www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cea dintai treapta a renuntarii: milostenia

Cea dintai treapta a renuntarii: milostenia

Acum se cade să lepădăm de la noi luxul prisoselnic, să ne mulţumim cu normalitatea, să ne deprindem a câştiga, prin muncă dreaptă, toate cele de trebuinţă. Preafericitul Ioan, vorbind celor de la FISC şi soldaţilor, le poruncea să se mulţumească cu plata lor. Avea, neîndoielnic, dorinţa de a-i îndruma spre o şi mai mare înţelepciune, dar cum ei nu erau în stare de a o săvârşi, nu le dă decât o învăţătură din cele de jos, cugetând că de le va da una mai înaltă, ei n-ar băga-o în seamă şi s-ar depărta şi de cea mai simplă.

De aceea şi noi de asemenea, nu vă punem să vă obişnuiţi decât cu învrednicirile mai mici. Ştiu că ar fi peste puterea voastră, ca deodată să vă lepădaţi de avuţii și că înţelepciunea aceasta departe-i de voi, asemenea cerului de pământ. Să ne supunem, aşadar, poruncilor de mai jos, şi aceasta poate aduce o mângâiere vizibilă. Fi-vom, cu toate acestea, prea mulţumiţi, în ceea ce vă priveşte, de veţi face milostenii multe, căci, propăşind în felul acesta, ajunge-vom repede la ţinta noastră...

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 28)

Categoria: Articole

Cautare:

Cea dintai treapta a renuntarii: milostenia

Vizualizari: 603

Id: 10890

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.