Moartea e, şi pentru creştin, un amurg încărcat de melancolie. Despărţirea de lumea aceasta e grea. Şi soarele când apune se uită parcă înapoi, spre plaiurile pe care le-a luminat o zi întreagă şi care se acoperă de umbră.
Dar aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după apus urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă. „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.
(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui ‒ un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pp. 72-74)
Categoria: Articole
Cautare:
Moartea e, si pentru crestin, un amurg incarcat de melancolie
Vizualizari: 894
Id: 3668
Imagine:
Share:
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Maica duhovniceasca din manastire
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Numai Dumnezeu cunoaste inima omului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.