Nu se cuvine sa se separe nimeni de comunitatea frateasca spirituala
Intr-adevar si despre aceasta trebuie sa fim incredintati in mod clar, caci cel care a intrat o data in legatura si impreuna-vietuire intr-o comunitate frateasca duhovniceasca nu mai poate sa se retraga si sa se desparta de cei cu care s-a legat. Pentru ca, daca oamenii unindu-se adeseori in comuniune chiar de viata materiala nu pot, din cauza intelegerilor asupra carora s-au pus de acord, sa se desparta, sau - altfel - cel care ar face aceasta este supus, ca vinovat, la sanctiunile stabilite (de legi), cu atat mai mult cel care s-a angajat la impreuna-vietuire duhovniceasca, (angajare) care este de nedezlegat si vesnica, nu poate sa se separe si sa se desparta pe sine de aceia cu care s-a unit. Iar daca ar face-o, se expune pe sine celor mai grele pedepse de sus ale lui Dumnezeu. Caci daca o femeie care s-a casatorit si are unire trupeasca cu barbatul ei, si ar fi dovedita complotand impotriva lui, se condamna la moarte, cu atat mai mult se face vinovat pentru separare cel care s-a unit in comuniune duhovniceasca, avand ca martor si mijlocitor pe Insusi Duhul Sfant.
Asadar, precum madularele trupului, care sunt unite cu legatura fizica, nu pot sa se separe de corp, sau, daca se separa, ceea ce s-a separat moare, la fel si ascetul, fiindca este legat de comunitatea frateasca si este legat cu legatura Duhului, care este legatura mai puternica decat legatura fizica, nu are dreptul sa se separe de ceilalti cu care s-a legat. Iar daca ar face aceasta este mort in suflet si este lipsit de harul Duhului, pentru ca a contravenit conventiei fratesti intarita de Acesta. Si daca cineva ar spune ca unii dintre frati sunt rai, - fiindca n-ar putea sa-i acuze, fara indoiala, pe toti, din moment ce n-au facut comuniunea cu scop rau, asa incat toti sa fie rai conform intelegerii - daca, deci, ar spune ca unii frati sunt rai si din neatentie dezorganizeaza binele, neglijeaza bunacuviinta, nu observa disciplina care este proprie ascetilor si pentru aceasta trebuie sa se separe de ei, acesta n-a inteles indeajuns justificarea pentru separare; pentru ca nici Petru sau Andrei sau Ioan nu s-au detasat de restul Apostolilor din cauza rautatii lui Iuda, nici alt apostol n-a recurs la aceasta justificare ca motiv ca sa se desparta, si nici n-a fost impiedicat in ascultarea lui fa ta de Hristos de rautatea aceluia; dimpotriva, s-au supus invataturii Domnului si au urmat pietatea si virtutea, fara ca, desigur, sa se indrepte spre rautatea aceluia.
Astfel cel care ar pretinde ca a fost nevoit sa se desparta de comuniunea duhovniceasca din cauza celor rai, n-a gasit buna justificarea pentru nestatornicia lui, ci este pamant pietros, unde, din cauza nestatorniciei cugetului lui, nu poate sa prinda radacina cuvantul adevarului; si n-a rezistat in viata virtutii din cauza asaltarii micii ispite sau a nestapanirii patimilor, si indata s-a uscat tanarul vlastar al invataturii de caldura mare a patimilor; ci, concepand dupa propria-i informare pretexte usoare si neindestulatoare pentru aparare inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, se inseala cu usurinta si pe sine. Caci nimic nu este mai usor (pentru om) decat sa se insele pe sine, fiindca fiecare se socoteste harazit sa-si fie siesi judecator, socotind ca cele placute sunt si folositoare.
Asadar, un astfel de om care va judeca alaturi de adevar, sa fie blamat ca facandu-se motiv de sminteala pentru multi, adica indemnand totdeauna cu exemplul lui rau spre ravnirea unor actiuni asemanatoare si facandu-se mostenitorul acelui "vai": "Mai bine i-ar fi lui sa-[i atarne de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in adancul marii". Caci atunci cand sufletul se va obisnui cu indepartarea de cele vrednice, se umple cu multa necumpatare, lacomie si imbuibare, minciuna si tot felul de lucru necinstit; si in cele din urma se prapadeste in prapastia rautatii, fiind incercat cu cele mai josnice rautati. Asadar acela care este instituit indrumator al acestor oameni sa aiba in vedere pentru cate suflete se face vinovat de pieire, mai ales atunci cand n-ar fi in stare sa ia asupra-si nici raspunderea propriului sau suflet.
Caci pentru ce unul ca acesta nu imita mai degraba pe marele Petru si nu se face pentru ceilalti exemplu de adevarata credinta si de lupta pentru cele bune, asa incat cu stralucirea luminii faptelor lui si cei care se gasesc in intunericul rautatii sa fie indrumati spre mai bine? Si apoi dreptul Noe n-a spus inaintea lui Dumnezeu: trebuie sa fug de lume, caci toti sunt rai, ci mai degraba a rezistat ca un atlet si curajos, si in adancul rautatii si-a pastrat neclatinata pietatea, si n-a cartit deloc impotriva lui Dumnezeu, ci cu rabdare si cu nezdruncinata tarie in lupta cu valurile impietatii si-a salvat barca pietatii. Si Lot in Sodoma in timp ce se invartea in mare impietate, nelegiuire si nedreptate, si-a pastrat virtutea intreaga, fara sa fie abatuta in vreo parte de ispitele rele; ci, dimpotriva, in mijlocul omoratorilor de oaspeti, si a acelora care, dispretuiau mult si contraveneau legilor naturale si-a pastrat neintinata sfintenia, el, pe cat i-a fost cu putinta, a indemnat la aceasta si pe altii, invatand binele prin fapte in ainte (de a-l invata) prin cuvinte. Tu, insa, aduci ca pretext neglijentele fratilor, fie ca sunt reale, fie ca sunt inventate de tine, concepand indepartarea (apostazia) si imaginand contravenirea Sfantului Duh, si pregatesti calomnierea fratilor ca perdea pentru rautatea ta si pentru lenevia ta in ostenelile cele pentru virtute.
Asa incat, cel care a fost astfel inteleptit prin exemple, sa accepte cu placere unirea Duhului, pe care a primit-o cand a fost instruit ca prunc in invatatura cereasca. Caci nici nu s-a intamplat ca unul din degetele mainii sa fi suferit ceva din cele dureroase, si celalalt s-a si pregatit sa suporte cu curaj taierea; insa mai intai va disparea durerea taierii si apoi ramane el ferm, asa incat sa implineasca pentru corp lipsa degetului care a fost primejduit, iar mana sa nu piarda in intregime membrele ei fizice si sa fie lipsita astfel de randuiala respectiva, care a fost socotita potrivita si de natura. Sa raportezi acum exemplul la cazul ascetului si sa cercetezi cat de mare durere si neoranduiala provoaca prin taiere (desprindere) celor cu suflete sensibile si cum se pregateste pe sine ca mort si rupt de viata. Iar ca superiorul (staretul) nu va dori sa indrumeze pe ucenicul lui spre rautate, asa incat indrumarea rea a dascalului sa devina pentru ucenic pretext de separare si indepartare, sa reflectam, daca doresti astfel: Ce este tatal? si ce este dascalul?
Si unul si altul sunt dascali (pentru copii). Dar unul se roaga si doreste cu ravna cele mai bune pentru copil, iar celalalt le doreste pentru ucenici. Caci natura parintilor este sa se roage ca fiii lor sa devina cat se poate mai buni si mai intelepti, mai cinstiti si mai cumpatati, asa incat copiii sa realizeze progrese, iar parintii sa se mandreasca prin raportarea catre ei a virtutilor copilului. Profesorii (maestrii) de gimnastica, de alta parte, se ingrijesc ca aceia pe care ii pregatesc sa devina foarte curajosi si indemanatici in mod exceptional, asa incat, pe de o parte, cu forta corporala si cu experienta sa lupte asa cum trebuie si sa castige victorii stralucite impotriva adversarilor, iar pe de alta parte, lupta lor bine disciplinata sa devina un merit clar al maestrilor. Caci este in firea oricarui dascal sa vrea ca ucenicii lui sa-si insuseasca cu toata precizia cele ce i s-au predat.
Asadar, din moment ce astfel este firea parintilor, cum nu se va ruga si dascalul sfinteniei ca ucenicul lui sa se dovedeasca in mod desavarsit fara rautate si intelept in intelepciunea duhovniceasca si mai ales cand stie in mod clar ca dupa ce ucenicul ajunge astfel, acesta si de oameni va fi laudat si de la Hristos va primi cununi stralucite, pentru ca pe ucenicii Lui, sau mai bine pe fratii Lui, cum prefera Hristos sa-i numeasca, i-a facut, prin grija Lui, vrednici de familiaritate fata de El.
Dar sa analizam si celalalt (aspect), anume, daca ucenicul devine rau din cauza indrumarii lui, rusinea dascalului, la festivitatea universala a judecatii, va fi jalnica; si acesta nu numai ca va fi rusinat inaintea tuturor puterilor ceresti, ci va fi si pedepsit. Pentru care motiv, deci, s-ar putea ca superiorul (staretul) sa nu vrea ca ucenicul lui sa devina cinstit si ingaduitor? Dar si dupa alt chip este nefolositoare pentru dascal rautatea ucenicului. Anume fiindca amandoi au inteles sa duca impreuna viata comuna, ucenicul impartaseste dascalului, primul, roadele rautatii la care el ar participa, asa cum serpii veninosi trec (descarca) veninul intai in cei care ii incalzesc; asa incat sa fie clar din orice punct de vedere, ca, - si din natura lucrurilor si din folosul pentru cel care invata -, acesta va dori si se va stradui, in orice chip, ca ucenicul lui sa devina cinstit si milostiv.
Caci, daca dascalul este stapanit de rautate si perversitate, catre acest scop va indruma si pe ucenicii pe care ii invata; iar daca, dimpotriva, este dascal de virtute si dragoste, nu cred ca el va dori ca ucenicul lui sa ajunga la un rezultat opus straduintelor lui. Asadar, pentru cel care doreste sa se desparta de felul duhovnicesc (de viata) orice justificare ar putea fi socotita dreapta. Dar s-a aratat ca motivul unei asemenea hotarari a lui (de a se separa) este neinfranarea patimilor, indiferenta (lipsa de compasiune) fata de suferinte si usurinta si nestatornicia judecatii lui. Caci acesta n-a auzit despre proorocul David ca "fericiti sunt cei ce pazesc judecata"; cei care pazesc nu cei care risipesc (suprima). Acestia sunt cei care s-au asemanat celor neintelepti, care au asezat pe nisip, adica pe convingere nehotarata, temelia zidirii duhovnicesti, pe care o destrama si o risipesc putine picaturi ale ispitelor si un scurt torent al ascultarilor celui rau (diavolului), dupa ce a fost distrusa temelia.
Categoria: Constitutiile ascetice - Sfantul Vasile cel Mare
Cautare:
Nu se cuvine sa se separe nimeni de comunitatea frateasca spirituala :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Vizualizari: 1190
Id: 2301
Imagine:
Share:
Ascetul sa ia asupra sa cu multa placere si lucrarile dispretuite :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Ascetul nu trebuie sa doreasca cinstiri si demnitati :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre modestie si simplitate in felurile de mancare :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Pe cel care tinde spre desavarsire, iesirea nu va putea sa-l pagubeasca :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Ascetul nu trebuie sa aiba indeletniciri particulare :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre supunere :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre modestie si simplitate in felurile de mancare :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Sfantul Vasile cel Mare - Catre cei care locuiesc chinovitic si singuri :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Se cuvine ca ascetul sa se indeletniceasca cu lucrari potrivite :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Catre calugarii care vietuiesc chinovitic :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine sa dorim cele bune din vanitate :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre supravegherea gandurilor :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
In cate chipuri iau nastere gandurile rele in suflet :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine sa se separe nimeni de comunitatea frateasca spirituala :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.