Cine se roaga pentru ceilalti...

Cine se roagă pentru ceilalţi, cine se vede pe sine mai prejos de ei şi, în acest fel, are o legătură autentică cu ei, străin de orice împătimire şi dispoziţie iubitoare de sine, e cu neputinţă să nu se bucure văzându-le înaintarea, mai ales în cele duhovniceşti şi în virtute. Fericit este monahul care socoteste mântuirea şi înaintarea tuturor ca pe a sa. Rugătorul reuseşte, prin mijlocirea rugăciunii şi a harului pe care ea îl dă, să se unească profund cu ceilalţi, lăuntric, duhovniceşte, şi nu exterior. Nu numai cu cei pe care îi cunoaşte sau are legături, ci cu toţi oamenii, chiar dacă ei nu-l cunosc şi chiar dacă nu şi-a exprimat simţămintele sale înaintea lor.

Lipsa de invidie a sufletului iubitor şi smerit a celui rugător faţă de ceilalţi îl împlântă în inima lor. Face inima lor inima sa şi îşi uneşte simţirile sale sufleteşti cu ale lor. Aceasta fără nici o vorbire mieroasă şi edulcorată, cum se vede la cei ce ştiu să joace teatru de prost gust. Puterea rugăciunii îl face pe rugător frate "siamez" al celorlalţi, astfel încât ceea ce simte pentru ei este adevărat, firesc şi fără ipocrizie. Această viziune o accentuează cu putere Sfântul atunci când spune că rugătorul este separat şi totuşi unit cu toţi.

(Arhimandrit Evsevios Vitti, Despre rugăciune. Tâlcuiri la Sfântul Nil, Editura Sf. Nectarie, pp. 140-141)

Categoria: Articole

Cautare: