Noi avem un vrăjmaș neîmpăcat - diavolul. Nu ne este el îndeajuns, încât ne mai facem vrăjmași și din frații de credință și sânge? Când ne câștigă spre vrajbă, diavolul ne face parcă mai răi chiar decât el. Niciodată un diavol nu va vrăjmăși alt diavol. Iar aici - sub apăsarea urii diavolești - om cu om se vrăjmășesc, Creștin cu Creștin, frate cu frate.
Tâlharii, de îndată ce s-au aliat, ajung tovarăși. Țelurile și interesele lor comune îi leagă. Împart aceeași masă, de aceea se respectă unii pe alții ca frații. Iar noi, Creștinii, chipurile, urmărim cel mai înalt țel comun - mântuirea sufletelor noastre - și părelnic ne așezăm la una și aceeași masă duhovnicească - ne împărtășim din același potir cu Trupul și Sângele Domnului, chipurile suntem frați întru Hristos, când de fapt ne mâncăm unii pe alții precum fiarele sălbatice și suntem mult mai răi decât tâlharii. Lucrurile stau astfel deoarece ne-am întovărășit cu diavolul. Când diavolul ni se face prieten, începem să ne certăm cu oamenii. Dacă vrem însă să ne împăcăm cu vrăjmașii noștri, trebuie să ne certăm cu diavolul.
În viață, așa complicată cum este ea, nu putem, bineînțeles, să avem pace deplină și trainică. Din pricina păcătoșeniei noastre este firesc să se ivească neînțelegeri și certuri între oameni. Dar aceasta nu înseamnă ca o dată ce ne-am certat cu cineva să rămânem dușmani pentru totdeauna. Am greșit! Ne-am certat. Acum, să ne împăcăm!
Din păcate, puțini oameni se mai împacă după ce s-au certat, puțini trăiesc mai departe, ca frații. Și mai puțini sunt aceia care îi iartă, în inima lor, pe dușmanii lor neîmpăcați și îi rabdă. Cel mai adesea, vrăjmășia rămâne între oameni, ca să crească și să se întăreească spre veșnica lor pierzanie. De aici putem vedea că între oameni sunt cu putință trei feluri de relații: 1. vrăjmășia, 2. împăcarea și 3. răbdarea și iertarea vrăjmașului, în situația în care el este neîmpăcat.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 126)
Categoria: Articole
Cautare:
Ne-am certat. Acum, sa ne impacam!
Vizualizari: 702
Id: 5099
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.