Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Pe orice drum vei apuca, Îl vei întâlni pe Dumnezeu. Însă dacă nu-L vei recunoaşte în timpul întâlnirii, călătoria ta se va însoţi de nepăsare, ca o plimbare prin cimitir. La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă nu-ţi deschide Dumnezeu, nici o uşă nu ţi se va deschide.
Primirea Dumnezeului Celui viu are ca cea dintâi şi cea mai de seamă urmare biruinţa vieţii asupra morţii. Neprimirea lui Dumnezeu are ca cea dintâi şi cea mai groaznică urmare biruinţa morţii asupra vieţii. În primul caz se poate spune că toată această strălucire a vieţii prin întunericul morţii se va încheia într-un foc măreţ al vieţii, în care moartea va arde. În al doilea caz se poate spune că toate aceste silnicii ale morţii asupra scânteilor slabe ale vieţii se vor sfârşi cu întunericul şi cu tăcerea de neclintit în care se va odihni moartea în veşnicie.
Dacă-L ştergi pe Dumnezeu din cosmos, ai şters deosebirea dintre viaţă şi moarte şi ai predat morţii spre nimicirea cea de istov a tot şi a toate, de la un ţărm al timpului şi spaţiului la un altul.
În zadar fugi de Dumnezeu; nu te poţi ascunde. E adevărat, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Şi nu te va aştepta numai în locul în care L-ai părăsit, ci pe toate drumurile şi la toate colţurile lumii. Mai uşor vei trece pe lângă Lună decât pe lângă Dumnezeu. Cu adevărat, mai uşor vei fugi de văzduh decât de Dumnezeu.
(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, pp. 32-33)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Nimeni nu se poate ascunde de la fata lui Dumnezeu
Vizualizari: 808
Id: 12221
Imagine:
Share:
Rusaliile Sfintei Liturghii
Vrednic este sa stea inaintea lui Dumnezeu numai duhul plin de umilinta si de smerenie
Plictiseala este un pacat a carui obarsie se afla in lipsa de iubire fata de creatiune
Psalmodia indulceste si linisteste sufletul
De orizont depinde pacea
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.