www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fratele slujitor

Fratele slujitor

O înţeleaptă şi sfântă personalitate a fost arhimandritul Ioil (†1966). Trei ani după adormirea lui, la 19 octombrie 1969 (pomenirea profetului Ioil) la paraclisul “Trei Ierarhi” din Atena, s-a făcut priveghere pentru pomenirea părintelui Ioil. Slujeau arhimandriţii pr. Agatanghel Mihailidis, pr. Epifanie Theodoropulos şi pr. Meletios Calamaros (acum Mitropolit de Nicopole).

Către sfârşitul Sfintei Liturghii, în timpul chinonicului, câţiva credincioşi, fii duhovniceşti ai părintelui Ioil, au avut o vedenie ciudată.

S-a arătat în mijlocul bisericii, în locul polieleului, un tron luminat, ca de viţă luminoasă, pe care era aşezat părintele Ioil. Tronul se legăna deasupra mulţimii care urmărea cu credinţă Sfânta Liturghie. După aceea a dispărut şi s-a arătat îmbrăcat în veşmântul său preoţesc între cei trei slujitori prieteni ai săi.

Această întâmplare a fost explicată de toţi cei care erau în biserică ca pe o dovadă a sfinţeniei părintelui Ioil, dar şi ca o asigurare a credinţei Bisericii că preoţii adormiţi coboară în timpul Sfintei Liturghii şi slujesc împreună cu preoţii lor iubiţi.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 89)

Categoria: Articole

Cautare:

Fratele slujitor

Vizualizari: 702

Id: 16625

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.