Ai văzut unde şi când ne răsplăteşte Domnul pe cei „după asemănare”? Că răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. De te vei face urâtor de rău, nepomenitor de rău, fără să îndepărtezi pe vrăjmaş, neţinând minte vrăjmăşia de ieri, de te vei face iubitor de fraţi, împreună-pătimitor, te-ai asemănat lui Dumnezeu. Dacă în ce fel este Dumnezeu către tine, păcătosul, care te împotriveşti Lui în fiecare zi, te vei face astfel către fratele cel ce ţi-a greşit ţie, cu dragoste desăvârşită şi cu milostivire faţă de aproapele, te-ai asemănat lui Dumnezeu.
Aşa încât ai pe cel „după chip” pentru că eşti cuvântător şi te faci „după asemănare” din faptul că primeşti bunătatea. Primeşte, dar, milostivirile îndurării şi bunătatea ca să te îmbraci în Hristos (Coloseni 3,12). Căci prin cele prin care primeşti bunătatea, prin acestea te îmbraci în Hristos, familiarizându-te cu Dumnezeu prin familiaritatea cu El. Astfel, istorisirea plăsmuirii omului este învăţătură pentru viaţa noastră (felul cum ne-a zidit Dumnezeu, faptul că ne-a făcut asemenea cu El, ne îndatorează la o vieţuire virtuoasă şi ne arată că trebuie să ne purtăm la fel ca El).
„Să facem om după chipul Nostru şi după asemănare.” Să aibă chiar de la zidire pe cel după chip, dar să se facă după asemănare prin a sa sârguinţă, fiindcă are putinţa acestui lucru, luând-o în firea sa. De te-ar fi făcut după asemănarea lui Dumnezeu dintru început, unde ar fi fost harul tău? Binele implică o alegere a voinţei, altfel nu există merit, totul e automat şi indiferent. Abia încordarea de a alege binele de rău dă valoare faptelor. De unde te-ai fi încununat? Căci, dacă Creatorul ar fi dat totul firii, cum ți s-ar fi deschis Împărăţia cerurilor? Iar acum una s-a dat, iar alta a rămas nedesăvârşită ca, desăvârşindu-te pe tine însuţi, vrednic să te faci de răsplata cea de la Dumnezeu.
Cum, dar, ne facem după asemănare? Prin Evanghelie. Căci ce este creştinismul? Asemănarea cu Dumnezeu după cât este cu putinţă firii omului. De ai primit a fi creştin, sârguieşte-te să te faci asemenea cu Dumnezeu! Îmbracă-te în Hristos! Cum se va îmbrăca cel ce nu este pecetluit? Cum se va îmbrăca cel ce nici botezul nu l-a primit? Căci cel ce n-a primit haina nestricăciunii va sta foarte departe de asemănarea cu Dumnezeu.
De ţi-aş fi vorbit: vino, fă-te asemenea unui împărat, nu m-ai fi socotit binefăcător şi te-ai fi sârguit cu multă grabă către ceea ce ai fost chemat? Dar, deoarece vreau să te fac asemenea cu Dumnezeu, fugi de cuvântul care te face Dumnezeu, astupându-ţi urechile ca nici să n-audă cuvintele mântuitoare.
(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 49-51)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Ortodoxia – asemanarea cu Dumnezeu dupa cat este cu putinta firii omului
Vizualizari: 727
Id: 6933
Imagine:
Share:
Numai credinta care se lucreaza prin dragoste il poate mantui pe om
A manca si a bea mult este obiceiul paganilor
Sa lasam o parte din grijile noastre lui Dumnezeu
Cand cineva este nervos, este mai bine sa nu ii vorbesti deloc
Batranul ingaduitor si rabdator
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.