Lacomia pantecelui este in relatie cu celelalte patimi

Deşi Evagrie nu analizează nicăieri în mod sistematic trimiterile încrucişate dintre diferitele patimi, e uşor de înţeles din scrierile sale că nebunia/lăcomia pântecelui (gastrimargia) e într-o relaţie directă sau indirectă cu toate celelalte şapte patimi. În mod constant se vorbeşte de legătura cu desfrânarea, ca în textul citat anterior. La fel şi în textele următoare:

„Duhul desfrânării se află în trupurile neînfrânate, duhul cuviinţei în sufletele înfrânate" (Cf. Iş 17, 8-16; Dt 25,17-19).

„Să nu-ţi fie milă de trupul care se plânge de lipsă de vlagă, nici nu-l îngrăşa cu mâncăruri scumpe. Căci dacă îi revine vigoarea, se va ridica iarăşi împotriva ta, şi va pune în mişcare împotriva ta un război neîmpăcat, până ce va duce în robie sufletul tău şi te va preda rob patimii desfrânării".

Adeseori avva Evagrie pune în legătură nebunia/lăcomia pântecelui (gastrimargia) cu fantasmele nocturne, cu visele necurate sau alte lucruri mai grave:

„Nu da hrană multă trupului tău, şi nu vei vedea în somn năluciri/imaginaţii rele, căci în felul în care o flacără mistuie pădurea, tot aşa flămânzirea stinge nălucirile ruşinoase".

Nebunia/lăcomia pântecelui (gastrimargia) duce însă şi la iubirea de arginţi, aşa cum am văzut deja în capitolul anterior: „Iubirea de arginţi ne sugerează o bătrâneţe lungă, neputinţa mâinilor la lucru, înfometările viitoare şi bolile ce se pot întâmpla, amărăciunile sărăciei şi cât de ruşinos este să primim de la alţii cele de care avem nevoie".

Dar şi mânia, cea de-a treia patimă generică, este prezentată de Evagrie în legătură cu nebunia/lăcomia pântecelui, la fel ca şi întristarea. Motivele sunt la îndemână. Legătura secretă între slava deşartă şi aroganţă, pe de o parte, şi lăcomia pântecelui, pe de altă parte, apare mai ales în textele deja citate, în care avva Evagrie analizează răsturnarea paradoxală a celei din urmă într-un post excesiv. În alte părţi se mai spune:

„Gândurilor slavei deşarte care se sârguiesc ca prin posomorală să facă arătat postul nostru, astfel încât, dezlegată şi eliberată de gândurile lăcomiei pântecelui, mintea să fie legată şi ţinută de gândul slavei deşarte; lucru pe care necuraţii demoni se luptă să-l facă pentru ca mintea să nu poată sta în picioare şi să-şi înalţe privirea spre Dumnezeu ridicându-se mai presus de gânduri:

«Când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor»".

„Gândului de mâncare care mă slăveşte ca pe unul care, din pricina rugăciunii, nu numai că nu mai sunt rob pântecelui, dar am biruit şi irascibilitatea:

«Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt»". Pentru cei însetaţi un izvor de apă (simbol al cunoașterii), în treacăt fie spus, acest pasaj oferă un exemplu edificator asupra felului în care Părinţii înţelegeau să citească un text, peste care cititorul modern trece repede văzând în el doar o relatare istorică.

În sfârşit, întrucât akedia, temuta plictiseală, trece drept punctul final şi de concentrare al tuturor patimilor, este de înţeles şi această legătură. Lucrurile stau aşadar efectiv aşa cum precizează odată laconic avva Evagrie într-un limbaj simbolico-biblic:

„Cine s-a făcut stăpân peste falcă i-a nimicit pe cei de neam străin şi şi-a rupt uşor lanţurile mâinilor".

„Nimicirea fălcii a născut izvor de apă, iar lăcomia pântecelui desfiinţată a născut contemplarea practică".

Aceste maxime pitoreşti se referă la Samson, care, găsind odată o falcă de măgar, „a ridicat-o" şi, eliberat din „lanţurile" sale (adică de patimi), a culcat la pământ o mie de filisteni, simbol al „celor de altă seminţie" (adică ai demonilor), care ocupaseră „pământul făgăduinţei" (cunoaşterea lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale). Locul de unde a ridicat falca de măgar l-a numit apoi „ridicarea fălcii" (anairesis siagonos), fiindcă aşa traduce Septuaginta evreiescul „Ramath Lehi". La rugămintea lui Samson, Dumnezeu a făcut ca din acel loc să ţâşnească pentru cei însetaţi un izvor de apă (simbol al cunoaşterii) (cf. Jd 15,15-19), în treacăt fie spus, acest pasaj oferă un exemplu edificator asupra felului în care Părinţii înţelegeau să citească un text, peste care cititorul modern trece repede văzând în el doar o relatare istorică.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 78-81)

Categoria: Articole

Cautare: