Cati oameni am ranit noi cu limba noastra!

Nu putem iubi în acelaşi timp pe diavol şi pe Dumnezeu. Astăzi am discutat cu maica egumenă şi ne-am referit la următoarea problemă: În secolul al XVIII-lea a existat în Athos un bătrân. Lui i s-a spus că trebuie să îşi supravegheze mai mult limba. Odată, în vis, a avut o descoperire, iar Domnul i-a spus: „Pune pe limbă o cruciuliţă mică de lemn şi nu spune nimic, pentru că, dacă vei vrea să spui ceva, va trebui să scoţi din gură crucea, şi astfel vei arăta că nu ai nevoie de ocrotirea Mea”. Aşa că bătrânul a început să umble cu crucea în gură, nespunând nimic nimănui. După vreo două zile i-a spus duhovnicului său: ‒ Această cruciuliţă mi-a zgâriat toată gura! Eu nu am spus nimic, dar, din pricină că voiam foarte mult să mă exprim, limba mea continua să se mişte şi crucea îmi zgâria mereu cerul gurii… Apoi, părintele său duhovnic i-a spus acestui bătrân: ‒ Închipuie-ţi câţi oameni ai fi rănit cu limba ta, dacă ai fi putut vorbi liber! Dar mulţumită cruciuliţei te-ai rănit numai pe tine însuţi. Câţi am rănit noi cu limba noastră! (Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, traducere din limba rusă Cristea Florentina, Editura Egumeniţa, 2015, pp. 56-57)

Categoria: Articole

Cautare: