După cea dintîi ucidere a cuvioşilor părinţi, trecînd ani mulţi,
a fost la poalele Muntelui Sinai, în zilele Cuviosului Nil Pustnicul, iarăşi
năvălirea barbarilor care locuiau în pustia ce se întindea de la Arabia, pînă
în Egipt şi care se învecinează cu Marea Roşie şi cu Iordanul; iar locuinţa
acelor barbari nu era în cetăţi şi case, ci în corturi şi în tabere; căci trecînd
din loc în loc, acolo petreceau mai mult, unde găseau apă bună şi păşune pentru
dobitoacele lor. Şi se hrăneau nu din lucru din mîini sau din neguţătorie, nici
din lucrarea pămîntului, nici din vînarea fiarelor, ci mai ales din război;
pentru că toate uneltele lor erau: sabie, arc şi suliţă şi toată sîrguinţa lor
era ca să năvălească asupra satelor străine şi să facă războaie la drumuri. Cuvioşii părinţi, care şi-au ales viaţă singuratică pentru Dumnezeu,
locuiau în pustiul Sinai, trăind unii în peşteri şi în crăpăturile pietrelor,
alţii zidindu-şi chilii mici în nişte locuri aproape de ape; iar alţii petreceau
lîngă biserică, hrănindu-se cu verdeţuri crude, cu finice şi cu alte poame ce
se află acolo; pentru că puţini dintr-înşii mîncau pîine, căci mare înfrînare
şi postire aveau: unul mînca o dată pe zi, altul a doua sau a treia zi, iar
altul în toată săptămîna numai o dată îşi întărea trupul neputincios cu hrană.
Viaţa tuturor era asemenea cu a îngerilor, căci, defăimînd cele trupeşti ale
lor, se îngrijeau pentru sufletele lor şi se sîrguiau să placă Domnului, căruia
cu osîrdie îi slujeau, arzînd cu duhul şi mărindu-L ziua şi noaptea; pentru
că rugăciunea şi cîntarea de psalmi erau în gurile lor neîncetat, iar în ziua
duminicii toţi se adunau într-o biserică şi acolo făcînd rugăciuni de toată
noaptea, se împărtăşeau cu dumnezeieştile Taine, apoi intrînd iarăşi în chiliile
lor, se linişteau. Atunci era între dînşii şi Cuviosul Nil, pustnicul, care mai
întîi a fost eparh în Constantinopol, şi a avut, din cinstită însoţire, doi
fii; apoi, sfătuindu-se cu a sa soţie, au lăsat lumea. Pe aceea au tuns-o în
mînăstire de fecioare în rînduiala monahicească, împreună cu o fiică, iar el
luînd pe celălalt fiu, Teodul, au mers în Muntele Sinai şi a fost singur văzător
al primejdiei care s-a adus de barbari şi a scris mai pe urmă cum au fost ucişi
sfinţii părinţi. Petrecerea Cuviosului Nil era în munte şi avea obicei de a cerceta
pe părinţii care locuiau acolo împrejur. Drept aceea, odată s-a pogorît din
munte, de la locul său, cu fiul, şi au mers la părinţii care erau în locul numit
la Sfîntul Rug, unde masa fiind pusă înainte seara, preotul acelui loc, fericitul
Teodul, a zis către fraţi: "Cine ştie de ne vom mai aduna iarăşi înainte de
moarte la această masă". Aceasta o zicea văzînd mai înainte cu duhul ispita
care avea să fie. În ziua următoare, după cîntarea Utreniei, au năvălit barbarii
deodată în sfîntul loc şi, precum cîinii cei turbaţi, au înconjurat locaşul;
şi cu glasuri fără de rînduială umplînd văzduhul, înfricoşau pe cei ce erau
înăuntru. Apoi s-au repezit la cămările în care era adunată puţină hrană pentru
pustnici, căci poame uscate pentru iarnă erau acolo, spre întărirea mult ostenitelor
trupuri ale robilor lui Dumnezeu; deci, acea hrană au răpit-o mai întîi barbarii,
după aceea, au alergat la biserica, în care se adunaseră părinţii, şi, scoţîndu-i
pe toţi de acolo, i-au dezbrăcat de rase şi spre ucidere i-au pus în rînd, după
cum erau mai bătrîni de ani. Întîi preotului sfîntului loc, fericitul Teodul, care a pus
masa în seara dinainte, i-au poruncit să-şi plece grumajii spre tăiere. Doi
barbari cu săbiile scoase, privind cu ochii mînioşi, stăteau împrejurul cuviosului.
El plecîndu-se sub sabie, întru nimic n-a arătat că se teme, ci numai cu cuvinte
blînde a zis: "Binecuvîntat este Domnul". Deci lovind într-însul amîndoi barbarii,
unul după altul, i-au făcut o rană de la spate pînă la fălci, iar alta de la
umeri pînă la piept; şi astfel dumnezeiescul bărbat a căzut la pămînt. Apoi
a apucat pe celălalt bătrîn, care locuia împreună cu prezbiterul, şi pe acela
l-au ucis. Mai era acolo un copil care slujea prezbiterului; aceluia i-a poruncit
să adune nişte seminţe vărsate pe pămînt, ca şi cum vrînd să-l cruţe pe el,
ca pe un folositor de slujbă; iar acela plecîndu-se jos şi adunînd, un bărbat
stînd dinapoi şi scoţînd sabia în taină, a lovit pe copil şi l-a ucis. Atunci fiind ucişi şi alţi părinţi, unii din barbari au arătat
cu mîna celorlalţi monahi ca să fugă, astfel voind Dumnezeu. Cei ce erau cu
trupul mai tari şi puteau să fugă, au fugit prin văi, în muntele unde era cu
greu barbarilor să se apropie. Deci putînd şi fericitul Nil să scape cu cei ce fugeau, s-a
izbăvit de moarte; iar Teodul, fiul său, a rămas în mîinile barbarilor, dar
fiind foarte frumos la faţă, nu l-au ucis, ci l-au luat legat cu ei, vrînd să-l
dea spre jertfă luceafărului pe care îl cinsteau în loc de Dumnezeu. Pentru că ei nu ştiau pe unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, şi
nici idolilor nu se închinau, nici pe vreunul din zeii păgîneşti nu-l cinsteau,
numai luceafărului îi slujeau şi aceluia totdeauna îi aduceau ca jertfă lucrurile
cele mai bune, iar mai ales pe tinerii cei frumoşi robiţi îi înjunghiau lui,
mai înainte de răsăritul soarelui. Deci, pe fiul lui Nil l-au cruţat. Ei au prădat şi alte locaşuri monahiceşti ce erau împrejur şi,
pe mulţi sfinţi părinţi ucigîndu-i prin diferite locuri, s-au dus. Iar Nil pustnicul,
pentru ducerea în robie a fiului şi pentru cumplita moarte a cuvioşilor părinţi,
privind din înălţimea muntelui, se tînguia cu nemîngîiere şi zicea în plîngerea
sa: "O! fericiţi şi de trei ori fericiţi părinţi, unde sînt acum ostenelile
înfrînării voastre? Unde este răbdarea cea din toate zilele a necazurilor? Oare
aţi luat cununa nevoinţelor voastre celor multe? Oare acestea sînt răsplătirile
vieţii monahiceşti celei lungi? Oare în deşert aţi făcut alergarea ce se afla
înaintea voastră? Oare cu adevărat este că pe bunătate să o moştenească necazul,
căci, ucigîndu-vă pe voi, v-a lăsat fără de ajutor purtarea de grijă a lui Dumnezeu
şi n-a stat dreptatea împotriva ucigaşilor pentru nevinovăţia voastră, ci avea
tărie mîna cea necurată asupra trupurilor celor sfinte? Pentru că se lăuda răutatea
şi cu totul se înveselea, ca şi cum desăvîrşit ar fi biruit pe adevăr? Cum nu şi-a aprins rugul văpaia sa cea de demult şi n-a ars
pe cei fără de lege? Cum pămîntul nu şi-a deschis gura sa şi nu i-a înghiţit
pe ei, precum altă dată pe Core cu toată adunarea lui? Cum au tăcut trîmbiţele,
fulgerele şi tunetele cele înfricoşate, care au fost oarecînd asupra Sinaiului
şi n-au îngrozit pe cei necuraţi? Şi n-a grăbit izbîndirea celui Atotputernic, pentru că nici
pe cei chinuiţi nu i-a izbăvit cu mîna Sa cea tare; ca astfel barbarii văzînd
minunile, să cunoască puterea lui Dumnezeu cea nebiruită. Deci, sfinţii părinţi
în rugul şi în muntele pe care s-a dat oarecînd legea, au căzut fără ajutor,
ca nişte jertfe necuvîntătoare. Unde era atunci puterea care a adunat în mare pe egipteni şi
adîncul apei l-a făcut lor mormînt? Unde era grindina de piatră ce a ucis pe
cei de alt neam, care se luptau împotriva israelitenilor, şi fără sînge şi osteneală
a dat poporului Său biruinţă asupra vrăjmaşilor? Unde şi-a ascuns ajutorul Său
Cel Preaînalt, Cel ce a încuiat gurile leilor, ca să nu se atingă de Daniil
şi a stins puterea focului, ca să arate dreapta credinţă a tinerilor din Babilon?
Iar bunătăţile acestea ale robilor Săi, cum le-a tăinuit, lăsîndu-i pe ei fără
de apărare şi făcîndu-i să fie socotiţi cu totul nevrednici de ajutor". Acestea le grăia fericitul din durerea inimii şi din multa mîhnire.
Pentru că sufletul împresurîndu-se de grele necazuri, s-a obişnuit a grăi multe
cuvinte uneori, şi nu după judecată. Căci ajutorul lui Dumnezeu de multe ori
lasă pe cei drepţi, dîndu-i chinuitorilor spre diferite feluri de chinuri, ca
adică să se arate fapta bună a lor ca aerul de lămurită, şi credinţa lor ca
o făclie să strălucească, ca să primească la cer mari daruri. Pentru că fără
îndoială şi aceşti cuvioşi cu cei mai dinainte părinţi ucişi s-au numărat în
ceata sfinţilor mucenici, şi acum se preamăresc întru împărăţia lui Hristos. Apoi, plecîndu-se ziua spre seară, Nil Cuviosul, cu ceilalţi
monahi care erau cu dînsul, luînd îndrăzneală, s-au pogorît din munte, ca să
îngroape trupurile sfinţilor celor ucişi. Venind, au aflat pe Cuviosul Teodul,
prezbiterul, încă răsuflînd, iar stareţul zicea către dînşii: "Să nu vă tulbure
pe voi această ispită ce s-a întîmplat asupra noastră, pentru că satana are
obicei să ceară de la Dumnezeu să-i dea voie a pofti pe cei care se sîrguiesc
să placă lui Dumnezeu, precum a cerut asupra lui Iov să-i aducă ispite şi pe
ai cărui fii i-a pierdut. Dar punătorul de nevoinţă ştie pentru ce dă potrivnicului pe
nevoitorii săi, ca mai luminoase răsplătiri să dăruiască celor ce rabdă cu bărbăţie,
căci şi lui Iov i-a răsplătit îndoit pentru cele ce le-a pierdut; ba încă şi
mai mari bunuri le dă, ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la
inima omului nu s-a suit, pe acelea le-a gătit celor ce-L iubesc şi care rabdă
pentru El."Unele ca acestea grăindu-le stareţul, şi dînd sărutarea cea mai
de pe urmă celor ce se întîmplaseră acolo, şi-a dat sfîrşitul, apoi l-au îngropat
cu ceilalţi ucenici, fiind întuneric de noapte. Într-acel ceas, un tînăr, care era slugă a boierului Maghedon,
care pentru trebuinţele poporului se nevoia, scăpînd de la barbari, a alergat
la dînşii. Pe acel boier l-au prins barbarii pe drum cu fiul său şi, jefuindu-l
de toate cele ce avea la dînsul, mai întîi au ucis pe fiul său înaintea ochilor
lui, apoi şi pe el l-au omorît. Iar tînărul acela prin fugă s-a izbăvit şi a
venit în locaşul cel prădat, tremurînd de frică, ca şi cum ar fi avut în urma
sa pe cei ce-l izgoneau. Pe acel tînăr îl întreba Sfîntul Nil cum a scăpat. Iar el a
zis: "Eu împreună cu fiul tău eram legaţi şi barbarii aseară vorbeau despre
noi (precum mi-a spus în taină unul din cei robiţi care înţelegea limba lor)
şi se sfătuiau ca pe noi amîndoi, adică pe mine şi pe fiul tău să ne aducă jertfă
luceafărului, cînd acela va răsări dimineaţa; pentru aceea au pregătit un altar,
aducînd pietre şi lemne. Iar eu am spus despre aceasta fiului tău, zicîndu-i: "De nu
ne vom izbăvi cu fuga, apoi nu va mai răsări soarele pentru noi". El temîndu-se
ca să nu fie prins, a rămas acolo, zicînd: "Dacă Dumnezeu a voit aşa, apoi nu
vom putea scăpa de moarte şi a ne tăinui, chiar de s-ar ascunde cineva şi în
locuri îndepărtate şi ascunse". Eu, fiind noapte adîncă, cînd am văzut pe barbari adormiţi tare,
căci foarte rău s-au îmbătat de cu seară, cu pîntecele pe pămînt tîrîndu-mă,
am ieşit din tabăra lor departe; apoi pe picioare sculîndu-mă, am început a
fugi şi alergam ca un întraripat, alungîndu-mă frica, pentru că mă temeam ca
nu cumva, simţind ei, să mă ajungă; încît frica şi cutremurul mă ţine şi acum,
căci tirania barbarilor cea cumplită pe care am văzut-o, este şi acum în mintea
mea ca şi cum aş vedea-o aici, înaintea ochilor". Deci, spunea tînărul acela despre junghierea multor sfinţi părinţi,
zicînd: "La un loc verde, aflînd barbarii apă, au stat să se odihnească
şi iată au văzut în munte o peşteră mică, spre care pornind, au scos de acolo
pe un bătrîn cu chipul cinstit, pe care scoţîndu-l din munte, l-au ucis cu pietre.
Apoi, mergînd puţin, au prins un monah tînăr, galben la faţă şi uscat şi l-au
ucis şi pe acela cu pietre. După aceasta, au aflat un loc care avea mulţi copaci şi o peşteră
mică, în care locuia un pustnic tînăr de ani şi bătrîn cu vitejia sufletului,
căruia cînd îi porunceau să iasă afară şi haina sa să le-o dea lor, le răspundea:
"Casa în care m-am ostenit să-mi fie mie mormînt; deci intraţi aici şi mă ucideţi,
iar de haina mea nu mă voi dezbrăca, ca să-mi văd singur goliciunea, pe care
pînă astăzi n-am văzut-o; dar cînd mă veţi ucide, atunci singuri veţi lua haina
de pe mine, mort fiind eu şi neştiind nimic". Apoi iarăşi îi ziceau ca să le arate mînăstirile cele ascunse
în pustiul acela, şi făgăduiau să-l lase viu. El le-a răspuns: "Deşi ştiu locurile
unde sfinţii bărbaţi locuiesc, însă nu voi spune vouă, pentru că nu voiesc ca
să fiu vînzător al robilor lui Dumnezeu". Aşa stînd el cu bărbăţie împotriva
barbarilor, s-au mîniat nelegiuiţii şi intrînd înăuntru cu săbiile, l-au tăiat
bucăţi. Mergînd mai departe, au văzut trei părinţi mergînd prin pustie
şi îndată, repezindu-se la dînşii, i-au tăiat. Apoi, de departe au văzut două
mînăstiri care nu aveau multă depărtare între ele; drept aceea, despărţindu-se,
au alergat la ele, iar ce au făcut acolo, cum au închis pe părinţi, nu ştiu
- a zis tînărul acela ce scăpase -, decît numai am văzut de departe un monah
alergînd, pe care barbarii fugărindu-l l-au rănit cu săgeţile; apoi slăbind
şi căzînd, l-au omorît cu săbiile şi cu suliţele. După aceasta eu am fugit noaptea, precum mai înainte am zis:
Iar fiului tău, zicea către Nil, după fuga mea, ce i s-a întîmplat, Dumnezeu
ştie, căci l-am lăsat abia viu, şi n-avea nădejde de viaţă, căci cu adevărat
era să moară cînd va răsări luceafărul, înjunghiat fiind ca jertfă. Acestea auzindu-le Nil, o! cît de mult plîngea şi se tînguia
de moartea fiului său, dar mai ales că era să fie înjunghiat şi adus ca jertfă
păgînilor, striga către Dumnezeu, zicînd: "Să nu laşi Doamne, Dumnezeul părinţilor
mei, pentru dumnezeiasca Maică, care întru curăţie Te-a născut pe Tine şi pentru
a Ta bunătate, ca să piară fiul meu de către barbari". Dumnezeu cu rînduiala Sa a păzit întreg pe tînărul Teodul, pentru
că barbarii au dormit pînă cînd s-a ridicat soarele; apoi deşteptîndu-se, de
vreme ce luceafărul cel de dinainte acum se ascunsese şi văzînd că unul din
tinerii cei gătiţi spre jertfă a fugit, n-au făcut obişnuitele jertfe, ci au
dus în ţara lor pe tînărul care rămăsese. După aceasta, cei ce locuiau în Faran au trimis pe oamenii lor
la Aman, voievodul barbarilor, jeluindu-se asupra tîlharilor cum că, năvălind
în vremea aşezămîntului de pace, atîta răutate au făcut. În acea vreme Nil fericitul,
cu părinţii care rămăseseră, s-a dus în pustie, să caute trupurile părinţilor
celor ucişi, ca să le îngroape. Deci, au fost înjunghiaţi: Proclu în Vetramv şi Ipatie în Ghet,
Isaac în mînăstirea ce se numea Salail, Macarie şi Marcu în cea mai dinafară
pustie; iar Veniamin după Elimom, Eusebiu în Tol, Ilie în Aza, pe care încă
l-au aflat suflînd, apoi, ducîndu-l în chilie, l-au pus acolo, iar ei s-au întors
spre îngroparea altora. La întoarcere, l-au aflat şi pe acela mort lîngă vasul
de apă. Pentru că, din cauza multelor răni însetînd, cînd a gustat apă, îndată
căzînd, şi-a dat duhul. Deci, îngropîndu-i pe toţi, pe cîţi au putut să-i afle,
s-au dus în Faran, vrînd să ştie ce veste se va aduce de la voievodul barbarilor.
Iar ei intrînd în cetate, s-au întors, trimişii aducînd de la voievodul scrisori
de pace, în care făgăduia ca îndată să pedepsească cu moarte pe cei ce au îndrăznit
a face unele ca acestea. Faranilor le poruncea să vină la dînsul fără temere,
şi pe robiţii lor, pe cîţi îi vor afla vii, să-i ia fără de răscumpărare. Deci, adunîndu-se faranii, au mers la voievodul barbarilor,
cu care a mers şi fericitul Nil, vrînd ca să ştie despre fiul său, dacă este
viu sau în robie sau a murit de mîinile barbarilor; şi s-a înştiinţat că este
viu, vîndut în cetatea Eluziei, pentru că episcopul cetăţii aceleia l-a răscumpărat
şi l-a făcut cleric. Pentru toate acestea singur Cuviosul Nil în al său cuvînt povesteşte
pe larg. Ducîndu-se acolo cuviosul, şi-a aflat fiul întreg şi sănătos şi mult
mîngîindu-se, mulţumea lui Dumnezeu. Şi l-a primit cu dragoste episcopul, care
l-a şi silit să primească rînduiala de prezbiter, iar pe amîndoi, adică pe Nil
Cuviosul, cu Teodul fiul lui, cu cinste i-au liberat la locul lor. Ei întorcîndu-se la petrecerea lor cea dintîi în Muntele Sinai,
au vieţuit ani destui, bineplăcînd Stăpînului lor, Domnului nostru Iisus Hristos
şi s-au învrednicit a fi cu cetele cuvioşilor părinţi în cer, slăvind pe Dumnezeu,
în veci. Amin.A doua ucidere a cuvioşilor părinţi, care s-a făcut
în Sinai şi în Rait, pe vremea fericitului Nil Pustnicul
(14 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cautare:
A doua ucidere a cuviosilor parinti, care s-a facut in Sinai si in Rait, pe vremea fericitului Nil Pustnicul
Vizualizari: 1183
Id: 1373
Imagine:
Share:
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Pavel Tebeul
Viata Cuviosului Ioan Colibasul
Inchinarea cinstitelor lanturi ale Sfantului Apostol Petru
Patimirea Sfintilor Mucenici si frati Pevsip, Elasip, Mesip si moasa lor, Neonila, si cei impreuna cu dinsii
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.