O cale, pe care unul o pierde, iar altul o afla

Să nu ne facem, fraţilor, păreri prea mari despre viaţa şi trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălţăm cu bogăţia, ci să supunem poftele trupeşti şi să ne îngrijim de sufletele noastre. Luaţi aminte unde sunt părinţii noştri, unde Proorocii şi unde Apostolii? Sau ce au luat cu ei cei ce au strâns pe lume avuţii? Oare nu precum goi s-au născut aşa au şi murit, neavând nimic în mână? Ci numai dreptatea drepţilor este cu ei şi pomenirea lor cu laude, precum şi păcatele păcătoşilor sunt cu ei. Căci toţi suntem din ţărână şi în pământ ne vom întoarce. Şi tot omul ca o haină se învecheşte. Hrana vieţii lui este pâinea şi apa şi zilele omului numărate sunt ca un pumn de nisip şi degrabă curg spre sfârşit ca apa unui râu. Drept aceea, fraţilor, aducându-ne aminte de sfârşitul nostru, să părăsim toate faptele cele rele. Că nici cele frumoase şi bune ale lumii nu sunt veşnice, nici necazurile de aici nu sunt fără de sfârşit. Priviţi cum se schimbă toate; astăzi ari tu pământul, mâine altul, după aceea altul și nu este nimic care să rămână neclintit. Toate se mişcă ca şi cum ar merge pe o cale: unul o pierde, iar altul o află. Deci, de ne-am pierdut sufletele prin păcate, apoi să le aflăm acum prin pocăinţă. Pentru că la aceasta Însuşi Domnul ne învaţă zicând: „Cel care caută află şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 8). A Domnului este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor!” Amin.

Categoria: Articole

Cautare: