(Tradusă din limba greacă) Sfinţii aceştia erau din Serbia; Sfîntul Simeon era tatăl Sfîntului
Sava şi împărat al Serbiei. Iar femeia lui se numea Ana. Ei erau din neam împărătesc,
creştini binecredincioşi şi evlavioşi. Mai întîi au născut doi copii, un fiu şi o fiică. După aceasta
s-a îmbolnăvit împărăteasa şi n-a mai născut fii. Dar avînd ei împărăţie şi
bogăţie multă, se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu postiri ca să le mai dea
şi alt fiu. Dumnezeu, auzindu-le rugăciunea, le-a dăruit şi al treilea fiu,
pe de-a pururea pomenitul Sava, pe care din vîrsta cea dintîi l-au pus să înveţe
Sfînta Carte. În puţină vreme a învăţat toate cărţile cele bisericeşti, care
se aflau în limba sîrbească; şi atîta înţelepciune, bună rînduială, smerenie
şi blînd obicei avea, încît oricine văzîndu-l, îl iubea şi de dînsul se cucernicea.
Cu cît creştea, cu atît se aprindea de dragostea cea către Dumnezeu. Şi alt
nimic nu avea în mintea sa, decît numai cum să placă lui Dumnezeu, Făcătorului
şi Ziditorului său. Ziua şi noaptea neîncetat se ruga, nevoindu-se cu postul,
cu privegheri şi cu toate alte pătimiri, fiind atunci de 17 ani cu vîrsta. Şi
se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească vieţii celei după Hristos, de vreme
ce foarte mult iubea fecioria. De aceea l-a învrednicit iubitorul de oameni,
printr-un chip ca acesta. Nişte părinţi de la Sfîntul Munte s-au dus în patria sfîntului
pentru milostenie, unde au auzit de faptele bune ale Sfîntului Simeon, tatăl
Sfîntului Sava, dar mai vîrtos că era foarte milostiv către săraci. Între aceştia
era unul de la mînăstirile Sfîntului Munte, ce se numeşte Rusicon, care era
rus de neam şi foarte îmbunătăţit. Pe acesta văzîndu-l fericitul Sava, şi vorbind cu dînsul, l-a
întrebat despre mînăstirile Sfîntului Munte şi despre rînduiala şi petrecerea
părinţilor, ca şi despre altele care erau de trebuinţă la scopul lui. Aflînd
toate de la dînsul, a plîns cu lacrimi, după aceea a zis către dînsul: "Văd,
părinte, că Dumnezeu, cunoscînd adîncul inimii mele şi scopul meu, te-a trimis
la mine păcătosul, ca să mă povăţuieşti la calea cea dumnezeiască a mîntuirii;
căci mult s-a veselit sufletul meu din dumnezeieştile tale cuvinte şi mai mult
nu pot să rămîn în această lume înşelătoare, nici să mai văd slăbiciunile şi
nălucirile ei cele mincinoase. Deci, te rog să mă înveţi cum să fug de deşertăciunea lumii
şi să mă învrednicesc vieţii pe care o duceţi sfinţia voastră; pentru că părinţii
mei cugetă să mă însoare şi pentru aceasta am hotărît, cu un ceas mai înainte,
să fug şi să mă duc la Sfîntul Munte şi iată acum cer sfat de la tine". Acestea auzindu-le bătrînul, i-a răspuns: "Văd, fiule, că scopul
tău este dumnezeiesc şi că dragostea lui Dumnezeu a stăpînit sufletul tău şi
de aceea cele ce cugeţi se cuvine să le săvîrşeşti mai degrab, iar eu voi fi
împreună călătorul şi povăţuitorul tău, pînă ce te voi duce la Sfîntul Munte".
Atunci, aflînd chipul plecării din lume, fericitul Sava a trimis înainte la
un loc pe bătrînul să-l aştepte, iar el s-a dus la părinţii lui şi a zis către
tatăl său: "Tată, am auzit că în cutare munte este mult vînat, deci, mă rog
să-mi daţi voie să mă duc acolo să vînez şi să mă şi plimb puţin; iar de voi
zăbovi puţin timp, vă rog să nu vă mîniaţi pe mine". Tatăl său i-a dat voie şi slugi cîte a voit, apoi l-a binecuvîntat.
Deci, venind Sava cu multă bucurie, a sosit la locul unde aştepta bătrînul despre
care am zis, iar robilor le-a poruncit să şadă acolo şi să-l aştepte; iar el
împreună cu bătrînul s-a dus într-un sat ce era aproape, şi acolo, schimbîndu-şi
hainele cele împărăteşti, într-o casă a unui sărac, şi îmbrăcîndu-se în ale
săracului aceluia, s-au dus amîndoi la Sfîntul Munte. Mergînd în Mînăstirea
Rusicon, de unde era bătrînul, precum mai sus s-a zis, acolo învăţa de la bătrînul
acela faptele bune ale vieţii monahiceşti, pe care le săvîrşea cu mare sîrguinţă
şi ascultare, supunîndu-se şi cucernicindu-se înaintea bătrînului, ca înaintea
lui Dumnezeu. Iar slugile lui aşteptîndu-l mult timp acolo unde le poruncise
să-l aştepte şi văzînd că nu mai vine la dînşii, au început a-l căuta prin locurile
cele din jur, dar negăsindu-l, s-au întors înapoi şi au spus părinţilor lui
cele despre fiul lor. Părinţii înştiinţîndu-se despre fuga fiului lor, plîngeau fără
mîngîiere şi au trimis cu durere oameni în tot locul ca să-l caute. Căci nu
puteau să sufere lipsa unui fiu frumos şi preaînţelept ca acesta, pe care îl
avea tatăl său moştenitor al împărăţiei sale. Umblînd oamenii cei împărăteşti
pretutindeni, au mers la Sfîntul Munte trei boieri dintr-înşii şi făcînd cercetare
cu dinadinsul, l-au aflat în mînăstirea sus zisă şi au căutat să-l ia. Dar Sava
în noaptea aceea, pe ascuns, s-a suit în turnul mînăstirii şi a rugat pe stareţul
său de l-a îmbrăcat în schima îngerească a monahilor. Apoi scriind o epistolă despre deşertăciunea lumii, sfîrşitul
veacului, fericirea sfinţilor şi despre munca cea nesfîrşită, a trimis-o părinţilor
lui. Şi atîtea le-a spus prin scrisoarea lui, şi într-atîta umilinţă i-a adus,
încît i-a hotărît pe amîndoi să se facă monahi. Maica lui ducîndu-se la o mănăstire
femeiască, unde îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc şi nevoindu-se, s-a dus către
Dumnezeu. Iar tatăl lui, lepădîndu-se de toate ale lumii, şi lăsînd moştenitor
al împărăţiei sale pe Ştefan, fiul său cel mai mare, a plecat la Sfîntul Munte
şi întîlnindu-se cu Sava, prea iubitul său fiu, a rămas acolo, căutînd să se
îmbrace în chipul îngeresc şi să vieţuiască împreună cu fiul său, lucru care
s-a şi făcut. Căci după obişnuita cercare şi ispitire, fiul a primit pe tatăl
său prin dumnezeiescul şi îngerescul chip, şi astfel Sava, fiul cel după trup,
s-a făcut părinte după duh al lui Simeon, tatăl cel după trup. Deci au petrecut
amîndoi vreme destulă în Mînăstirea Vatopedului, căci acolo a aflat Sava pe
tatăl său Simeon; fiindcă cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte mai înainte
l-a trimis pe el acolo ca să se ascundă, ca nu cumva să fie căutat iarăşi de
tatăl său. Nevoindu-se ei cu nevoinţa cea bună, cu privegherile în fiecare zi,
cu stările cele de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate şi cu toate grelele
pătimiri ce se cuvin vieţuirii monahiceşti celei adevărate şi lui Dumnezeu bine
plăcute, în puţin timp au biruit şi au supus patimile trupului şi au ajuns la
săvîrşirea faptei bune; încît au întrecut şi covîrşit cu faptele lor cele bune
pe toţi părinţii care în acea vreme se aflau la Sfîntul Munte, şi s-au făcut
vase ale Sfîntului Duh. Deoarece vestea faptelor lor bune a îndemnat şi pe mulţi alţi
sîrbi din împărăţia lor, care au venit la dînşii şi s-au făcut monahi; apoi
văzînd că în fiecare zi se îmulţeau cei ce veneau, au fost siliţi să zidească
o mînăstire. Deci, postind ei multe zile, priveghind şi rugîndu-se Doamnei
noastre Născătoarea de Dumnezeu, ca să-i povăţuiască unde este voia Ei cea sfîntă
să zidească mînăstire; prin descoperire şi prin arătarea în vedenia nopţii de
Dumnezeu insuflîndu-se şi îndemnîndu-se, au zidit din temelie cu a lor cheltuială
o prea frumoasă mînăstire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte
a Hilandarului, în care Simeon, tatăl Sfîntului Sava, vieţuind restul vieţii
lui cu cuvioşie şi cu plăcere lui Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, în ziua
a treisprezecea a lunii februarie; iar după cîtăva vreme, cînd s-a apropiat
ziua sfîrşitului său, fericitul Sava a chemat pe cel dintîi (protosul) al muntelui
şi pe părinţii cei mai cucernici şi au făcut priveghere pentru fericitul suflet
al tatălui său. În vremea doxologiei a ieşit din mormîntul Sfîntului Simeon
o negrăită bună mireasmă, încît a umplut toată mînăstirea; şi apropiindu-se
de mormîntul lui, au văzut izvorînd mir din mormînt şi au slăvit pe Dumnezeu,
Care preamăreşte pe cei care-L preamăresc. Iar fericitul Sava a avut mare bucurie
în sufletul său, căci s-a încredinţat despre fericita desfătare a sufletului
tatălui său şi de sfinţirea sfintelor lui moaşte; iar de atunci a început a-şi
adăuga mai mult postul, privegherile şi celelalte nevoinţe ale pustniciei, pe
care cu neputinţă este a le scrie cineva cu amănuntul. Dar de vreme ce nu era chip să se ascundă fapta cea bună a Sfîntului
Sava, fiindcă se făcuse cunoscută tuturor, pentru aceasta veneau la dînsul mulţi
în fiecare zi, cerîndu-i învăţătură şi povăţuire duhovnicească, şi mai ales
cel dintîi (protosul) al muntelui; cu toate că era şi el îmbunătăţit şi purtător
de duh, însă avea pe fericitul Sava cel dintîi sfetnic; ba încă şi ceilalţi
proiestoşi ai celorlalte mînăstiri nu săvîrşeau nici un lucru fără sfatul şi
socoteala lui; fiindcă darul Sfîntului Duh, care locuia într-însul, îl lumina
să înţeleagă şi să grăiască toate cele de suflet folositoare şi mîntuitoare.
Şi într-atîta dragoste îl avea cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte şi ceilalţi,
încît l-au silit foarte mult să se hirotonească preot. Iar smeritul cugetător
Sava zicea către dînşii că nu este vrednic, şi, de multe ori fiind silit, se
ascundea. Mai pe urmă de toate, ca să nu se arate neascultător, văzînd
că era şi voia lui Dumnezeu să se hirotonească, a zis: "Facă-se voia Domnului".
Şi aşa s-a hirotonisit diacon şi preot în mînăstirea sa, de către Nicolae, care
atunci era episcop al Erisului. Iar Constantie, care era atunci mitropolit al
Tesalonicului, auzind de faptele bune ale sfîntului, l-a adus în Tesalonic cu
multe rugăciuni şi vorbind cu el cîteva zile şi mult folosindu-se el cum şi
episcopii, clericii lui şi tot poporul; apoi întărindu-se toţi din obşte din
învăţăturile lui cele de suflet folositoare, mitropolitul înţelegîndu-se cu
episcopii lui şi cu tot clerul, într-o duminică, cînd sfîntul învăţa pe popor
în mitropolie, fără de veste l-a făcut arhimandrit, chiar nevrînd el. Sfîntul,
pentru cinstea cea mare ce îi făceau mitropolitul, episcopii şi tot poporul,
a fugit pe ascuns de acolo şi a venit la mînăstirea lui. În vremea împăratului Teodor I Lascaris (1204-1222), fericitul
Sava a fost trimis la împărat, de cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte şi
de ceilalţi proestoşi, pentru oarecare trebuinţe ale muntelui. Împăratul cu
toată suita, cu patriarhul şi cu tot clerul şedeau atunci în cetatea Niceei,
fiindcă Constantinopolul îl luaseră atunci latinii de la Duca împăratul, care
se poreclea Murţuflon (l204), şi împărăţia grecilor era atunci în Niceea. Deci, s-a dus acolo sfîntul şi întîlnindu-se cu împăratul, care
îi era şi rudenie, căci nepotul sfîntului luase în însoţire pe fiica împăratului,
şi nu atît pentru rudenia aceasta, cît pentru fapta cea bună a lui, împăratul
dorea de foarte multă vreme să-l vadă. Deci s-a bucurat cu mare bucurie dacă
a văzut pe sfîntul şi l-a primit cu mare cinste, vorbind cu dînsul şi mîngîindu-se
de fapta bună a lui, i-a împlinit deci îndată toate cererile lui, şi-l avea
în mare evlavie. A isprăvit nu numai treburile Sfîntului Munte, pentru care fusese
trimis sfîntul; dar a vestit împăratului şi despre Serbia, patria lui, că nu
are arhiereu şi l-a rugat să vorbească cu patriarhul care era atunci şi să facă
pe cineva arhiereu al Serbiei. Deci, chemînd împăratul pe patriarh, a vorbit
despre sfîntul şi despre Serbia, că nu are arhiereu şi că ar trebui să facă
pe cineva, care ar fi vrednic şi împodobit cu fapte bune. Patriarhul, vorbind cu sfîntul multe zile şi încredinţîndu-se
despre petrecerea lui cea îmbunătăţită, a cunoscut că el este bun de vrednicia
cea apostolească a arhieriei; apoi întîlnindu-se cu împăratul, şi vorbind amîndoi
despre pricina aceasta, a hotărît să facă arhiepiscop al Serbiei şi al Peciului
pe Sfîntul Sava. Dar el nevrînd şi silindu-l aşa multe zile, patriarhul l-a
hirotonisit arhiereu şi mitropolit al Serbiei şi Peciului; iar împăratul a făcut
în ziua aceea bucurie şi ospăţ mare. Sfîntul, după ce s-a hirotonit, s-a dat la mai multe nevoinţe
şi la pustnicie; şi astfel s-a dus la eparhia lui, învăţînd în fiecare zi turma
sa cuvîntul Evangheliei şi petrecerea cea după Hristos, iar pe cei dreptcredincioşi
îi întărea în buna credinţă şi în fapta bună; apoi pe eretici, cu darul şi cu
dulceaţa învăţăturilor lui, îi întorcea de la eres către buna credinţă, încît,
în puţină vreme, pe cei necredincioşi şi eretici, care erau în eparhia lui,
i-a făcut drept-credincioşi. Şi toţi îl aveau nu numai ca păstor şi dascăl,
