Omul smerit

Stareţul învaţă în cuvinte simple şi, înainte de toate, prin chipul său plin de bucurie şi har, prin pacea sa lăuntrică şi a gândurilor: „Nu trebuie să spunem nimic, nici să vorbim, dar simţind că ne este foarte plăcut în prezenţa unei fiinţe înţelegătoare, care este smerită, blândă, plină de dragoste şi bunătate. Nu e nevoie să fie rostit nici un cuvânt, dar neîncetat radiază ceva, ca şi cum am fi îngheţat şi am ajuns într-un loc plăcut şi cald, într-un loc care răspândeşte căldură şi ne încălzeşte. Iată-l, vedeţi ce înseamnă gândurile bune, dorinţa bună pline de dragoste şi bunătate?”, spunea Stareţul despre omul smerit.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa – Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 34)