Dumnezeu ajuta in orice lucrare care nu se poate face omeneste

- Ce fum este acolo?

- Ardem ceva, Părinte.

- Aţi dat foc pe vântul acesta?

- Dar a plouat dimineaţă, Părinte.

- Chiar dacă a plouat şi chiar potop să fi fost, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune, încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. „A plouat”, îţi spune alta. Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ați uitat? Atunci când cineva se face de râs o dată, trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneşte. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. În felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

- Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdeauna până la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?

- Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intenţia să facă ceea ce putea să facă şi n-a făcut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar dacă n-a avut intenţia, deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă, însă tu nu-l pui, pentru că-ţi vine greu şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum să ajute atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Orice poate omul să facă omeneşte trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu. Iar dacă face mai mult decât ceea ce poate, dar nu din egoism, ci din mărime de suflet, deoarece crede că nu s-a epuizat tot ceea ce poate face omeneşte, Dumnezeu vede aceasta şi Se înduioşează. Pentru ca să ajute, El vrea să vadă mai întâi străduinţa noastră personală. Vezi, Noe s-a chinuit 100 de ani ca să facă Corabia. Tăia lemnele cu fierăstraie de lemn. Afla alte lemne mai tari şi le făcea fierăstraie. Oare nu putea face Dumnezeu ceva ca să se termine Corabia mai repede? Le-a spus însă cum să o facă şi după aceea le-a dat putere (vezi Facerea 6,13 și următoarele). De aceea să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face.

Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus: „De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. „Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: «De ce umblă călugării prin lume?». Acum, când nu merg, spui de ce nu merg.” După aceea îmi spune: „De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?”. „Această întrebare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. „Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. „N-are importanţă că nu este evreu. Întrebarea însă este evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. «Tu, ca evreu ce eşti, trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament», i-am spus. «Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rană – „Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine şi te vei face bine” (Isaia 38,4 şi următoarele). Dacă Dumnezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Însă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine»”. Lucrurile ce se pot face de către oameni să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul.

Până la un punct, omul va acţiona omeneşte, după care se va încredinţa lui Dumnezeu. Este lucru al egoismului să încerce să ajute cineva în ceva care nu se poate face omeneşte. În multe cazuri în care omul insistă să ajute, văd că aceasta se face din lucrarea ispititorului, ca să-l netrebnicească. Eu, când văd că nu poate fi ajutată o situaţie prin mijloace omeneşti – mai mult sau mai puţin înţeleg până la ce punct poate ajuta omul şi de la ce punct după aceea trebuie să le lase în seama lui Dumnezeu – atunci îmi înalţ mâinile spre Dumnezeu, aprind două lumânări, îi las problema lui Dumnezeu şi îndată se rezolvă. Dumnezeu ştie că n-o fac din lenevie.

De aceea, atunci când ni se cere ajutorul, trebuie să distingem şi să ajutăm în cele în care putem. În cele în care nu putem, să ajutăm cel puţin cu o rugăciune sau prin a le încredinţa numai lui Dumnezeu. Şi aceasta este o rugăciune tainică.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 309-312)

Categoria: Articole

Cautare: