Cine isi chinuie mintea sa priceapa toate, acela e neiscusit in viata duhovniceasca…

Povestea Părintele Lazăr – un căpitan (în lume).

Un mujic mergea în pădure după lemne. Obosit de muncă, s-a aşezat sub un stejar mare să se odihnească şi privind la crengile stejarului a văzut o mulţime de ghinde mari, şi s-a gândit întru sine: „Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost în stejar dovleci”. Odată cu acest gând şi-a fixat privirea şi deodată a căzut o ghidă şi l-a lovit tare peste buze. Atunci, mujicul a zis: „Am greşit, Doamne, cu mintea mea, bine ai făcut ca în stejar să crească ghinde iar nu dovleci. Dacă aceasta ar fi fost un dovleac, m-ar fi omorât cu greutatea sa”.

Astfel, noi judecăm adeseori făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său, şi-i va fi uşor de trăit. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte, şi vede cu mintea pe Domnul şi Îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea, şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi. Aşa de plăcută e calea Domnului pentru duhul nostru.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 177-178)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: