www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Inima, centrul tuturor puterilor firesti ale omului

Inima, centrul tuturor puterilor firesti ale omului

Inima este centrul suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh şi al tuturor faptelor bune, care îşi au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta inimii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simţiri, iar patimile cele ce ies din inimă le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii pentru a opri orice cuget pătimaş să nu intre în inimă. Mintea, care intră în inimă, este foarte greu strâmtorată, căci la început se simte ca într-o temniţă. Pe urmă, se deprinde şi se simte foarte bine, căci inima este cămara firească a minţii.

Trebuie să ştim că inima, după mărturia Sfântului Vasile şi a altor Sfinţi Părinţi, este cea dintâi născută între mădularele corpului nostru. Ea este, după acelaşi sfânt amintit, „rădăcina vieţii". Inima este scaunul, rădăcina, începutul şi izvorul tuturor puterilor fireşti ale trupul şi sufletului. Ea se zideşte cu puterea lui Dumnezeu, înaintea celorlalte organe ale trupului, după mărturia Sfântului Vasile, care zice: „Inima nu numai că se zideşte mai întâi, dar şi moare în urma tuturor mădularelor".

Inima este centrul mai presus de fire, căci harul lui Dumnezeu mai presus de fire, pe care l-am primit de la Sfântul Botez, se află în inimă, unde stă ca pe un tron. Acest lucru ne învaţă Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în dumnezeiasca Sa Evanghelie, zicând: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru" (Luca 17, 21).

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj- Napoca, 2004, p. 112)

Categoria: Articole

Cautare:

Inima, centrul tuturor puterilor firesti ale omului

Vizualizari: 672

Id: 11088

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.