www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Razboiul este mare si rautatea dusmanului asupra noastra este multa

Razboiul este mare si rautatea dusmanului asupra noastra este multa

Se cuvine a ne ruga neîncetat Domnului, ca să ne arătăm noi mai înalţi decât bântuirea diavolilor. Nu numai când suntem în linişte, ne necăjesc, ci şi când ne-am adunat în biserică se ridică asupra noastră, sfătuindu-ne cu gânduri întinate, să privim la feţele bărbăteşti cu obrăznicie şi astfel să ne îndepărteze gândul de la tainele lui Hristos. Însă, prin păzirea ochilor şi prin ascultare şi cu ajutorul darului lui Dumnezeu, cel înfrânat va birui pe toate acestea.

Războiul este mare şi răutatea duşmanului asupra noastră este multă, dar pentru aceasta nu trebuie să lepădăm lupta, şi gândurile cele urâte să nu le facem lucrătoare şi astfel vom lăsa pe diavol să crape. Ştie Dumnezeu pe cel ce ne necăjeşte pe noi, cu câte săgeţi arzătoare aruncă în inimile noastre. Dar, biruinţa este a celor ce se luptă bine, că cel ce are pace cu patimile, ce război să aştepte de la ele? Unde este vrajbă, este şi război, unde este luptă, este şi cunună. De aceea, cine voieşte să scape de robia cea amară, să declare război împotriva vrăjmaşului. (Sfântul Efrem Sirul)

 

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 72)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Razboiul este mare si rautatea dusmanului asupra noastra este multa

Vizualizari: 623

Id: 15830

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.