dar şi izbăvitor şi mîntuitor al lor. Punînd în bună rînduială cele ale mitropoliei şi eparhiei sale,
s-a dus iarăşi în Sfîntul Munte, unde a întîlnit şi a văzut pe părinţii mînăstirii
sale; iar după cîteva zile a adunat pe toţi fraţii şi le-a spus că de multă
vreme a avut o mare dorinţă, să se ducă la Ierusalim, ca să se închine Preasfîntului
Mormînt al Domnului nostru Iisus Hristos; învăţîndu-i mult şi luînd rugăciunile
lor în-tr-ajutor, a plecat în Palestina. Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, în
puţine zile ajungînd acolo, l-a primit Atanasie, patriarhul Ierusalimului, care
într-o Duminică a slujit Sfînta Liturghie cu sfîntul, către care a zis să se
roage pentru popor şi să-l înveţe. Apoi într-atîta dragoste şi evlavie îl avea patriarhul, clericii
lui şi tot poporul, încît nu voiau să se despartă de dînsul şi veneau în toate
zilele să audă învăţăturile lui cele folositoare de suflet. Deci, închinîndu-se
pe la toate Sfintele Locuri cu multă evlavie şi umilinţă, vărsînd lacrimi multe
peste Sfîntul Mormînt, s-a întors. Voind să se întoarcă iarăşi în eparhia sa şi plutind către împărăteasca
cetate, în puţine zile a ajuns la cetatea Niceei şi s-a întîlnit cu împăratul
Ioan III Vataţes (1222-1254), care era rudenie cu sfîntul, şi l-a primit cu
mare evlavie şi cinste; apoi împăratul s-a bucurat foarte şi a preamărit pe
Dumnezeu că l-a învrednicit să ia rugăciune şi binecuvîntare de la dînsul; asemenea
şi împărăteasa; şi l-au făcut amîndoi părinte duhovnicesc al lor. Zăbovind sfîntul acolo, pe urmă a hotărît să se ducă iarăşi
la Sfîntul Munte. De vreme ce împăratul îl avea rudenie şi părinte duhovnicesc,
i-a dăruit cinstitul lemn, sfinte moaşte şi alte vase scumpe, apoi l-a trimis
la mînăstirea sa Hilandarul, cu o corabie împărătească, unde, ajungînd cu ajutorul
lui Dumnezeu, a lăsat cinstitul lemn la sfinţita sa mînăstire, împreună cu sfintele
moaşte şi cu cîte i-a dăruit împăratul. Rămînînd destulă vreme şi povăţuind pe părinţi şi punîndu-le
egumen îmbunătăţit, ca să-i păstorească, s-a dus iarăşi la eparhia sa şi, păscînd
pe cei de acolo cu plăcere de Dumnezeu, a luminat toată Serbia cu razele faptelor
sale bune şi cu ale dumnezeieştilor lui învăţături, păzind-o nevătămată de lupii
cei gînditori, pregătind-o cu înţelepciune pentru staulul ceresc. Dar de vreme ce şi în părţile acelea erau atunci multe eresuri,
sfîntul a ieşit şi în alte eparhii şi le învăţa apostoleşte, înconjurînd multe
feluri de locuri şi povăţuind către buna credinţă pe mulţi eretici şi necredincioşi;
apoi s-a dus şi a doua oară spre închinare la Sfîntul Munte. De acolo iarăşi trecînd prin cetăţi, învăţa popoarele şi multe
minuni făcea, pe care le-am lăsat deoparte, spre scurtare. Însă numai aceasta
o spunem: învăţînd în multe feluri de locuri popoarele, împreună cu alţi trei
pe care îi avea cu sine, a venit la Tîrnovul cel mare şi l-a primit cu mare
cinste Asan, atunci împărat al Tîrnovului (1218-1241), ca o rudenie a sfîntului;
apoi venind praznicul dumnezeieştii Arătări (Botezul Domnului), Sfîntul a slujit
Sfînta Liturghie, făcînd şi sfinţirea cea mare a apei şi s-a făcut o minune. Cînd a pus, după obicei, cinstita Cruce în apă ca s-o sfinţească,
s-a desfăcut apa prin mijloc şi a stat ca un zid. Iar cei ce erau de faţă, văzînd
acestea, s-au minunat şi au preamărit pe Dumnezeu. Împăratul s-a cucernicit
foarte mult înaintea sfîntului şi l-a rugat să şadă acolo pînă la Sfintele Paşti
- căci el s-a dus în alte locuri pentru nişte treburi împărăteşti -, şi astfel
sfîntul a rămas acolo. După puţine zile, îmbolnăvindu-se, şi mai înainte cunoscînd
sfîrşitul său, a chemat pe ucenicii săi şi i-a învăţat cele către mîntuire,
apoi le-a dat sfintele moaşte şi alte sfinte odoare bisericeşti cîte avea la
sine. Deci, auzind arhiereul care era atunci al Tîrnovului, despre boala sfîntului,
a mers la el şi văzîndu-l foarte bolnav, a voit să vestească împăratului. Iar
sfîntul, cu smerenia sa cea obişnuită, nu l-a lăsat, ci mai ales i-a zis: "Te
rog foarte mult să nu înştiinţezi pe împăratul, nici preasfinţia ta să nu te
mai osteneşti venind aici, ci mergi cu pace şi roagă-te pentru mine, ca milostivul
Dumnezeu să ne învrednicească a ne întîlni şi a ne vedea în Ierusalimul de sus". Şi astfel, într-o noapte de sîmbătă, mai înainte de a se lumina
spre duminică, s-a împărtăşit Sfîntul iarăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine
şi atunci a strălucit faţa lui şi s-a umplut de bucurie şi de veselie; apoi
zicînd de trei ori: "Slavă Ţie, Dumnezeule", şi-a dat sfîntul său suflet în
mîinile lui Dumnezeu. Iar dimineaţa a venit mitropolitul Tîrnovului, cu clerul său
şi cu tot poporul, ca să îngroape sfîntul lui trup, din care ieşea o bună mireasmă
negrăită, încît toţi s-au minunat şi nu ştiau unde să-l îngroape. Şi fiindcă
atunci era aproape de acolo împăratul, i-au făcut înştiinţare acestuia, care
a poruncit să-l îngroape în mînăstirea sa, cea zidită în numele celor 40 de
sfinţi mucenici; deci, acolo cu multă evlavie şi cinste l-au îngropat. Iar după
puţine zile, venind şi împăratul, a mers mai întîi la mormîntul sfîntului şi
cu lacrimi l-a rugat să-l ierte, că pentru păcatele sale nu s-a întîmplat acolo.
Apoi a poruncit şi a pus deasupra mormîntului sfînt o cruce şi marmură prea
frumoasă şi a aprins candelă; iar cîţi bolnavi mergeau cu credinţă şi cu evlavie
la dînsul, se tămăduiau. Sfîntul avea doi nepoţi: Rautoslav, care era ginere al împăra-tului
Teodor Lascareos, şi Vladislav, care era ginerele împăratului Asan, care împărăţea
atunci în Serbia (1228-1234). Acesta înştiinţîndu-se despre moartea sfîntului,
asemenea şi Arsenie, care era atunci mitropolit al Serbiei, pe care sfîntul
îl hirotonise mai înainte ca diadoh (urmaş) al său, s-au întristat foarte. Auzind împăratul despre minunile ce făcea sfîntul, a hotărît
să ceară sfintele moaşte împăratului Asan, socrul său. Deci, Vladislav (1234-1243)
a scris către socrul său cu rugăminte, trimiţînd şi cîţiva boieri, ca să ia
sfintele moaşte, însă împăratul Asan nu le-a dat. A scris apoi şi a doua oară ginerele său cu multe rugăminţi,
trimiţînd şi pe boierii cei mai mari, cu multe daruri, dar nici atunci nu le-a
dat, ci numai i-a răspuns: "Fiindcă Dumnezeu a iconomisit să moară sfîntul aici,
nouă ne-a dăruit această vistierie. Şi deci, cine sînt eu să stau împotriva
sfîntului Domnului?" Astfel a trimis înapoi pe boierii cei trimişi. Atunci Vladislav, văzînd că nu reuşeşte nimic cu trimişii săi,
a luat cu sine pe boierii cei mai de frunte şi a pornit să se ducă el să ceară
pe sfîntul. Ajungînd la oraşul Tîrnovo, s-a dus mai întîi la mormîntul sfîntului
şi plîngînd cu lacrimi ferbinţi, a zis: "O! Sfinte al lui Dumnezeu şi al nostru
părinte prea cinstit, pentru ce ne-ai urît pe noi păcătoşii şi nu voieşti a
veni în patria ta, căreia ai fost nu numai păstor, ci încă şi mîntuitor? Tu ne-ai mîntuit din rătăcirea diavolului şi la adevăr ne-ai
povăţuit; tu ai izbăvit turma de eresuri; fiind bolnavă, ai tămăduit-o; primejduindu-se
cu moarte sufletească, ai înviat-o; cu slujbe duhovniceşti ai împodobit-o, cu
sfinţite rînduieli, cu puneri de legi mîntuitoare şi acum o laşi, sfinte al
lui Dumnezeu, lipsită de sfinţenia dumnezeieştilor tale moaşte? Cum o laşi cu
totul săracă de comoara dumnezeiescului tău dar şi uscată de prea dulcele izvor
al minunilor tale? Părinte prea milostiv, fie-ţi milă şi treci cu vederea păcatele
mele şi ale poporului tău, care în tot chipul am greşit ţie şi vino la noi,
deşi sîntem nevrednici şi păcătoşi; deci, nu ne lăsa lipsiţi de venirea şi ocrotirea
ta". Astfel rugîndu-se Vladislav, împăratul Serbiei, cu multă umilinţă,
pe mormîntul sfîntului, a mers în urmă la socrul său. În noaptea aceea a văzut
socrul său pe sfîntul ca un înger purtător de fulger, poruncindu-i să dea sfintele
lui moaşte ginerelui său, ca să le ducă în patria sa. Deci, dimineaţă, împăratul Asan adunînd tot poporul şi pe mitropolit
cu clerul său, arătîndu-le pricina, a luat pe ginerele său, şi cu cîntări de
psalmi, cu făclii şi cu tămîieri, au deschis mormîntul sfîntului. O! minunile
Tale, Hristoase Împărate! Locul acela s-a umplut de bună mireasmă negrăită;
faţa sfîntului strălucea ca soarele şi toţi minunîndu-se, strigau: "Doamne miluieşte". Atunci, cu mare bucurie şi cu litanii, călătorind pe jos, amîndoi
împăraţii, socrul şi ginerele, au scos sfintele moaşte pînă afară din Tîrnovo.
Aici, luîndu-le împăratul Vladislav, le-a dus cu mare bucurie în patria sa.
Iar cîtă bucurie s-a făcut în ziua aceea, cine poate s-o scrie cu amănuntul? Cine poate spune minunile care s-au făcut, întru slava Tatălui
şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, a Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine slavă,
stăpînire, cinste şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin. Viaţa Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Sava,
ctitorii Mănăstirii Hilandarul,
care au trăit în anii 1190 de la Hristos
(14 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Cuviosul Simeon, Cuviosul Sava
Cautare:
Viata Cuviosilor Parinti Simeon si Sava, ctitorii Manastirii Hilandarul, care au trait in anii 1190 de la Hristos
Vizualizari: 1255
Id: 1374
Imagine:
Share:
Viata Cuviosului Ioan Colibasul
Inchinarea cinstitelor lanturi ale Sfantului Apostol Petru
Patimirea Sfintilor Mucenici si frati Pevsip, Elasip, Mesip si moasa lor, Neonila, si cei impreuna cu dinsii
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Atanasie Marturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.