Preotul nu propovaduieste invatatura sa, ci pe cea a lui Dumnezeu
Diavolii urăsc sfaturile îndrumătorilor duhovniceşti experimentaţi, dar tu ia aminte la aceste sfaturi în mod deosebit. Ţine minte că dacă omul nu spune tot părintelui duhovnicesc, atunci drumul îi este strâmb, iar când spune tot, merge drept în Împărăţia cerurilor. Preotul nu propovăduieşte învăţătura sa, ci pe cea a lui Dumnezeu. (Părintele Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov, Învăţături şi întâmplări minunate, Editura Sophia, Bucureşti, 2011)
Categoria: Articole
Cautare:
Preotul nu propovaduieste invatatura sa, ci pe cea a lui Dumnezeu
Vizualizari: 856
Id: 3963
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Crestinii se vor mantui numai prin rabdarea necazurilor si prin pocainta
Sa ne spovedim cu nadejde in iertarea și iubirea lui Dumnezeu
In trei chipuri greșește omul: din slabiciune, neștiința sau din voia cea rea
Cand ieșim de la biserica
„Doamne! Tu pe toate le stii. Fa cu mine cum dorești!”
Daca nu cunosti bine voia lui Dumnezeu, cauta-ti un duhovnic bun!

Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
|
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.