www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfanta Ana

Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfanta Ana

Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfînta Ana
(9 decembrie)

Zamislirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de catre Sfanta Ana


    Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrînd să-Şi pregătească biserică însufleţită şi casă sfîntă spre sălăşluire Lui, trimiţînd pe îngerii Lui către drepţii Ioachim şi Ana - din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup - mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească naşterea Fecioarei.

     Sfînta Fecioară Maria s-a zămislit şi s-a născut, nu după cum zic unii, de şapte luni sau fără de bărbat, ci de nouă luni şi din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfînta Fecioară Maria, în chip negrăit şi netîlcuit, precum ştie singur El, fără voie trupească. El fiind desăvîrşit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Şi desăvîrşit, precum a zidit şi a plăsmuit firea oamenilor din început. Deci ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veştii date de înger, Sfintei Ana cărei i-a vestit sfînta zămislire a Preacutei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvîrşindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înfiinţat pe toate, făcînd pîntecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viaţa sa fără copii, a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfîrşit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuşi Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naştere a lumii; căci a binevoit ca părinţii cei înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărîtă şi aleasă.

     Se săvîrşeşte acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfînta ei biserică.

    Despre această zămislire să se caute istoria, în luna septembrie, în ziua a noua, la viaţa Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre părinţii cei ce au zămislit-o şi despre fiica lor. Cine va voi, poate să o citească, căci cuviincioasă este pentru praznicul de acum.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Cuvinte cheie: Zamislirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfanta Ana

Cautare:

Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfanta Ana

Vizualizari: 1090

Id: 2014

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.