www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Infatisarea Maicii Domnului

Infatisarea Maicii Domnului

Scriptura vorbeşte despre înfăţişarea Sa trupească şi despre podoabele Ei, căci totul la ea a fost minunat, faimos şi vestit. Căci îi plăcea să înveţe şi era o ucenică bună, păstrând orice cuvânt bun, şi plină de cugetare la dumnezeieştile Scripturi şi de toată înţelepciunea, căci urma să se facă Maică a Cuvântului şi înţelepciunii lui Dumnezeu, potrivită cuvântului şi vestirii prin viu grai, după cum este scris: deschis-a gura sa cu înţelepciune şi a pus rânduială limbii sale, căci acestea sunt cuvintele lui Solomon spuse despre ea, şi următoarele: a îmbrăcat tăria şi frumuseţea sa prin harul şi tăria care s-au născut din ea şi s-a îmbrăcat în frumuseţe.

Bine este, cu adevărat, şi un lucru foarte potrivit să pomenim şi aceste cuvinte ce-şi urmează unele altora. Femei fără număr au avut bogăţii spirituale sau materiale. Multe au avut putere, dar tu le-ai întrecut pe toate prin fire şi, prin cunoaştere, ai sporit mai mult decât toate în harul dumnezeiesc, printr-o naştere mai presus de fire.

(Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, tradusă de diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, p. 13)

Categoria: Articole

Cautare:

Infatisarea Maicii Domnului

Vizualizari: 757

Id: 5194

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.