www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ispitirea prin suferinta

Ispitirea prin suferinta

Să nu uităm că Iisus a biruit pe vrăjmaşul, ca om, răbdând neputinţele durerii, din iubire a luptat cu neputinţa trupului, nepreţuind cele deşarte, ci acceptând suferinţa. Atunci vrăjmaşul, care nu mai putea răbda, a cerut nedreapta răstignire, prin Ana şi Caiafa, care erau aplecaţi spre rău şi care aveau Legea în mână. El a învins astfel pe potrivnic în duh, biruind prin răbdare şi prin dragostea lui Dumnezeu.

Noi fugim de încercări, de suferinţă. Nu ne dăm seama cât sunt de folositoare omului, întocmai ca şi furtuna în natură. Electricitatea adună aburii din aer, prefăcându-i în nori şi aceştia întunecă ziua precum suferinţa întunecă viaţa şi tulbură seninătatea, nimicind veselia. Se întâmplă că mai întâi furtuna scutură şi încovoie copaci, crengi putrede, ba şi din cele sănătoase se rup şi cad, aducând pierderi mari pădurii, dar la urmă, furtuna curăţă aerul, aducând altul nou, îl purifică prin fulgere şi vânturi, apoi lasă să cadă o ploaie binefăcătoare care împrospătează şi înviorează natura. Aşa este şi cu omul: suferinţa curăţă trupul şi sufletul de înclinări păcătoase, deşteaptă în om cugetul evlavios, făcând pe om să se pocăiască şi să devină slujitor zelos şi iubitor al lui Dumnezeu.

Iată că demnitatea vieţii şi tăria caracterului se arată în încercări şi în suferinţă, cerând ajutorul lui Dumnezeu ca să le putem suferi, ca să nu deznădăjduim, să nu blestemăm, ci să ne rugăm să treacă cu bine şi această încercare de la noi, întrebându-ne şi gândindu-ne pentru care greşeli şi păcate ne-au venit toate acestea, ca să ne putem îndrepta, iar prin Sfânta Spovedanie şi Sfânta împărtăşanie să primim iertare şi uşurare de urmările cele rele ale faptelor noastre. Se cade deci să începem de la purificarea de patimi.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 37)

Categoria: Articole

Cautare:

Ispitirea prin suferinta

Vizualizari: 809

Id: 9232

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.