Era seară liniştită

Era seară liniştită
Cu cerul senin
Când fu Cina pregătită
Fiului divin.

El veni cu-ai Lui la masă
În locul gătit
Şi-apoi cu vocea miloasă
Astfel a vorbit.

Fraţii Mei sosit-a ceasul
Să ne despărţim;
Voi să nu pierdeţi curajul
Căci iar am să viu.

Trebuie să vină toate
Cele ce s-au scris;
Voi fi judecat la moarte
Şi pe Cruce-ntins.

Dar vă spun mai dinainte,
Pentru ca să ştiţi,
Că din voi unul mă vinde
Pe treizeci de-arginţi.

Atunci, toţi se îndreptară
Către-nvăţător
Şi pe rând îl întrebară
Care-i trădător?

Când veni rândul lui Iuda
Întrebă şi el;
Nu cumva voi fi eu Doamne
Fiul cel mişel.

Tu eşti Iudo! zise Domnul
Du-te mai curând,
Iată, acum sosit-a ceasul
Să faci ce-ai de gând.

El atunci îndată merse
Către acel sobor,
Unde s-aştepta cu sete
A Domnului omor.

Acolo-şi vându Stăpânul
Iuda cel mişel,
Şi printr-un sărut frăţesc
Îl predă pe El.

Ei L-au dus la judecată
Şi L-au osândit,
Ca pe cruce cu ocară
Să fie răstignit.

Însă El în ziua a treia
Din morţi a-nviat
Şi pe noi cei vinovaţi
Cu Tatăl ne-mpăcat.