Viata Sfantului Sfintitul Mucenic Luchian si cei impreuna cu dansul

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Viata Sfantului Sfintitul Mucenic Luchian si cei impreuna cu dansul

SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC LUCHIAN SI CEI ÎMPREUNA CU DÂNSUL
(3 IUNIE)


    A pomeni preaslavitele nevointe si biruinte ale mucenicilor asupra diavolului si asupra slujitorilor lui si patimirile nevoitorilor lui Hristos, nimic alta nu este decât numai a vesti slava lui Hristos Dumnezeul nostru si a propovadui puterea Lui întru bunii nevoitori mucenici, care au patimit pentru slava preasfântului Sau nume. Caci întru toti a fost biruitor însusi Hristos, precum a zis: îndrazniti, ca Eu am biruit lumea! Pentru ca El însusi S-a luptat întâi cu vrajmasul pentru toti; iar sfintii mucenici cei ce patimesc dupa Dânsul, fiind madulare ale Lui, împlinesc în trupul lor, dupa cuvantul Apostolului, lipsurile necazurilor lui Hristos. Deci pe cât mucenicii se nevoiesc pentru preasfânt numele Lui si mor nebiruiti, pe atât se propova-duieste întru ei Hristos a fi biruitor; pentru ca El patimeste întru ei ca în madularele Sale; întru ei arata dantuirea Sa asupra vrajmasilor si Se preamareste, înca preamareste împreuna cu Sine si madularele Sale, care patimesc pentru Dânsul, adica pe sfintii mucenici, care pe atât îi sunt Lui mai aproape decât toti în slava, pe cât I-au fost urmatori în patimiri.

    Deci se cade ca si de la noi sa se fericeasca cu slava si cu laude ostasii cei buni ai lui Hristos, cu ale caror învataturi si cu pilda nevointelor lor celor vitejesti, în toata lumea cea de sub soare straluceste Biserica lui Hristos. Iar ei singuri se odihnesc sub altar întru fericita viata, îmbracati cu haina alba, rositi cu sângele lor cel adevarat si albiti cu Sângele lui Hristos. Din ceata acestora a fost si Sfântul Luchian, pe care, prin singura scaldatoarea Sfântului Botez, 1-a luminat dumnezeiescul dar; si îndata se putea vedea întru el, ca era sa fie mare si preamarit între oameni, deoarece a fost numit de parintii sai cei dupa trup Luchie, caci nu numai îsi tragea semintia sa de la marele antipat Luchie, ci a mostenit si numele aceluia, iar dupa aceea, cu darul Sfantului Duh si dupa obiceiul sfintilor parinti, acel nume al sau s-a schimbat din botez, spre mai bine. Pentru ca cel ce era numit de parinti Luchie, adica "stralucitor", prin înmultirea într-însul a darurilor dumnezeiesti a câstigat un nume mai desavarsit, numindu-se Luchian, care se tâlcuieste "aratator de lumina", de unde se arata ca, întru lumina darului cel nou, avea sa fie lumina a lumii întru Domnul. Si era cu neamul roman, foarte cinstit, dar s-a facut mai cinstit din a dojua nastere, cea crestineasca, pentru ca s-a aflat a fi fiu al vesnicului împarat. Si era iscusit în intelepciune, învatând limba greceasca si latineasca, dar mai întelept s-a aratat în învataturile Sfântului Apostol Petru; pentru ca de acela s-a lipit, lui i-a fost ucenic si de la el s-a adapat cu cereasca întelepciune. De la dânsul a mai deprins si obiceiurile si ostenelile apostolesti; fiindca, dupa sfarsitul cel mucenicesc al Sfântului Apostol Petru, a strabatut multe locuri prin Italia, semanând samânta cuvintelor lui Dumnezeu.

    Pentru ca, dupa ce s-a facut desavârsit în întelepciunea lui Dumnezeu, Sfântul Dionisie Areopagitul a venit în Roma, povatuit fiind de Dumnezeu si vrând sa cerceteze în legaturi pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel; însa nu i-a mai gasit între cei vii. Iar în vremea aceea fiind papa al Romei fericitul Climent, acesta povatuia scaunul apostolesc si a primit cu dragoste si cu cinste pe Dionisie pentru sfintenia sa si pentru duhovniceasca dragoste întru Hristos, care a fost mai înainte între dânsii multa vreme. Deci, zabovind Sfântul Dionisie la dânsul multa vreme, s-au bucurat unul de altul si s-au îndulcit de vorbirile folositoare de suflet, întarindu-se unul pe altul nu numai prin cuvinte, dar si prin pildele cele îmbunatatite.

    Iar într-o vreme, fericitul Climent umplându-se de Duhul Sfânt, a zis: „Oare vezi, o, iubitul meu frate Dionisie, cât este secerisul în neamurile semanaturii Domnului, iar lucratori sunt putini în cuvintele propovaduirii lui Dumnezeu? Iar de vreme ce tu esti bine deprins în dreapta credinta si desavârsit în toate bunatatile legii crestinesti, te rog, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, vino de acum în partile Apusului si, ca un bun ostas al Lui, sa te lupti împotriva vrajmasilor Domnului nostru si sa-i biruiesti cu puterea lui Dumnezeu, Cel ce te întareste".

    Si învoindu-se Sfântul Dionisie la aceasta cu osârdie, fericitul Climent a început a-i cauta lui si a-i aduce alti ajutatori si împreuna slujitori dreptcredinciosi si întelepti, care straluceau cu viata si cu sfintenia. între acestia a ales si pe Sfântul Luchian, pe care 1-a pus episcop si 1-a întovarasit cu Sfântul Dionisie, ca sa-i fie lui împreuna calator si împreuna nevoitor la propovaduirea cuvântului, iar celorlalti parinti, învatator si povatuitor întru Sfântul Duh. Astfel rânduind fericitul Climent, îi întarea cu cuvinte iubite, zicându-le: „Mergeti, preaiubitii mei frati! Mergeti, ostasii lui Hristos cei nebiruiti si, precum Domnul a fost împreuna cu Sfintii Parintii nostri Apostoli si cu ai lor împreuna nevoitori, tot astfel sa fie si cu voi cei ce propovaduiti numele Lui cel sfânt; pentru ca voi mult si nemasurat numar de popor din neamuri veti cauta Domnului si-1 veti aduce în ograda Lui". Astfel vorbind Sfântul Climent cu ei si sarutându-i si binecuvântându-i cu dragoste, i-a trimis cu pace; iar ei împreuna s-au dus, propovaduind pe Hristos mai întâi prin toata Italia.

    Si apropiindu-se ei de cetatea Tichina, la un loc ce se numea Parma, fericitul Luchian propovaduia cuvântul lui Dumnezeu la poporul acela, întorcându-1 de la desarta închinare de idoli. însa poporul locului aceluia, fiind necredincios si preamult slujitor de idoli, nesuferind cuvintele împotriva zeilor lor si neluând aminte la buna vestire a cuvântului lui Dumnezeu, îndata au prins pe Sfântul Luchian singur si, batjocorindu-1, l-au aruncat în temnita poporului, în care fericitul intrând cu mare veselie, cânta astfel: Povatuieste-ma, Doamne, în calea Ta si voi merge în adevarul Tau. Apoi zicea: Savârseste pasii mei întru cararile Tale, ca sa nu se clateasca picioarele mele.

    Si astfel, bucurându-se întru Domnul, sfântul barbat petrecea în acea temnita, ca sub acoperamântul aripilor celor dumnezeiesti si, punându-se pe sine cu totul în nadejdea apararii lui Hristos, se ruga Domnului, zicând: „Scoate, Doamne, din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca numelui Tau. Pe mine ma asteapta cei ce au sa fie drepti, ca prin mine, Hristoase, Mântuitorul lumii, sa se întoarca la Tine din neamuri cei care sunt mai înainte rânduiti spre viata vesnica".

    Iar când sfântul savârsea din toata inima aceste rugaciuni si pe cele asemenea cu acestea, îndata rugaciunea lui s-a auzit la cer si Domnul a luat aminte; pentru ca se ruga ca sa nu ramâna lipsit de ai sai pe cale, cu care dorea sa mearga împreuna la patimire si sa ajunga unde era trimis. Si se ruga ostasul cel preaales al lui Hristos pentru aceasta, nu ca si cum s-ar fi temut sa moara pentru Domnul sau, ci ca sa poata mai întâi sa înmulteasca Domnului rodul cel duhovnicesc si astfel, dupa secerisul cu bun spor, sa poata lua cununa cea muceniceasca si plata ostenelilor sale, împreuna cu tovarasii sai.

    Deci degrab i s-a trimis lui dumnezeiescul ajutor, pentru ca erau acolo niste crestini, care, înstiintându-se ce i s-a întâmplat acelui sfânt barbat, au mers noaptea la temnita, pentru dragostea lui Hristos, si -cu ce fel de mestesug au putut - l-au scos din legaturi; si astfel l-au facut ca sa mearga liber, împreuna cu sfintii lui însotitori.

    Deci, povatuiti fiind de Domnul, au mers cu buna sporire în slavita cetate Tichina, care se numea si Pavia, în partile Italiei. Acolo desi s-au odihnit putin dupa osteneli, însa n-au încetat sa înmulteasca slava lui Dumnezeu, nici au slabit propovaduind în felurite locuri cuvântul lui Hristos; încât puteai sa vezi în ei împlinirea cuvintelor celor proorocesti: Cât sunt de frumoase picioarele celor ce bineves-tesc pacea, ale celor ce binevestesc cele bune... Si este cu neputinta a spune cât de multe mii de oameni s-au întors în putina vreme la Hristos, binevestind ei tuturor cuvântul mântuirii; de vreme ce atâta le ajuta puterea lui Dumnezeu, încât celor ce cautau spre ei li se parea ca privesc spre niste cetateni ceresti, caci straluceau în mijlocul tuturor prin semne si minuni, luminând sufletele alesilor lui Dumnezeu.

    Dupa aceea, iesind din partile Italiei, au ajuns la malul marii si, urcându-se în corabie, au plecat unde îi povatuia Sfântul Duh, ajungând cu bucurie la malul cetatii Arelatinei. Si iesind din corabie, au fost primiti de locuitorii cetatii aceleia cu cinste si cu dragoste si, odihnindu-se putin, au început, dupa asemanarea Sfintilor Apostoli, a-si alege tarile spre propovaduirea Cuvântului. Deci Sfântul Marchelin cu câtiva frati, s-a dus în Spania, iar fericitul Saturnin s-a dus în Galia, ca, prin propovaduirea Evangheliei lui Hristos, pretutindeni sa se poata largi si înmulti între neamuri Biserica lui Dumnezeu, pâna la oceanul Britaniei. Iar Sfântul Dionisie cu fericitul Luchian si cu ceilalti au mers pâna la hotarele Parisului. De acolo, Sfântul Luchian cu Maxim preotul si cu Iulian diaconul au plecat la propovaduire spre Belgia. Acolo, binevestind numele Domnului, biruiau puterile vrajmasului si zideau Biserica lui Hristos.

    Deci, fiind plin si adapat de darul Sfântului Duh, povatuia po­porul spre mântuire, nu mai putin cu pilda vietii celei îmbunatatite, decât cu cuvintele. Si catre aceasta avea putere data lui de la Dumne­zeu pentru a face minuni si a tamadui toate bolile si neputintele între oameni. Si atât de mare putere a luat asupra diavolilor, încât aceia, numai auzind porunca lui, îndata fugeau din oamenii pe care îi chinuiau.

    Astfel, propovaduind neîncetat pe Hristos ziua si noaptea, se îndeletnicea în rugaciuni, în privegheri, în postirile cele din toate zilele, în înfrânare si în toata omorârea trupului, prin care se chinuia pe sine în toate zilele, pâna ce, dupa cuvântul apostolului, s-a pus pe sine înainte jertfa vie, sfânta si bineplacuta lui Dumnezeu. Iar hrana lui din toate zilele nu era alta, decât numai o sfarâmitura mica de pâine si verdeturi, iar ca bautura avea apa. Pentru ca îl satura puterea lui Dumnezeu si darul lui Hristos întarea încheieturile lui cele ostenite. Si dorea atât de mult cununa muceniceasca, încât acum se vedea ca un mort pentru lume.

    Crucea sa o purta totdeauna, urmând Domnului Hristos; stiind cu dreptate ca muncirea este îndoita, una în taina, iar alta aratata; deci mai întâi s-a muncit în taina prin omorârea trupului sau - desi era stiuta înfrânarea lui -, pâna a intrat el în nevointa muceniceasca cea aratata si s-a încununat cu cununa cea nevestejita de la Domnul. Deci era obosit prin omorârea trupului, împodobit prin rabdare, întarit în minunata smerenie si plin de batrânete.

    Astfel a venit într-atâta desavârsire de fapte bune încât, petrecând cu trupul pe pamânt, se afla cu duhul împreuna cu îngerii în cer. De aici i se facea lui aceea ca totdeauna se vedea cu fata luminata si iubita, pasnic cu mintea, fiind împodobit cu minunata caruntete si tot chipul lui era de înger pamântesc si de om ceresc.

    Iar dupa ce s-a latit prin toate partile acelea vestea despre el, popoarele veneau la dânsul, dorind sa fie botezate de el, si se botezau în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, iar pe idolii pe care îi cinstisera, îi sfarâmau. Iar diavolul, vrajmasul cel viclean, vazân-du-se batjocorit de aceia prin care Hristos îi tragea la sine pe robii Sai, a întors toate mestesugirile si viclesugurile lui spre stricarea Sfintei Biserici a lui Dumnezeu si pe Domitian, care dupa Nero, fiul pierzarii, a ridicat a doua prigoana împotriva crestinilor, 1-a îndemnat si 1-a pornit spre atâta mânie si ura, încât s-a pornit ca pe toti crestinii ce se aflau în stapânirea împaratiei Romei, ori sa-i sileasca sa jert­feasca idolilor celor ciopliti, ori sa-i ucida cu multe feluri de munci.

    Deci, prin toata stapânirea împaratiei lui, prin cetati si prin sate, Domitian a trimis pagâneasca porunca, ca toti cei mai mari peste popor sa sileasca pe crestini la închinarea de idoli si la jertfe; iar pe cei ce nu se vor supune, sa-i piarda cu felurite munci. Astfel s-au trimis prigonitorii numelui lui Hristos în Galia, ca sa caute pe ostasii lui Hristos, iar mai ales pe aceia care venisera acolo de la Roma, pentru care se înmultise acum prea mult slava; si, gasindu-i pe aceia, sa piarda numele lui Hristos din Galia. Si erau trei prigonitori trimisi acolo, ale caror nume erau acestea: Latrin, Arie si Antor. Acelora li s-a poruncit sa-1 caute îndeosebi pe Sfântul Luchian, robul lui Dumnezeu si, prinzându-1, ori sa-1 aduca la judecata înaintea Cezarului, ori îndata sa-1 ucida cu sabia, de nu va voi sa jertfeasca idolilor.

    Si cutreierând ei cetatile si satele Galiei, nicidecum nu puteau sa-1 afle pe cel cautat. Apoi a venit la ei înstiintare, cum ca dumnezeiescul barbat Luchian, propovaduind Evanghelia împaratiei celei vesnice, lumineaza poporul Belgiei. Auzind ei aceasta, s-au aprins de iutime si mânie si s-au dus acolo în graba. Dar nu au ajuns ei înca acolo si Sfântul Luchian a fost înstiintat ca este aproape venirea lor, descoperindu-i lui Sfântul Duh. Deci a mers în acel loc unde învata pe popor cuvintele vietii, si cu dânsul era o multime de oameni, care acum, prin propovaduirea lui, s-au întors la Hristos.

    Iar Sfântul Luchian îi sfatuia pe ei cu atâta osârdie, pe cât erau nadajduiti spre slava rasplatirii vesnicei fericiri, zicându-le: „Iata, fratilor si fiilor, cei iubiti în Hristos, acum Domnul meu Iisus Hristos îmi va da rodul ostenelilor mele si plata cea fagaduita mai înainte. Deci, o, preaiubitilor, petreceti tari si nemiscati în credinta lui Hristos; pentru ca eu acum, fiind batrân si obosit, ma bucur de cununa muceniceasca si ma sârguiesc a ma duce de la voi catre Domnul. Iar voi sa petreceti statornici întru dumnezeiescul Dar, pe care l-ati primit. Sa nu va întoarca pe voi de la credinta lui Hristos frica chinuitorilor, sa nu va înfricoseze îngrozirile, sa nu va vâneze îmbunarile, nici sa va rupa fagaduintele vreunor cinstiri si bogatii; ci sa va îndulciti întru bucuria vietii vesnice ce va sa fie, unde vi s-au gatit voua rasplatirile cele negraite, la care si eu ma sârguiesc cu buna nadejde si, pentru aceea, nu ma înspaimânt de mânia prigo­nitorilor" .

    Zicând el acestea, si-a ridicat ochii spre cer si a multumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, ca are sa-1 învredniceasca pe el partii sfintilor mucenici si are sa-1 faca nedespartit de tovarasii sai. Si zicea: „Multumesc Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care m-ai însotit pe mine la sfârsit cu fericitul Dionisie si cu ai lui împreuna nevoitori, asemanându-ma întru osteneala cu ei. Deci ma rog Tie ca sa ma rânduiesti împreuna cu ei si întru împaratia cea cereasca". Zicând acestea, a iesit din cetatea care se numea Belgia, nu fugind de frica muncilor, ci dupa porunca Domnului, care porunceste a fugi de prigonitori, ca sa dea pilda turmei sale. Si calatorind el cu fericitii sai împreuna patimitori, Maxian presbiteml si Iulian diaconul, nu înceta vorbele cele folositoare de suflet si rugaciunile, pâna ce a ajuns în vârful muntelui la care mergeau, care este aproape de râul ce se numeste Tar, ce curge dinspre apus, departe de cetate ca la trei stadii. Iar dupa ce au ajuns acolo, stând ca o cetate deasupra muntelui, nu puteau sa se ascunda, deoarece si muntele statea prea frumos deasupra râului si se vedea de toti de departe. Deci fericitul, stând acolo cu tarie, ca la o priveliste, a gândit sa astepte cununa muceniceasca.

    Si ajungând la cetate muncitorii cei pomeniti mai sus, dupa ce n-au aflat într-însa pe Sfântul Luchian, au început a întreba unde s-a dus. Si li s-a spus ca învata poporul nu departe de cetate. Iar ei alergând cu caii lor cei iuti, au ajuns la acel munte, unde era omul lui Dumnezeu cu poporul si cu ucenicii sai. Si mai întâi au prins pe sfintii slujitori ai lui Hristos Dumnezeu, Maxian si Iulian, ca, prin muncile si prin moartea lor, sa îngrozeasca pe Sfântul Luchian si sa-1 aduca la cinstirea idolilor. Deci, prinzând pe mucenici, le porunceau cu îngrozire sa jertfeasca idolilor, înfricosându-i: „De nu veti jertfi zeilor nostri celor fara de moarte, îndata veti fi pedepsiti de noi cu sabia". Iar ei, fiind tari în credinta, raspundeau cu îndrazneala: „Niciodata nu ne vom închina idolilor, fiindca sunt deserti si facuti de mâini omenesti. Noi am cunoscut pe Unul, adevaratul Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, pentru a Carui credinta suntem gata a muri".

    Auzind pagânii aceasta, îndata i-au ucis cu sabia înaintea Sfântului Luchian. Astfel sfintii au luat de la Domnul cununile cele fagaduite si s-au numarat în ceata sfintilor mucenici. Iar Sfântul Luchian, veselindu-se si slavind pe Dumnezeu pentru savârsirea acelora, a zis înaintea tuturor: „Ma bucur si ma veselesc întru Tine, Doamne, Dumnezeul meu, ca pe fiii mei îi vad ca au mers mai înainte de mine spre cununa slavei Tale". Atunci Latrin, Arie si Antor au zis cu mânie si cu iutime catre fericitul Luchian: „Tu esti acela care amagesti poporul cu farmece si îl îndemni sa nu se supuna poruncii nebiruitului Cezar si senatului a toata Roma si sa nu jertfeasca jertfe bine primite zeilor celor fara de moarte?"

    Dar fericitul Luchian le-a raspuns: „Eu nu sunt fermecator, ci rob al lui Iisus Hristos, si nu am învatat vraji, ci dumnezeiasca întelepciune, prin care arat poporului lui Dumnezeu calea cea adevarata si-1 învat cum sa urmeze fara de împiedicare Domnului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât din cer pe pamânt ca sa rascumpere zidirea Sa din robia vrajmasului cu preacurat sângele Sau si sa o întoarca de la idoleasca sau mai bine zis diavoleasca închinaciune; si ca cei ce sunt adusi din întunericul credintei celei rele la lumina cea adevarata, aceia sa câstige mântuire; deoarece este cu dreptate ca Aceluia Unuia sa-si plece cerbicia inimii, Care a binevoit a Se rastigni si a muri pentru mântuirea tuturor".

    Iar aceia au zis: „Cum marturisesti tu ca este Dumnezeu Acela, de Care zici nu numai ca este mort, dar si rastignit?" Sfântul Luchian le-a raspuns: „Macar ca necredinta voastra nu este vrednica sa auda tainele cerescului împarat; dar, pentru multimea credinciosilor care stau aici de fata, voi spune ceva pe scurt: Dumnezeul cel adevarat, Fiul adevaratului Dumnezeu, Care a fost mai înainte de veci pururea cu Tatal, Acela voind la sfârsitul veacurilor sa înnoiasca neamul omenesc cel pierit pentru calcarea de porunca a lui Adam, a binevoit a Se naste fara de stricaciune si nespus din Preacurata Fecioara, ca sa fie Dumnezeu adevarat si Om adevarat, într-o singura fata a firii celei îndoite, Unul Hristos, fiul adevaratului Dumnezeu si al omului. Si Cel ce era fara de patima cu dumnezeirea, pururea fiind cu Tatal, Acela sa fie nu numai vazut, ci si supus patimirilor pentru noi, dupa firea omeneasca. Deci S-a facut ascultator lui Dumnezeu Tatal, pentru rascumpararea noastra, pâna la moarte, iar moarte de cruce. Caci de n-ar fi voit Fiul lui Dumnezeu sa Se faca fiu al omului, si de nu S-ar fi îmbracat în chipul celui muritor, apoi nici neamul omenesc n-ar fi câstigat iertare de la Dumnezeu si nici muritorii nu s-ar fi îmbracat în nemurire".

    Acestea si multe altele zicând fericitul Luchian, chinuitorii s-au umplut si mai mult de mânie si au zis: „Acum ai ajuns la adânci batrâneti si prin urmare este vremea sa încetezi cu vorba copilareasca desarta. Dar de vreme ce te amageste o desertaciune mare si te înnebuneste multa graire covârsitoare, pentru aceea îndraznesti a merge la moarte fara nici o îndoiala, neînspaimântându-te de nimic. Noi îti spunem adevarul: de nu te vei pocai degraba, de nu vei parasi o nebunie si îndrazneala ca aceasta si de nu vei jertfi zeilor celor fara de moarte jertfe bine primite, îndata batrânetile tale le vom da fara de crutare la cumplite munci!"

    Apoi sezând chinuitorii, au început a-1 întreba cu cuvinte îngrozitoare, zicându-i: „Sa ne spui degraba numele si neamul tau". Ostasul lui Hristos le-a raspuns: „De parintii mei am fost numit Luchie si din Sfântul Botez, prin care m-am nascut din nou spre viata vesnica întru Hristos, sunt numit Luchian; iar de neam sunt roman, care nume este cinstit în toata lumea. Dar eu nu ma laud cu aceea ca sunt roman, ci cu aceasta ca sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, pe care lucru si voi îl puteti vedea aratat întru mine; de vreme ce viata si slava nu-mi este alta, decât numai Domnul meu Iisus Hristos, si pentru Dânsul doresc a muri".

    Atunci muncitorii au zis: „Iata ceea ce am zis, ca esti vrajitor si înselator al acelora care te asculta si mai ales te arati a fi si mândru; fiindca nu încetezi a le grai pe toate fara de rusine si nu cruti nici batrânetile tale cele obosite. De esti roman, atunci pentru ce te-ai departat fara de minte de cinstirea zeilor Romei, pe care cezarul cu tot senatul îi cinsteste si carora toata lumea se închina?" Sfântul Lu-chian a raspuns: „întru Hristos în Care m-am botezat si pe Care L-am cunoscut ca este Dumnezeu adevarat, cu darul Lui m-am lepadat, prin credinta, nu numai de diavoli si de idoli, dar si de toate lucrurile lor. Iar cele ce eu le graiesc si le marturisesc pentru Hristos, voi nu voiti nici a le auzi, nici a le pomeni, pentru ca v-a orbit necredinta voastra, atât pe voi, cât si pe cezarul vostru, împreuna cu tot senatul lui, de la care ati adus o porunca ca aceasta: Ca noi oamenii, zidirea cea cuvântatoare, sa aducem jertfe diavolilor si sa ne plecam înaintea idolilor celor nesimtitori, facuti de mâini omenesti".

    Iar Latrin, Arie si Antor, nesuferind sa auda necinstirea zeilor lor si a cezarului, si-au pus mâinile pe Sfântul Luchian si, legându-1, l-au dat ostasilor. Iar aceia, întinzând pe mucenic la pamânt, l-au batut mult, fara de mila, cu bice cumplite. Dar ostasul lui Hristos nici nu se biruia de durere în acea muncire, nici nu se înfricosa de îngrozire, ci petrecea tare în credinta lui Hristos. Iar madularele cele slabite de batrânete si cele ranite le întarea cu duhul, încât atât cu fata, cât si cu mintea neschimbata, nu înceta a marturisi numele lui Hristos, zicând în gura mare: „Pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu voi înceta niciodata a-L lauda si cu inima, si cu mintea si cu buzele".

    Atunci chinuitorii, mâniindu-se si mai mult, au poruncit sa-1 ucida cu sabia; deci unul din ostasi, scotându-si sabia si lovind în grumazul sau cel sfânt, ce era gatit spre taiere, i-a taiat preacinstitul lui cap. Iar pe când sfântul lui trup zacea fara de suflet si înca se misca, atunci toti, chiar si ucigasii, au vazut venind din cer peste dânsul o lumina mare si, împreuna cu lumina, s-a auzit un glas de sus, zicând: „Bucura-te, bunule rob Luchiane, care nu te-ai înfricosat a-ti varsa sângele pentru Mine! Vino si primeste cununa, care ti s-a fagaduit mai înainte si te salasluieste în ceruri împreuna cu sfintii! Vino de mosteneste cu îngerii locasul slavei celei vesnice cel gatit tie!"

    Acest glas s-a facut auzit nu pentru sfânt, care totdeauna era încredintat de rasplatirea cea fagaduita lui de la Dumnezeu, ci pentru poporul ce statea împrejur, ca sa se întareasca si mai mult în dreapta credinta cea întru Domnul nostru Iisus Hristos, care se propovaduise mult prin Luchian. Aceasta s-a facut într-o zi de sâmbata, în muntele ce s-a zis mai înainte, care era departe de cetate, ca la trei stadii. Iar poporul auzind si vazând aceasta, cei ce credeau si cei ce nu credeau, toti au fost cuprinsi de mare frica. Deci unii au fugit de acolo, iar altii se minunau cu bucurie vazându-se slobozi de cursele diavolului; însa neputând sa vada stralucirea luminii ce se aratase, s-au departat putin de la locul acela.

    Iar trupul cel mort al sfântului, luând cu minune de la Dumnezeu oarecare putere de miscare, s-a ridicat de la pamânt si a stat pe picioare; apoi, luând cu mâinile sale preacinstitul sau cap ce era taiat, a mers, fiind purtat de darul Sfântului Duh care petrecea într-însul si, împreuna cu ajutorul îngeresc, a început a merge cu pasi hotarâti ca un om viu cu trupul, purtând pe mâini capul sau cel sfânt, precum a facut aceasta si prietenul sau, Sfântul Dionisie, în cetatea Parisului. Deci, mergând cale ca de trei stadii si trecând peste râul Tar, cel mai sus zis, a ajuns la locul pe care omul lui Dumnezeu si 1-a ales pentru îngropare, si acolo, culcându-se pe pamânt, s-a odihnit întru Domnul cu pace.

