Ne schimbam din temelii atunci cand Il primim pe Hristos

În lumea materială, multe idei care la vremea lor au fost socotite extrem de îndrăzneţe s-au realizat în faţa ochilor noştri. De ce să nu ne lăsăm convinşi de faptul că ideea unei nemuriri fericite şi a unei uniri veşnice cu Creatorul şi Părintele nostru e la fel de realizabilă?

Cât de radicală e schimbarea atunci când hotărâm să primim chemarea lui Hristos! Orice clipă a vieţii noastre devine preţioasă. Atât suferinţa, cât şi bucuria sunt legate în chip minunat cu acest nou efort ascetic. E aşezată înaintea noastră scara cerului. „De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că ai fost tare cu Dumnezeu; şi cu oamenii puternic vei fi”. A întrebat şi Iacob, zicând: „Spune-mi numele Tău!” Iar Acela a zis: „De ce-ntrebi tu de numele Meu? El e minunat. Şi chiar acolo l-a binecuvântat”. (Facerea 32, 28-29). […]

Conflictul cu Dumnezeu e o aventură riscantă; poate duce la pierzanie, dar ne poate face şi în stare să ne „dezbrăcăm de omul cel vechi laolaltă cu faptele lui” (Coloseni 3, 9).

Şi se iveşte întrebarea: oare criza spirituală pe care o cunoaştem în lumea de azi nu e preludiul unei uriaşe renaşteri? Pentru că ceea ce se întâmplă acum în sufletele câtorva se poate preface într-un şuvoi puternic.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 123-124)

Categoria: Articole

Cautare: