Monotonia hranei

După cum am menţionat deja, avva Evagrie scrie ca monah pentru monahi, prin urmare ca ascet cu un program de viaţă foarte sever (şi în privinţa mâncării), adresându-se unor oameni de acelaşi format. De aceea, într-un fel sau altul cele ce urmează au în vedere „asceza", cu alte cuvinte „exersarea" în lupta duhovnicească. Cu toate acestea ispitele corespunzătoare nu sunt decât în aparenţă „tipic monahale". În spatele fiecăreia devin vizibile probleme care nu sunt legate de nici o stare de viaţă anume. Foarte elocvente în acest sens sunt replicile împotriva sugestiilor demonice privind stilul de viaţă ales, pentru că aici este vorba de monotonia şi limitarea mâncărurilor:

„Gândului sufletului obosit şi chinuit de pâinea şi apa puţină [să-i spui]:

«Şi cu toate că Domnul va da pâinea necazului şi apă zgârcită, cei ce te fac să rătăceşti nu se vor mai apropia de tine, pentru că ochii tăi îi vor vedea pe cei ce te fac să rătăceşti şi urechile tale vor auzi cuvintele celor ce te-au îndemnat din urmă la rătăcire»" (Is 30, 20-21).

„Gândului care plânge peste mâncărurile umile şi peste pâinea uscată [să-i spui]:

«Mai bun e un dumicat uscat cu plăcere şi în pace decât o casă doldora de bunătăţi şi jertfe nedrepte cu vrajbă»" (Prov 17, 1).

Se poate riposta că pe termen lung pâinea uscată şi apa, şi ele în raţii infime şi doar o dată pe zi, cu alte cuvinte „dieta" obişnuită a Părinţilor pustiei, ajunge să-i repugne la un moment dat oricărui om. Cum se poate vedea din replicile scripturistice alese este vorba însă de cu totul altceva. Postitul nu e decât un mijloc pentru a învinge nemulţumirea generată de pofta nesăturată. Strigătul după mai multă mâncare e doar o înşelăciune a ispititorului care vrea să ne ducă în rătăcire.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere preot Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 26-27)

Categoria: Articole

Cautare: