www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sfanta Liturghie nu este amintire, ci trairea a ceea ce Hristos a savarsit pentru noi

Sfanta Liturghie nu este amintire, ci trairea a ceea ce Hristos a savarsit pentru noi

Hristos este garanţia învierii noastre, căci dacă a înviat, apoi s-a înălţat la ceruri, de unde ne-a trimis pe Duhul Sfânt. Astfel, toată problema omenirii a fost rezolvată. Asta prăznuim noi an de an, duminică de duminică, zi de zi, liturghie de liturghie. Pentru cei contemporani cu El, prezenţa Mântuitorului Hristos a fost un favor; poate şi noi am avut vreodată ispita să gândim ce bine pentru aceia care au trăit atunci, ce bine ar fi fost ca şi noi să fi trăit atunci… să-L fi văzut pe Hristos în persoană sau la faţă, să ne fi văzut şi El, să ne fi atins de hainele Lui şi celelalte. S-a gândit Dumnezeu în iubirea Lui şi la lucrul acesta: pentru că Sfânta Liturghie nu este amintire (cum zic unii şi alţii, care de fapt nici nu au liturghie), este trăirea aievea a ceea ce Hristos a săvârşit pentru noi. 

(Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis, 2001, pp. 61-62)

Categoria: Articole

Cautare:

Sfanta Liturghie nu este amintire, ci trairea a ceea ce Hristos a savarsit pentru noi

Vizualizari: 730

Id: 10256

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.