www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum se cearta oamenii

Cum se cearta oamenii

Uneori, Sfântul Nifon urmărea pe diavoli cum mergeau să ispitească pe oameni, şoptindu-le la ureche diferite răutăţi. Dar ei, avându-şi mintea împrăştiată la grijile vieţii, nu pricepeau diavoleasca înşelare, ci primeau gândurile rele şi se îndeletniceau cu ele, ca şi cum ar fi fost ale lor. Şi aşa unii izbucneau în mânie, alţii în clevetire, alţii în certuri, bătăi şi pomeniri de rău. Robul lui Dumnezeu, care vedea toate acestea, a zis cu mâhnire: „O, cât sunt de răi! Au pus stăpânire pe oameni şi le comandă, iar ei, fără să-şi dea seama, îndată îndeplinesc toate poruncile lor. De aceea trebuie să cercetăm bine gândurile şi numai aşa să trecem la faptă". Apoi a povestit următoarele: „Am văzut odată un om lucrând. Deodată a venit un diavol, s-a aplecat la urechea lui şi multă vreme i-a şoptit ceva. Nu departe lucra alt om. Atunci primul lucrător şi-a lăsat lucrul, s-a dus furios la vecinul său şi a început să-l înjure. În acel moment un alt diavol s-a apropiat de al doilea lucrător, i-a şoptit şi lui ceva la ureche şi l-a pornit spre ceartă. Astfel, un diavol pornea la mânie, iar celălalt diavol făcea pe altul să se împotrivească". Văzând aceasta, Sfântul Nifon s-a tulburat adânc, zicând: „O, diavoli înşelători şi necuraţi! Uite cum seamănă duşmănie între oameni! Iar aceştia fără minte, fac degrabă ceea ce li se spune".

(Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004, p. 51)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum se cearta oamenii

Vizualizari: 785

Id: 20821

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.