www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Acatistul Sfantului Ioan Bogoslovul

Acatistul Sfantului Ioan Bogoslovul

Condac 1

Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc. Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării: Bucură-te, Ioan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Icos 1

Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, noianul binecuvântării totul să înece. Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc, cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece. Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită, cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt. Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită, revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt. Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare, genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt, ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh. Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare, ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:
Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol
Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol
Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună
Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună
Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită
Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită
Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare
Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare
Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor
Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor
Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 2

Clari, cei douăzeci şi patru de bătrâni ai Cerului, din tronurile lor, larg inel în jurul Mielului, cu arcul minţii adunat inimii slăvitoare, la cel mai împlinitor mod de muzicalizare, şi aplecaţi cu fruntea peste limpezi alăute, zic, furaţi de mierea rostirii lor neîncăpute: precum sfânta Răstignire în piscul pironirii, viaţa e o uimire la treptele dăruirii. Imnul acesta al lor, strălucitor mărgăritar, curge unduind ecoul firmamentului de cleştar. Şi alăutele sub arcuri îi cresc taluzul plin, ca o cascadă înzăpezită a marelui Amin. Iar noi, cutremuraţi, grăbim a ne alătura, lângă tine, Sfânt Ioane, cu acest: Aliluia!

Icos 2

De dincolo de cerul minţii, zăpor luminos întru amiaza oglinzilor mele, Domnul Hristos, preaînnoitoarea Ta venire m-a însorit şi Te cetesc cu desluşire, ca orbul limpezit. De sub şapte coarne ale cununii Tale de spini, drept, lin, fără cusur, în straiul alb de lână şi in, deschis de sub şapte străluminări de răpire, rănile învierii şi stelara Ta privire, Te văd Agneţ luminos în dragoste de neînvins, în faţa tronului aevea, ca în Apocalips. Mă-nfaşă, scutec de lumină, Dumnezeirea Ta şi plin de dragoste îndrăznesc să strig: Maranata! Şi neîntinatei cuviinţe ca să nu-i luăm nimic, tot pentru Domnul să-l cinstim şi pe al Său Ucenic!
Bucură-te, văzătorule, că ai sărutat şi păstrat Sfântul Chip
Bucură-te, iconar iscusit, c-ai prins în scris Obrazul Arhetip
Bucură-te, că înştiinţai Sfânta Faţă cu amănunt şi măsură
Bucură-te, c-ai iscălit caligraf dumnezeiasca trăsătură
Bucură-te, că din slova ta am înţeles rostul sfintei pecetluiri
Bucură-te, că şi în noi ai trezit starea sfintei închipuiri Bucură-te, că peste mintea spălată, Sfântul Obraz înlăcrămăm
Bucură-te, că-n inima curată cu Sfântul Trup ne cuminecăm
Bucură-te, c-am sărăcit mintea în duh cei cinci trandafiri să-i primim
Bucură-te, că pentru sfânta Icoană, toate icoanele zvârlim
Bucură-te, c-am înhumat şi întru noi Sfântul Grăunţ al întrupării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 3

Evanghelist prea treaz, alăuta Dumnezeirii tu, Sfinte Ioane, alb ibovnic al strălucirii, slavosloveşti măiestrit sfânta suită slavă, ce-a binevoit pre veac, smerind pe oglinda-i gravă, aurul Sfântului Chip, Spic sfânt cu raze anume luminează în mir pe tot omul ce vine în lume. Acest sclipitor repeziş peste margini şi minte, răsăritul de sus al rugăciunii nesfârşite, pe acest cer al dimineţii înţelegătoare, ce ar trebui dorit cu nestinsă însetare, cântă-l ca din bogăţia bogosloviei tale în undele de har ale gândirii muzicale, de neprihănit auz să ni-1 putem apropia şi sub taborica-I rouă să-I cântăm: Aliluia!

Icos 3

Fără-fundul cel de mătase din noaptea albastră, senin în creştet ne ţine, tâlc pe potriva noastră. Că vezi marea umbră de aur a Domnului plutind, prin Galileea stelarelor colburi strălucind. Şi-a trupului nostru casă cu candelă şi vatră, deschisă îl aşteaptă, cu şase vase de piatră. Sfinte Ioane, fii şi nouă marele înger nun, umple vasele goale, dă-ne al minunii zăbun. Domnul şi nouă să ne preschimbe apa simţirii, din izvoarele trezviei în porfira nuntirii. Sorbind paharul vieţii, nupţiala licoare, şi în noi să rodească floarea preschimbătoare. Şi-ndumnezeindu-ne fiecare simţ în parte îţi cântăm podobii la stările încununate:
Bucură-te, c-ai umplut primul chiup, simţul major al plinirii de Duh
Bucură-te, melod la paradisiac auz şi inelar văzduh
Bucură-te, c-ai umplut chiup secund, simţul acvilin de agerime
Bucură-te, ochi al vederilor de la teoretica înălţime
Bucură-te, c-ai umplut chiup terţin, măreţe simţ al sacrelor mâini
Bucură-te, că te-ai hărnicit pe Dumnezeu din pipăit să-L aduni
Bucură-te, c-ai umplut chiup cvadrig, simţul gustului euharist
Bucură-te, că Sfânta Hrană are înţeles şi rost realist
Bucură-te, şi pentru chiupul cvint, simţul rugăciunii cel de minte
Bucură-te, că ne sui în melcul de parfum al cunoaşterii sfinte
Bucură-te, că viem şi al şaselea simţ raic, centrul închinării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 4

Golul acel de mare preţ, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cină Iisus Domnul, în el, cu un cuvânt de lumină, a preschimbat vinul în sfânt Sângele Său de taină, chiar viaţa lui Dumnezeu, sub a vinului haină. Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela înveşnicit, când obrazul pe inima Domnului ţi-ai odihnit, adeverează minunea cum ultimul vin băut e întâiul sânge ce singur jertfa Şi L-a făcut. Şi înţelegând întâietatea liturgicei trăiri, ne-nspăimântăm de frumuseţea misticei dăruiri. Primeşte-ne dar, cereşte, iar a ne alătura lângă tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!

Icos 4

Hotărâtoare normă, cardinală mântuirii, urmează-n asemănare izvoadele iubirii. Umblarea aceasta-n dâra tălpilor strălucitoare cere totuşi şi trecerea prin marea strâmtoare. E drumuirea în noapte, dincolo de vămi şi vad pân-la cele trei catisme: la iesle, cruce şi iad. Un ceas e firav; trebuincios naşterii profunde, la fundul de neant al credinţei să ne scufunde. Un ceas e crud şi desveleşte giulgiul cuvios, să ne-nspăimânte cu faţa de mormânt a lui Hristos. Şi-i ceasul demoniac, pân-la scrâşnirea dinţilor, la statornicia sfintei apatii trebuitor. Tu ne cunoşti lăuntricul apocalips, Părinte! învaţă-ne să-l biruim ca să-ţi cântăm fierbinte:
Bucură-te, c-ai cunoscut Puterea Domnului în Ghetsimani
Bucură-te, că părtaş ai fost făcut potirului sfintei agonii
Bucură-te, c-ai trăit crucea la cea mai dăruită amărăciune
Bucură-te, că ai aflat durerii faţa ei de rugăciune
Bucură-te, că ţi-ai dorit şi prin inima ta suliţa să spargă
Bucură-te, că ai fost martor neumbrit la răstignirea întreagă
Bucură-te, că te-ai plinit din milostivirea pogorământului
Bucură-te, c-ai agonisit sfânta isihie a mormântului
Bucură-te, că Domnul a coborât soare adânc de miezul nopţii
Bucură-te, că Domnul trecu ca o primăvară prin ţara morţii
Bucură-te, Avvă însoţitor la toate treptele încercării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 5

Iconomia sfântă a frângerii pâinii de har şi-a îmbătârii treze din al altarului pahar îşi ia vârtutea lucrării din Sfânta înviere, tipic când Liturghia cu mâini înalte o cere. în Trupu-I de slavă Domnul îşi dă dumnezeirea şi-n Sânge jarul Harului ne aprinde nemurirea. Nestânjenit răspunsul la atâta preamărire, nu-i decât desăvârşita potirului rodire. Harul ţinut sterp apune, ca mai sterpi să ne facă. Tainic vier, Sfânt Ioane, spre mine te apleacă, altoieşte-mă din nou mladă viţei în ruptură, să nu mă scrumească Domnul ca pe o uscătură. Prielnic să mă înfăşoare întru văpaia Sa nemistuit şi puternic să-i cânt: Aliluia!

Icos 5

Jalea, rana, moartea, strâmta poartă, toate la un loc, în seninul Heruvim cu spadă în roată de foc, fac cheile trecerii la Sfânta împărăţie, sub balanţa subţire pusă de dreapta Pronie. Grozavă-i dragostea lui Dumnezeu în arătare! Cine-i poate purta bunătatea covârşitoare? Când însă coasta îi  izvorăşte sânge şi apă vecia aleargă în potire să o încapă.  Ci, Sfinte, Tu ne aduci aminte la ochi viitor, cum vor ieşi cei şapte Arhangheli ai potirelor, să verse dragostea pe pământ, dar ca de urgie roşu înec ne va fi a sângelui Său stihie. Bogoslovia lacrimilor dar, tu ne învaţă, să-ţi cântăm din limanul ce limpezimea-I răsfaţă:
Bucură-te, că te-a prisosit rouă picată din geana Domnului
Bucură-te, că lacrimi te-au prididit la auzirea vorbelor Lui
Bucură-te, că porţi în pleoape diamant de apa sfintei Frumuseţi
Bucură-te, că din muchea buzei sorbi sarea cereştilor tristeţi
Bucură-te, că ai plâns şi din dulceaţa numelui ca mirul vărsat
Bucură-te, că te-a gâlgâit năpada Celui preadorit şi chemat
Bucură-te, că ţi-ai umezit ochii de slava Schimbării la Faţă
Bucură-te, c-ai privit judecata prin jarul lacrimii de gheaţă
Bucură-te, că ne chemi la rănirea cu heruvică jelanie
Bucură-te, că-ndemni la pocăinţă cu necurmată metanie
Bucură-te, zelos învăţător întru ştiinţa înlăcrămării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 6

Locul inimii, Sionul, muntele sfintei vădiri, plin îmi răsuflă de vestea Celei de-a Doua Veniri. Ca brâu în juru-I plutind, albi ca nişte nori ireali, o sută  patruzeci şi patru de mii de sfinţi virginali, din alăute cereşti cântă; şi-n mijlocul lor, cu chip leonin de Mesie, Mielul strălucitor. Sfinte Ioane, şi tu domn virgin, dă-mi strai alb de in, sub arcaşul soborniciei să ne împlinim din simfonia de ocean, strună înmiit crescută creastă de nouă cântare, numai lor cunoscută. Şi pe numele Domnului meu cu glas de foc mi s-a dat să-1 duc în dar lui Dumnezeu, „înger de mare sfat". Şi-n roata rostirii curate Cerul ne va purta spre aminul aminurilor toate: Aliluia!

Icos 6

Marea minţii măiestrie heruvică o râvnesc, ca destoinic omului meu lăuntric să-i iscusesc inelul clar din cleştarul cugetului ascuţit, la aur de vis şi simţire curată rostuit. Capetele de cruce ale făpturii unite şi rotund gândului întors în sine păsuite. Şi cum îţi sunt învăţăcel în arta pustnicească. pentru tine, Sfânt Ioane, Domnul să binevoiască să-mi pună în toarta inelului anume lucrat alba nestimată ce-I poartă numele: „Minunat" ce nu se  poate ceti, fără numai de primitor, din flecare făcând un de-Dumnezeu-purtător. Şi-mpodobit aşa a te lăuda să vin şi eu, binerostind ca un nemincinos ucenic al tău:
Bucură-te, prin care ne însuşim paradoxele uşurinţei
Bucură-te, că zvârlim uşurinţa ca frupt din pomul cunoştinţei
Bucură-te, prin care primim dăruirea de sine ca un toiag
Bucură-te, că lepădăm dăruirea de sine, că-i iadului prag
Bucură-te, prin care destoinicim obiceiul, drept bun sfinţitor
Bucură-te, că ne dezbărăm de obiceiul cel îndobitocitor
Bucură-te, prin care zidim neştiinţa în cele vinovate
Bucură-te, că nimicim neştiinţa, că-i fântână de păcate
Bucură-te, prin care ne întemeiem mai tari pe piatra credinţei
Bucură-te, că ucidem împietrirea că îi pieirea fiinţei
Bucură-te, că fără voia lui ne dă folos şi duhul pierzării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 7

Numele Domnului, apriga doririi chemare, dar Numele Domnului de Slavă, cine îl are? Alb călăreţ cu arc, pe cal alb, este numele Său. Domnul îl dă cui voieşte ca un tare Dumnezeu. Sfinte Ioane, mare rănit al dragostei domneşti, dă-mi şi mie cuviinţa cu care tu îndrăzneşti şi ştiinţa ta întru arcăşia  cugetătoare, la înaltul arc al rugăciunii săgetătoare. Nevăzutul război şi inima mea să-1 cuteze şi la lupta Domnului, alb să se înfăţişeze. Dulceaţa de spangă sfântă şi pe ea să o străpungă şi la plânsoarea cântului necurmat să ajungă. Cu sfinţii cerului şi pământului să pot cânta, ca un adevărat rănit al dragostei: Aliluia!

Icos 7

Ochii oglindiţi la spada de văpaie a inimii, străjuitor afară şi-nlăuntru voi pâlpâi învierii, când îmi va înflori numele de dar, întru răsuflul tihnit al liniştii fără hotar, Domnul Păcii pune în noi voroava-i negrăită, ce nu o prinde decât urechea în duh trezită. Cele şapte tăceri ale rugăciunii curate, ce-s  şapte tunete ale cerului încuiate, le-ai ascultat, Sfinte Ioane, şi le-ai pecetluit, cu grijă tare, precum anume ţi s-a poruncit de acel mare arhanghel, cu glasul Leului sfânt văzut cu un picior pe mare şi altul pe pământ. Acest scump cuvânt numai Domnul îl poate dărui aleşilor Săi, pentru care îţi vom  şi glăsui:
Bucură-te, că darul îndumnezeirii tăinuit îl învistierim
Bucură-te, că tainicele Lui comori lumii le propovăduim
Bucură-te, că a Lui sfinţenie păzim cu al limpezimii zid
Bucură-te, c-ale Lui mărgăritare nu le dăm porcilor în blid
Bucură-te, că neprihănirea Lui nimic nu poate s-o atingă
Bucură-te, că în vasele sfinte nu vom lăsa câinii să lingă
Bucură-te, că inimii i-am dat muzică de care nu te saturi
Bucură-te, că de luptă 1-am luat glas cu tăiuş de două laturi
Bucură-te, că taina-i stă în vileag şi din lumină e urzită
Bucură-te, că grăirea-i fără văl e încă mai acoperită
Bucură-te, că Numele de nespus ni-i şi roată neîntinării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 8

Plinitor de peste plinătatea plinătăţilor, gândirii zenit, „Părinte al veacului viitor" fulger în catapeteasma frunţilor spornic oprit, odihnă, octavă sufletului meu învăluit. Cum să Te gângur, să Te zic, să Te chem, să Te numesc, cu ce lărgimi de aripi rostirii lin să cresc, până la Tine, Sfântul, marele lumilor Mire. Nu aflu în vorbe numelui Tău asemuire. Doar spusa minţii în inimă neglăsuitoare Te strigă în duh paşnic, lipită de răsuflare. Şi, Doamne, îndrăznind cu Sfântul Ioan Năier, vâslim în ritmul marelui vultur, olăcar la cer. Vino la Ierusalimul nostru nou, la nunta Ta sub ramul întâmpinării să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icos 8

Rubinul, Ioane Sfinte, poartă-n limpezimea lui aprins Apocalips al patimii şi al vinului. Că mintea la tot omul, din rădăcini desfrânată, o închipuie  semeaţă femeie înstemată, în ipostazic veşmânt de purpură stacojie, tălănind de-a călare, cu domnească dibăcie, fiara cea cu capete şi cu zece coarne, lumeasca ei împărăţie de poftă şi carne. Beată de a ei putere, potiru-i de curvie, mintea trufaşă, roabă la propria-i demonic, numai năpasta, ispita ne mai poate izbăvi că numai inima zdrobită nu se va urgisi. Ci, Sfinte, ajută-mă să mă dobor, să mă înfrâng şi la lauda de acum şi alte flori am să-ţi strâng:
Bucură-te, că ne umbrim sub şapte coarne ale cununii de spini
Bucură-te, că ne primim discernământul din sita sfântului chin
Bucură-te, că îndrăznim la asceza nopţilor deşertăciunii
Bucură-te, că zorim la asprimea izvoarelor nestricăciunii
Bucură-te, că ne dăruim celor trei voturi ale îngerilor
Bucură-te, că dorim darul mucenici şi al înfrângerilor
Bucură-te, că ne silim la vrednicia înfierii virginale
Bucură-te, că dorim şi brâul încingerii pectorale
Bucură-te, că ne-am făurit candelă veghii fără încetare
Bucură-te, că trudim să avem şi oloiul celor cinci fecioare
Bucură-te, că râvnim nupţialele virtuţi ale aşteptării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 9

Smarald inelar e marele nimb al arătării, concentrată prezenţă de taină a depărtării, stranie nestemată a vederii Sfântului Tron, vârf virginal al lăuntricei suiri în Eleon. O undă a lui doar şi iată cer de viziune, deschis să vezi prin străvezimile de rugăciune, cum tot trupul Vavilonului prea tare cetate, cade şi piere în vâltoarea mărilor spurcate. Sfinţenia cu păcatul nu pot sta împreună, blândeţea cu atingerea doar scrumeşte, răzbună. Sub ocrotirea ta, Sfinte Ioane, să ne iscuseşti, să primim gingăşia puterilor dumnezeieşti. Şi întăriţi cu Duhul Stăpânilor să putem murmura, în amurgul extazului de smarald: Aliluia!

Icos 9

Şi prin aura topazului, luminos, auriu, linia obrazului Fecioarei unduieşte viu. Şi cu palmele suite în semn de rugăciune, în doicul pântecelui ţine izbuc de minune. Soarele plin, orbitor şi ca într-un engolpion îndumnezeitor, Sfântul Prunc, împărat în Sion. Stă Maica Luminii şi a Lumii pe cornul lunii în marele semn anume suit înţelepciunii. Plânge Maica Luminii şi a Lumii în tăcere, că Fiul Omului se naşte în noi cu durere. Naşterea noastră din  cristelniţă însufleţită, ce, Sfinte, tu ne-o creşti feciorie nenuntită. Tu, de Dumnezeu pe Cruce Fecioarei înfiat, vârf al îmbisericirii, ce te lăudăm curat: Bucură-te, că Domnul Golgotei cu un cuvânt te-a numit fiul Său
Bucură-te, pentru voroava ce te-a făcut frate al lui Dumnezeu
Bucură-te, că Preacurata a primit să-ţi fie Mamă cerească
Bucură-te, că ţi-ai plinit chip şi asemănare dumnezeiască
Bucură-te, că ţi-ai descoperit Taborul din patima Mielului
Bucură-te, că şi noi am ţintit scara de sus, cap al Betelului
Bucură-te, că şi noi am pus bun început al duhovniceştii rodiri
Bucură-te, că şi în noi a solit înger de dar al Buneivestiri
Bucură-te, că ne vom primeni staulul minţii cât mai luminos
Bucură-te, că şi în ieslea noastră se vrea în scutec Domnul Hristos
Bucură-te, că şi în noi Betleemul şi-a deschis cerul cântării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 10

Treji muguresc trei luceferi ai logodnei de safir, fiicei ierusalimitene la umeri şi la mir. înfăşurată în zăpadă de in fără pată, stihar se înseamnă,  sfinţenie înluminată, înaurită măreţie de Duhul aleasă, Mielului să îi fie sofianică Mireasă. Stă mânecând cu tot alaiul cinstei nupţiale, aţintită veghei înalte a cununii sale. Sub înfăţişarea Prezbiterului alb Părinte, tu îi aduci năstrapa rugăciunii nesfârşite, în palme i-o pui ca pe o inimă de aur vie, plină de mirul Numelui Celui ce va să vie. Şi harul arzând în jarul năstrapei va inela, fumuind în lung crin, un mulţumitor: Aliluia!

Icos 10

Ţintuit de sus, în miezul lui, ametistul a sclipit* şi vederii şi-a deschis cristalinul larg năpădit. Dincolo de tot jocul de văluri şi de străluciri, tu ne arăţi  prin spărtura fericitoarei luciri cum Domnul trimite modul înnoirii pe pământ, Ierusalimul ceresc, cu plutitor pogorământ. Din vârful cel mai sprinţar al  muntelui cunoştinţei, tu creşti din aur şi cleştar, cetate, izvorul minţii, cum ochiului aievea niciodată n-a răsărit şi nici în oglinzile visului nu s-a mai ivit. Toată scumpătatea şi odoarele întrupării, aduse şi făcute semnele transfigurării. Şi măsura trestiei de aur datu-s-a ţie, pentru care îţi lăudăm a ta proorocie:
Bucură-te, că dăruit Paradis în noi a deschis Domnul cel drept
Bucură-te, că Logos în jur nescris, în noi a sădit cel înţelept
Bucură-te, că lumea nouă o inimă are, cea plină de dar
Bucură-te, că în trăirea viitoare inima-i singur altar
Bucură-te, că în mijloc stă Ierusalimul floare străvezie
Bucură-te, că-i sunt doisprezece Apostoli pietre de temelie
Bucură-te, că numărul omului e analog celui de înger
Bucură-te, că în loc de soare, Domnul va fi nămiezii vistier
Bucură-te, că în El coboară şi suie treptele contemplării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 11

Uşa cerului deschisă şi în Duhul răpit, vezi în privelişte faţa împăratului nuntit, perindarea sfinţeniei pe cinuri coborânde, lunecând lumina din curba aripilor blânde. Toată alba curtenie a viului Dumnezeu purceasă la primirea ca mire a Fiului Său. La acest ceas opt sute optzeci şi opt de viori, în mâini sihăstreşti, cheamă în aşteptare de fiori. De însetare adâncă sufletele se desfac, înflorind la melodia celui de-al optulea veac. Chemarea Numelui, prezenţa Domnului în lipsă nu va aduce pacea zorilor fără eclipsă. Şi precum potiru-i plin, venirea Lui se va vărsa, cerurile toate pacea-I vor  cânta: Aliluia!

Icos 11

Veni-va veleat cu alt lut, alt cer, altă vecie, proaspăt viitor crescut, trup de biserică vie. Lumea întreagă va fi neţărmurit chivot, numai Sfânta  Sfintelor, numai prestol sfânt peste tot. Şi cum viaţa în sine e veşnică liturghie, taina lucrării de aci e taină de cununie. Doar vinul laudei fiind jertfa fără de Calvar, mintea având liturghisitor şi inima altar. La nunta Miresei pure cu Verbul lui Dumnezeu dat îi firii virginale să dăinuiască mereu. Din peştera din ostrov, Patmosul de surghiunire, tu ne scrii duminical vecia de nuntire. Cum marele înger ţi-a dat sul de slove, mâncare, de-ţi strig cu şapte biserici şi această cântare:
Bucură-te, că noi vom fauri mlădios alb alai cununiei
Bucură-te, că noi toţi ne vom înfrăţi prinşi de dansul Isaiei
Bucură-te, că în cor ne vom uni la muzicala unitate
Bucură-te, că mistic ne vom însoţi Mielului Celui de departe
Bucură-te, că în Hristos, Cel Unul în toţi, şi noi toţi vom fi una
Bucură-te, că fiecărui El va da inelul, brâul, cununa
Bucură-te, că din edenic alămâi fruntea ne va încununa
Bucură-te, că îmbrăcând şi pectoralul, ne vom revirgina
Bucură-te, că ajungând îngeri în trup, toţi ne vom îndumnezei
Bucură-te, că la stadia unitivă, treimic toţi vom hori
Bucură-te, că Duhu-Şi va pune herb în aura inelarii
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 12

Zvâcnitu-mi-a înfrigurat zăvodul sufletului un deget de gând 1-a picurat chiar în cumpăna lui. Dar n-am apucat întrebarea cine poate să fie? Ca smirna m-a năpădit a Domnului bucurie. Mi-e aci, în pragul făpturii, bunătatea stăpână, împietrirea mi-a ciocănit cu înstelata-i mână. Nu-s vrednic, Doamne Iisuse, să-mi intri în cămară, dar cum lăsa-Te-voi, Doamne, la uşa mea afară? Tăcerea din temeie şi rugăciunea răpită, îşi potrivesc ascuţişul spre clipa dăruită. Sfinte Avvă Ioane, povăţuieşte-mă bine, cum să-mi înveşnicesc odihna Domnului la mine, ca să mă întrepătrund în haric  răsuflu cu ea, la rodnică isihie şi tainic: Aliluia!

Icos 12

întru nămiaza acelui mâine al minunii, de fi-vom în Rai la Amprorul înţelepciunii, glasul Domnului vom auzi în lina grădină, zefir al inimii, trezind harfele de lumină. Din psalmul său de soare, izvoarele frumuseţii curg în râul apa vie cât şi-n Pomul vieţii. Şi suie din trunchi în floare, din fruct la desfătare, în prea-dulce pârg numele de binecuvântare, aşa gustând din mustos miez, cântecul nemăsurat, aşa chemând cu sfânt viers, numele neînserat,  străluci-ne-va iar rourul zorilor făpturii. Şi cum Sfinte, tu ne scrii ultim adevăr Scripturii, „Vino, Doamne!", căruia Domnul răspunde: „Iată vin!" aşa şi noi vom rosti stihirea aceasta de Amin!
Bucură-te, că victorioasă flacără e numele Domnului
Bucură-te, că veghea Lui stăruie trează şi în toiul somnului
Bucură-te, că puteri de lecuire din zicerea numelui curg
Bucură-te, că El ni-i cvintă credinţei, fără clintire sau amurg
Bucură-te, că suprafirească prânzire sufletului meu îi cere
Bucură-te, că-n buna-i rostire sorbim din duhul de înviere
Bucură-te, că purpura dăruirii o sângeră singurul Sfânt
Bucură-te, că pâinea nemuririi cinăm din arzătoru-I cuvânt
Bucură-te, că numele e lumină ce dezvăluie, arată
Bucură-te, că în El se izbăvesc toţi cei cu dorire curată
Bucură-te, că-n El tu ne înveţi felul ceresc al cuminecării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 13

O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc, duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc, iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare, nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare. Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană, litania Numelui de foc cu dulceţi de mană. Uriaş al Duhului grai cu furtuni  de suspine, inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine. Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte, arcuind pe unitatea simţurilor strunite. Numai din cântare, răul din lume să se ducă, iureşul din suflul rostirii izgonindu-l nălucă. Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-l bea, laolaltă cu cerurile toate când vom dura: Aliluia!

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi
 

Icos 1

Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, noianul binecuvântării totul să înece. Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc, cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece. Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită, cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt. Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită, revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt. Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare, genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt, ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh. Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare, ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:
Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol
Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol
Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună
Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună
Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită
Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită
Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare
Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare
Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor
Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor
Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării
Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Condac 1

Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc. Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării: Bucură-te, loan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Categoria: Colectie extinsa de acatiste

Cautare:

Acatistul Sfantului Ioan Bogoslovul

Vizualizari: 249

Id: 29544

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.