Cât timp încă mai trăieşti, aruncă povara judecăţii, care constă din materia stricăciunii în întreitele valuri ale ispitelor veacului acestuia, spre odihna sufletului şi a trupului. Aşa cum şi David, din pricina faptului că suferea povara greu de purtat a păcatului, zicea: „Fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine".
Aşadar, păcatul cunoscut, pentru cei curaţi, este spre mustrare, iar pentru cei răi şi nelegiuiţi, spre cădere şi pierzanie. Întru aceasta şi cel ce s-a născut înţelept, se plânge cu amar, zicând că pofta schimbă gândul cel fără răutate. Căci din pofta cea fără rânduială de mâncări, ruşinându-se de lăcomia pântecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele şi astfel, prin pizma diavolului şi-a adus sieşi moartea. Întru această poftă a păcatului trândăvind, poporul a clevetit împotriva robului lui Dumnezeu, Moise, şi a cârtit, ca să-şi umple pântecele cu pâine şi carne. Pentru care pricină au şi fost predaţi celor potrivnici şi nu au putut intra în pământul făgăduinţei. Şi acest obicei condamnându-l Scriptura, ne îndeamnă pe noi să ne liniştim, zicând: „Păziţi-vă, deci, de vorbele cârtitoare şi deşarte si feriţi limba voastră de clevetire". De această neorânduială înșelându-se omul lui Dumnezeu, cel ce a venit în Bethel, a fost predat furiei sălbatice a leului şi nu a avut parte de propriul mormânt. Căci Dumnezeu i-a spus: „să nu mănânci pâine, nici să bei apă acolo", dar tulburându-l închipuirea lăcomiei pântecelui, a trecut cu vederea porunca şi moarte şi-a adus. Vai mie, ce grea povară e jugul păcatului, a cărui experienţă având-o şi învăţătorul bisericilor, zicea: „Pentru că păcatul luând temei din poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea".
(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 91)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Paziti-va de vorbele cartitoare si desarte si feriti limba voastra de clevetire
Vizualizari: 742
Id: 12879
Imagine:
Share:
Nimic altceva nu impovareaza sufletul decat roadele pacatului
Sa nazuim cu fiecare gand, dorinta si fapta sa dobandim pacea lui Dumnezeu
Ce ne facem cu stresul de la serviciu?
In felul acesta trebuie sa se roage crestinul...
Sufletul - mai presus decat trupul
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.