    Iar poporul cel dreptcredincios, care era întors catre Hristos prin muceniceasca propovaduire, a mers si a uns cu aromate sfântul lui trup si, învelindu-1 cu pânze curate, 1-a îngropat cu multa cinste, nu fara îngereasca venire de fata; caci, pe când se punea în mormânt acel sfânt trup, mirosea afara de aromatele cele pamântesti, o mireasma minunata si negraita. Atunci toti cei ce erau acolo se minunau si ziceau unul catre altul: „Ce este aceasta?" Apoi au zis: „Slava Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ne-ai învrednicit pe noi a mirosi o buna mireasma ca aceasta, pe care narile noastre niciodata nu au mirosit-o! Slava Tie, Hristoase Mântuitorule, ca asa ne-am îndulcit prin acea buna mirosire, încât ni se pare ca de acum nu ne vom lipsi de nici un bine!"

    Deci, cu cât graiau ei aceasta, cu atât mai mult li se dadea lor buna mirosire cea dumnezeiasca si dintr-aceasta cunosteau toti cu neîndoire ca se afla de fata venirea sfintilor îngeri, care, de la începutul patimirii mucenicului, au fost nedepartati de dânsul pâna la moartea si îngroparea lui. Iar dreptcredinciosii îngropatori, savârsind cinstita îngropare, s-au închinat toti pâna la pamânt, strigând cu inimi zdrobite si zicând: „Credem în Tine, Iisuse Hristoase, ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, Care, împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, împaratesti în ceruri, caci precum am auzit cu urechile noastre de la Sfântul Tau Mucenic Luchian, astfel ne-am învatat a crede si cu inima".

    Iar multimea poporului de prin cetatile si satele cele dimprejur, care venise acolo sa priveasca, vazând unele ca acestea, asemenea si cei mai de pe urma, auzindu-le de la cei ce le vazusera, s-au umilit cu inimile lor si într-aceeasi zi au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca la cinci sute de suflete. Iar, mai înainte, prin învatatura Sfântului Luchian, s-au întors la Hristos în partea aceea ca la treizeci de mii de suflete, barbati si femei de toate vârstele. Aceia, sfarâmând idolii, au marturisit pe Dumnezeu Tatal nenascut, pe Fiul Cel Unul nascut, si pe Sfântul Duh, Unul si Adevaratul Dumnezeu în Treime!

    Dupa aceea, unii dintre dânsii au zidit cu osârdie deasupra mormântului mucenicului o biserica spre slava lui Dumnezeu si în cinstea Sfântului Luchian, placutul Lui. Iar trupurile Sfintilor Mucenici Maxian si Iulian au fost îngropate în munte, acolo unde au fost ucisi. Mai pe urma, trupurile lor au fost aduse de acolo de crestinii cei ce se înmultisera si au fost puse împreuna cu trupul fericitului Luchian. Deci multe bunatati se dadeau de la Domnul nostru Iisus Hristos celor ce se rugau acolo, prin mijlocirea sfintilor lui mucenici. Deci, precum una le-a fost credinta, una dragostea si una marturisirea întru patimiri, asa si credem, ca una je este vietuirea lor împreuna, întru vesnica fericire si mostenirea împaratiei celei vesnice. Deci multumim Ziditorului nostru ca marturisitorii Lui cei trei la numar s-au savârsit prin mucenicie, marturisind Sfânta Treime. Pe ei îi cinstim cu cucernicie, stiind ca de la dânsii se dau orbilor vedere, schiopilor umblet, izbavire de diavoli si multe tamaduiri de felurite boli, prin rugaciunile lor cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea si slava în veci. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Luchian, Luchian, pomeni, preaslavite, slavite, patimiri, biruitor, biruit, trupul, cuvantul, madulare, patimi, invataturi, odihnesc, viata vesnica, Sfantul Duh, desavarsit,, lumina lumii, intelepciune, osteneli,

Cautare:

Viata Sfantului Sfintitul Mucenic Luchian si cei impreuna cu dansul

Vizualizari: 698

Id: 1696

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.