„Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca si noi iertam gresitilor nostri”

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

„Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca si noi iertam gresitilor nostri”

Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15). Deşi tot păcatul este împotriva lui Dumnezeu şi numai de la El putem dobândi iertarea, totuşi de păcatul faţă de aproapele, Dumnezeu nu ne iartă fără aprobarea acestuia. De aceea, când cerem iertare cuiva pe care l-am supărat cu ceva, el răspunde: „Dumnezeu să te ierte!”, adică: iată, eu te-am iertat, de acum poate şi Dumnezeu sa te ierte. Şi numai aşa ne iartă. Fiindcă pentru înnoirea noastră sufletească în primul rând avem nevoie de iertarea păcatelor de la Dumnezeu şi ostenelile postului urmăresc şi acest lucru.

Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, ne cere şi El ceva în schimbul iertării de care avem nevoie. Voieşti să-ţi iert păcatele cele multe? Ţi le iert cu o condiţie: să ierţi şi tu greşalele aproapelui tău. Iar noi în rugăciunea domnească din fiecare zi, ne angajăm faţă de Dumnezeu să facem acest lucru: Iartă-ne Doamne, greşalele noastre, că și noi iertăm greşiţilor noştri. Fără de această iertare, nu ne iartă nici Dumnezeu pe noi.

(Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 38)

Categoria: Articole

Cautare:

„Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca si noi iertam gresitilor nostri”

Vizualizari: 53

Id: 5072

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.