideau cetati Egiptului si el n-a platit plata lucratorilor. în niste lucruri ca acestea Egiptul îndeletnicindu-se, a odraslit pe Teofil, care cinstea aurul ca pe Dumnezeu. împreuna cu cei de un gând cu dânsul, el a urât si a mâhnit pe Ioan, omul cel iubit al lui Dumnezeu si propovaduitorul Domnului. Dar casa lui David creste si se întareste mai mult; iar casa lui Saul se micsoreaza si se împutineaza precum vezi".

    Dumnezeiescul Chirii, citind scrisorile acestea ale Sfântului Isidor, a început a-si cunoaste greseala si a se îndrepta, însa atunci a cunoscut adevarul si atunci s-a îndreptat desavârsit, când a vazut vedenia care urmeaza: Sfântului Chirii i s-a aratat odata într-un vis, ca se afla într-un loc foarte frumos, plin de bucurie negraita. Acolo vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov si pe alti minunati si slaviti barbati ai Vechiului Testament. Asemenea vedea într-însul si pe multi sfinti ai darului celui nou al Sfintei Evanghelii. în locul acela vedea si o biserica minunata, a carei frumusete era neîntrecuta; iar înauntrul bisericii se auzea o multime multa de popor, care cânta o cântare cu viersuire prea dulce. Si intrând si sfântul în biserica, cu totul s-a înspaimântat cu mintea de vederea celor de acolo si s-a umplut cu totul de bucurie si de dulceata în inima sa. Caci vedea acolo si pe Doamna noastra Nascatoare de Dumnezeu înconjurata de multime de sfinti îngeri si stralucita cu slava negraita de jur împrejur. Mai vedea si pe Sfântul Ioan Hrisostom stând aproape de Nascatoarea de Dumnezeu cu mare cinste si stralucind cu lumina minunata, ca un înger al lui Dumnezeu, tinând în mâini cartea învataturilor sale. împreuna cu Sfântul Ioan Hrisostom mai erau si multi alti barbati slaviti, care stateau lânga dânsul ca niste slujitori, toti înarmati si ca si cum ar fi fost pregatiti sa faca o izbânda oarecare.

    Acestea vazând Dumnezeiescul Chirii, dorea a merge sa se închine Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu. Chiar a si alergat la ea ca sa i se închine, dar îndata Sfântul Ioan, împreuna cu purtatorii sai de sulite, au alergat împotriva lui cu mânie si nu numai ca l-au oprit de a se apropia de Nascatoarea de Dumnezeu, dar si din biserica aceea l-au izgonit. Iar Sfântul Chirii, în vremea când statea cutremurat si se socotea în sine cum se mânia Sfântul Ioan Hrisostom împotriva lui si cum 1-a izgonit din biserica, iata a auzit pe Stapâna noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, mijlocind si zicând catre Sfântul Ioan sa-1 ierte si sa nu-1 goneasca din biserica aceea; caci nu din rautate, ci din nestiinta a luat prepus rau împotriva lui: „Iarta pe Chirii - a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Sfântul loan -, caci din necunostinta a luat prepusul cel rau pentru tine si va arata ca din nestiinta a câstigat acest prepus rau, dupa ce îl va cunoaste". Dar Ioan se arata ca nu primea sa-l ierte.

    Atunci Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu a zis catre Sfântul Ioan: „Iarta-1 pentru dragostea mea, caci mult s-a nevoit pentru cinstea mea, rusinând si înfruntând pe Nestorie, ocarâtorul meu; iar pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propovaduindu-ma oamenilor! Iarta-1 pentru mine, caci mult s-a ostenit pentru mine, pe ocarâtorul Nestorie rusinându-i si pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propova­duindu-ma!" Acestea auzindu-le Hrisostom de la Nascatoarea de Dumnezeu, îndata s-a îmblânzit si, chemându-1 înauntru pe Sfântul Chirii, 1-a îmbratisat ca un prieten pe prietenul sau, si de dragoste îl saruta cu iubire frateasca si cu mare bucurie. Astfel s-au împacat si s-au împrietenit amândoi sfintii între ei, în vedenia aceea, prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu.

    Deci desteptându-se Sfântul Chirii si socotind cu de-amanuntul aceasta vedenie, s-a pocait foarte mult si singur se prihanea pe sine; caci atâta vreme a avut patima desarta si nesocotita împotriva unui barbat preasfânt si bineplacut lui Dumnezeu. Pentru aceea, adunând îndata pe toti episcopii Egiptului, a facut praznic si sarbatoare mare Sfântului loan Hrisostom, a scris numele lui în diptice si-1 pomenea împreuna cu sfintii cei mari, iar în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de lauda. Apoi i-a scris viata lui, din care Gheorghe, patriarhul Alexandriei, a scris si a alcatuit mai pe urma Viata Sfântului loan de Aur, care se afla în tomurile Hrisostomului. Astfel s-a ridicat prihana aceasta de pe sfintenia dumnezeiescului Chirii.

    De atunci, fericitul Chirii si-a petrecut cealalta vreme a vietii sale cu petrecere minunata, pastorind turma sa cea cuvântatoare la pasunea cea aducatoare de viata, povatuindu-i pe toti la calea mântu­irii cu mare întelepciune si cu stiinta duhovniceasca, întorcând din ratacirea diavolului pe cei rataciti. Dovada învederata a întelepciunii si a stiintei sale este povestirea care urmeaza, pe care voim sa o adaugim aici ca pe o îndulcire a ascultatorilor si astfel vom da sfârsit povestirii.

    Avva Daniil ne spune în Pateric, cum ca în partile cele mai de jos ale Egiptului era un batrân cuvios, adica cu petrecerea sfânt, dar simplu si greoi la minte. Pentru aceea, din simplitatea lui, socotea si zicea ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu. Aceasta au vestit-o unii Sfântului Chirii, care, chemând la sine pe barbatul acela si înstiintându-se ca face semne si minuni si orice va cere de la Dumnezeu îi arata lui, a uneltit o întelepciune ca aceasta. El a zis cu blândete catre batrân: „Parinte, un gând îmi zice mie ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu si alt gând iarasi îmi zice ca nu este fiul lui Dumnezeu, ci este om si arhiereu al lui Dumnezeu; deci am îndoiala pentru aceasta. Pentru aceea te-am chemat, ca sa-ti spun ca sa te rogi lui Dumnezeu, sa-ti descopere adevarul, ca sa mi-1 arati si mie". Iar batrânul, auzind aceasta si bizuindu-se pe nevointa sa, a raspuns cu cutezare si cu îndrazneala: „Lasa-ma, stapâne, sa ma rog lui Dumnezeu trei zile pentru aceasta, si orice-mi va descoperi, voi arata-o si marii tale sfintenii".

    Deci, ducându-se batrânul în chilia lui, s-a închis trei zile si a rugat cu caldura pe Dumnezeu ca sa-i arate cele pentru Melchisedec. Si descoperindu-i-se adevarul de la Dumnezeu, s-a întors la Sfântul Chirii si i-a zis: „Stapâne, Melchisedec este om, iar nu fiul lui Dumnezeu". Iar sfântul i-a zis: „Si de unde stii, parinte?" Batrânul i-a raspuns: „Dumnezeu mi-a aratat pe toti patriarhii, unul dupa altul, de la Adam pâna la Melchisedec. Pe toti aceia i-am vazut trecând pe dinaintea mea si când a venit sa treaca Melchisedec, mi-a zis îngerul Domnului: ŤIata, acesta este Melchisedec!ť Deci m-am încredintat cu adevarat, stapâne, ca desavârsit este asa". Atunci Sfântul Chirii, multumind lui Dumnezeu, s-a bucurat foarte tare ca a izbavit pe acel batrân din ratacire si 1-a eliberat cu pace. Deci batrânul, ducându-se, a marturisit tuturor ca Melchisedec este om, iar nu Fiul lui Dumnezeu. Cu o întelepciune ca aceasta si cu astfel de mestesug duhovnicesc al sfântului, a fost povatuit batrânul cel simplu la cunostinta adevarului.

    Sfântul Chirii a trait pe scaunul Alexandriei 32 de ani, scriind multe carti folositoare de suflet si dreptcredincioase, dintre care cele mai alese sunt: Comorile si Glafira la Sfânta Scriptura cea Veche. Si curatind în zilele sale Biserica lui Hristos de eresuri, si-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, în a noua zi a lunii iunie, zi în care se praznuieste adevarata lui pomenire, caci în 18 zile ale lunii lui ianuarie nu este pomenirea sfârsitului sau, ci pomenirea fugii lui, adica a suirii lui din Alexandria la Efes. Aceasta fuga a lui a fost socotita vrednica de praznic; caci a fost pricina de multe bunatati pentru Biserica lui Hristos, fiindca prin ea s-a adunat Sfântul Sinod al treilea a toata lumea, a fost izgonit eresul cel hulitor al lui Nestorie si dreapta credinta a fost propovaduita lumii. Astfel, Sfântul Chirii nevoindu-se cu buna nevointa, credinta cea prea dreapta întarind-o la sinod, împacând lumea si linistind-o de tulburari, curatind turma sa de eresuri si viata sa împodobind-o cu mari fapte bune, s-a dus sa-si ia cununa pregatita lui de puitorul de nevointe Hristos si plata pentru osteneli.

    Iar la moartea Sfântului Chirii, a stat lânga el însasi Doamna si Stapâna Nascatoare de Dumnezeu si a cercetat pe robul sau cu sârguinta; caci si el, în viata sa, a slujit ei cu credinta si mult s-a nevoit de trei ori fericitul pentru cinstea ei. Si acum se afla în ceruri si se bucura împreuna cu toate cetele îngerilor, cu patriarhii, cu proorocii si cu apostolii, cu ierarhii si cu toti sfintii cei din veac, iar mai ales cu cel desavârsit si iubit prieten al sau, cu dumnezeiescul Ioan Gura de Aur; si sta fara mijlocire înaintea scaunului lui Hristos Dumnezeul nostru si înaintea Preacuratei Maicii Sale, pentru care s-a luptat si a patimit rau. Si neîncetat roaga pe Preasfânta si cea de o fiinta Treime pentru toti crestinii, ca sa dobândeasca si ei împaratia cerurilor. Pe care, dea Dumnezeu ca sa o dobândim si noi toti, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Cuvinte cheie: Sfantul Chiril

Cautare:

Viata Sfantului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Vizualizari: 720

Id: 1715

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.