Mama naste, mama renaste…

Ca femeia bună, nu e nimic mai bun şi ca femeia rea, nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce nu? Dar în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cucereşti lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I:

„De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună. De veţi auzi de un erou care a versuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!” Şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 113-114)

Categoria: Articole

Cautare: