Tot binele pe care îl avem și toată fapta bună pe care o săvârșim sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu. De aceea avem datoria de a-I mulțumi Lui pentru toate, pentru orice bine primit din mâna Lui cea milostivă, la arătare sau în ascuns, pentru orice faptă bună, pentru orice nevoință bună a noastră și pentru orice biruință asupra vrăjmașilor mântuirii noastre, după cum ni s-a poruncit: Întru toate mulțumiți, că aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tes. 5, 18). Deci îngrijește-te să aprinzi în tine sentimentul recunoștinței față de Dumnezeu din prima clipă după scularea din somn și de-a lungul întregii zile, ca apoi să adormi cu cuvinte de mulțumire pe buze, pentru că ești înconjurat de binefacerile lui Dumnezeu, printre care se numără și însuși somnul.
Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea ta, însă tu ai neapărată nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. Iar cea care primește și păstrează aceste binefaceri în tine este inima recunoscătoare. „Cel mai bun mijloc de a menține facerea de bine față de tine din partea unui binefăcător - zice Sfântul Ioan Gură de Aur – este aducerea aminte de binefacere și neîncetata mulțumire”. Iar Cuviosul Isaac scrie: „Recunoștința celui care primește îl îndeamnă pe cel care dă să dea daruri mai mari decât cele dinainte. Cel care nu este recunoscător pentru puțin, acela și întru cele mari va fi dezamăgit în așteptările sale. Darul nu rămâne fără adaos, decât atunci când nu este mulțumire față de el”. [...]
(Războiul nevăzut – Ediția sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 230-231)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre recunostinta fata de Dumnezeu
Vizualizari: 1417
Id: 21968
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.