www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce facem cand nu mai avem incredere in duhovnic?

Ce facem cand nu mai avem incredere in duhovnic?

Dacă nu avem încredere în duhovnicul nostru, cum ar trebuie să procedăm?

Aceasta este o problemă foarte gravă şi, din păcate, nu neapărat o atât de mare excepţie. Câteodată diavolul, prin intrigile sale, încearcă să se aşeze între noi şi duhovnicul nostru. Dacă diavolul reuşeşte să despartă credinciosul de duhovnicul său, a câştigat deja destul teren în sufletul celui nemulțumit. 

Trebuie, în primul rând, să luptăm pe plan duhovnicesc împotriva îndoielii, împotriva calomniei şi, chiar dacă defectele părintelui duhovnicesc sunt evidente, să nu ne abatem ochii asupra lor, după cum spune Scriptura, că nu trebuie să dezvăluim lumii „goliciunea” spirituală a părintelui nostru. Să ne rugăm pentru el, să postim pentru el, pentru ca Dumnezeu să nu retragă harul de părinte duhovnicesc al duhovnicului.

Singurul caz în care trebuie să ne alegem un alt duhovnic este dacă îndrumătorul duhovnicesc de până atunci e un eretic, dacă falsifică învățătura de credinţă.

(Părintele Marc-Antoine Costa de BeauregardTineretul ortodox și societatea modernă, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 36-37)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce facem cand nu mai avem incredere in duhovnic?

Vizualizari: 713

Id: 4836

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.