Cuvintele rostite sub imboldul slavei desarte...

Să rostim cuvântul lui Dumnezeu înaintea fraţilor noştri cu cea mai mare smerenie şi evlavie cu putinţă, recunoscându-ne prea mici pentru această slujire şi păzindu-ne pe noi înşine de slava deşartă care îmboldeşte cu putere pe oamenii pătimaşi, atunci când învaţă pe fraţi.

Gândiţi-vă că trebuie să dăm răspuns pentru fiecare vorbă deşartă (Mat. 12, 36) - cu cât oare, este mai greu răspunsul pentru cuvântul lui Dumnezeu rostit cu slavă deşartă şi sub imboldul slavei deşarte? „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie, pe cei ce au zis: cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt, cine ne este Domn?" (Ps. 11,3-4). Pierde-va Domnul pe cei ce caută slava lor, nu slava lui Dumnezeu.

Să ne înfricoşăm de ameninţarea Domnului! Să rostim cuvânt de zidire atunci când o cere trebuința de neînlăturat, nu ca nişte povăţuitori, ci ca unii care au nevoie de povăţuire şi sârguiesc a se împărtăşi de povăţuirea dată de Dumnezeu în Cuvântul Său cel Atotsfânt. „După darul pe care l-a primit fiecare", glăsuieşte Sfântul Apostol Petru, „slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. „Dacă vorbeşte cineva, cuvintele sale să fie ca ale lui Dumnezeu", cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie către cuvintele dumnezeieşti, iar nu ca rostind cuvintele de la sine; „dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu", iar nu ca din puterea sa: „ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos" (1 Petru 4,10-11).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 39)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: