www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cu cat sunt mai mari necazurile, cu atat este mai mare slava pe care o vom primi de la Dumnezeu

Cu cat sunt mai mari necazurile, cu atat este mai mare slava pe care o vom primi de la Dumnezeu

Mucenicii au suferit strâmtorare de la oameni. Ei se dădeau cu plăcere spre chinuire, arătând răbdare bărbătească până la moarte. Cu cât a fost mai felurită şi mai grea nevoinţa lor, cu atât a fost mai mare slava pe care au dobândit-o, cu atât a fost mai mare îndrăznirea către Dumnezeu pe care au primit-o. Monahii suferă strâmtorare de la duhurile rele. Cu cât sunt mai mari necazurile pe care le aduce asupra lor diavolul, cu atât este mai mare slava pe care o vor primi de la Dumnezeu în veacul care va să vie, cu atât este mai mare mângâierea de care se vor învrednici de la Sfântul Duh aici, în vremea pribegiei pământeşti, chiar în mijlocul pătimirilor lor. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 32)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cu cat sunt mai mari necazurile, cu atat este mai mare slava pe care o vom primi de la Dumnezeu

Vizualizari: 772

Id: 12444

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.