Numai cel care traieste drept poate sa spuna despre sine ca este liber…

De-a lungul vieţii mele monahale m-am îmbrăcat mereu cu cuviinţă. Îmi place să fiu curat, atât duhovniceşte, cât şi trupeşte. Cea mai mare parte a vieţii am petrecut-o printre oameni, ca stareţ, cum ar fi fost să mă arăt în ochii lor în neorânduială? Când am vrut să mă rog, m-am curăţat pe mine, dar şi locul în care dormeam, unde trăiam, m-am curăţat de toate şi abia după aceea mi-am îndreptat rugăciunile către Dumnezeu.

Banii nu au însemnat nimic pentru mine, au fost ca praful, dar nu am putut să mă lepăd cu totul de ei. Mi-am împărţit pensia celor care aveau mai multă nevoie de bani. Oamenii îmi dau bani, deşi eu nu le cer. Unii cred că sunt sărac, alţii vor să mă rog lui Dumnezeu pentru răposaţii lor sau pentru sănătatea celor apropiaţi. Dacă nu le fac voia, îmi vâră cu forţa bani în buzunar. Aşa este întotdeauna când nu-ţi doreşti ceva, tocmai acel lucru îţi este dăruit.

Eu din fire am fost mai nestăpânit. M-am eliberat de această trăsătură a mea de caracter abia după mulţi ani şi după multe înfruntări cu oamenii, de pe urma cărora şi eu, şi ei am avut mult de suferit. Fiind încăpăţânat, am făcut de multe ori după voia şi după mintea mea, şi de aceea am fost supus multor greşeli, dar m-a salvat faptul că am împlinit întru totul poruncile. Datorită voinţei mele de fier, m-am forţat să trăiesc cum se cade. De aceea, nu m-am temut de nimeni şi de nimic în afară de Dumnezeu. Astfel am aflat că numai cel care trăieşte drept poate să spună despre sine că este liber, şi într-adevăr aşa este.

(Milivoie Iovanovici, Kalist monahul - ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici, Editura Predania, București, 2011, pp. 212-213)

Categoria: Articole

Cautare: