Cum distingem minunile de intamplarile simple?

Se ştie, desigur, că minunile sunt semne sau arătări dumnezeieşti, mai presus de mintea noastră omenească. Îmi aduc aminte de un părinte care povestea cu mult interes celor care-l ascultau cu gura căscată a mirare şi mare minune, că în timpul războiului şi-a pierdut actele de identitate. S-a speriat şi a spus Maicii Domnului, că dacă ajungea acasă necontrolat şi fără pedeapsă, se face călugăr, aşa cum a promis şi Luther când se dezlănţuiau stihiile naturii. S-a ţinut de cuvânt şi bine a făcut. L-am cunoscut şi auzit când povestea cele de mai sus. El credea în ce spunea şi pentru el era o minune iar pentru noi o mare bucurie şi semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Iar atunci când nouă ni se dezvăluie purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi ne arată semne vădite şi repetate, este necesar ca grabnic să-I mulţumim lui Dumnezeu care are grijă de întreaga Lui zidire. Putem uşor distinge semnele divine de întâmplările simple, lipsite de semnificaţie. Vom simţi în inima noastră o pace divină! Nici o teamă sau îndoială nu mai terorizează inima şi sufletul nostru! Păstrăm taina în inima noastră şi parcă nu simţim nevoia s-o mărturisim, adică să batem toba pentru a şti toată lumea.

(PS Calinic Argatu, episcop al Argeşului şi Muscelului, Veşnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 61)

Categoria: Articole

Cautare: