www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cel ce si-a insusit ganduri mincinoase si-a insusit trasaturi ale diavolului…

Cel ce si-a insusit ganduri mincinoase si-a insusit trasaturi ale diavolului…

Să rămânem credincioşi Sfântului Duh! El e Preasfânt şi Preacurat – odihneşte numai în cei curaţi şi sfinţi, îi îndrăgeşte pe cei smeriţi, care îşi dovedesc smerenia nu prin vreun lucru din afară, ci prin supunerea minţii lor faţă de Evanghelie şi Biserică. El Îşi întoarce faţa de la cei care se  iau după propria lor înţelegere, care se despart de unitatea Bisericii pentru nu ştiu ce gând care linguşeşte mintea şi inima. El se depărtează de aceştia, şi se apropie de ei duhul întunecat al înşelării. „Un singur gând mincinos, a zis un oarecare Sfânt Părinte, poate să te arunce în iad”.

Cu uşurătate cugetă întunecaţii fii ai acestei lumi despre gândurile privitoare la Dumnezeu; după părerea lor, felul cum gândeşti despre Dumnezeu nu este o mare problemă. Nefericiţii! Ei nu ştiu cât de însemnate sunt gândurile despre Dumnezeu, câtă însemnătate are ca în ele să fie Adevărul şi Duhul, care întotdeauna îl însoţeşte şi lucrează împreună cu el. Din împreună-lucrarea lor vine învierea omului spre mântuire, care stă în împărtăşirea firii omeneşti de firea dumnezeiască. Dimpotrivă, întotdeauna însoţeşte gândurile mincinoase şi lucrează împreună cu ele duhul cel întunecat şi viclean al amăgirii. Tatăl minciunii este diavolul, aşa spune Evanghelia; minciuna este o trăsătură diavolească. Cel ce şi-a însuşit gânduri mincinoase şi-a însuşit trăsături ale diavolului, şi-a făcut improprie, nefirească unirea cu Dumnezeu. Cel străin de Dumnezeu e străin de mântuire şi de viaţa duhovnicească.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 196-197)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cel ce si-a insusit ganduri mincinoase si-a insusit trasaturi ale diavolului…

Vizualizari: 685

Id: 9343

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.