www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunea intaia catre Cuviosul Agapit, Doctorul Lavrei Pecerska

Rugaciunea intaia catre Cuviosul Agapit, Doctorul Lavrei Pecerska

O, preasfinte părinte Agapit, înger pământesc și om ceresc! Cădem înaintea ta cu credință și cu dragoste, rugându-te cu sârguință să ne dăruiești nouă, păcătoșilor și smeriților, mijlocirea ta cea sfântă, ca nu cumva să fim lipsiți de ocrotirea cea dumnezeiască. Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre, ca prin bunătatea Sa cea nespusă să ne dăruiască cele de folos sufletului și trupului nostru: credință dreaptă și iubire nefățarnică, în suferință răbdare, celor grav bolnavi și celor ce pătimesc vindecare de boli, celor căzuți sub povara întristării și deznădăjduiți mângâiere! Nu uita, binecuvântatule părinte, de mănăstirea ta cea sfântă întru care ai locuit și pe care o avem odor neprețuit, apăr-o pe ea și pe toți cei ce se nevoiesc sau slujesc în aceasta, iar pe cei ce vin să se închine, ferește-i de ispitele și cursele diavolești. Ajută-ne, Sfinte Agapit, să lepădăm bogăția cea trecătoare, povățuindu-ne spre a aduna comori cerești. Nu ne lipsi de al tău sprijin ci, cu rugăciunile tale, adu-ne la limanul mântuirii și moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu ne fă părtași. O, Sfinte Agapit, căzând acum înaintea ta, cântăm și slăvim iubirea ta cea mai presus de cuvânt și lăudând mijlocirea părintească a ta, dimpreună cu Antonie și Teodosie, te rugăm să vindeci neputințele și durerile noastre cele trupești și sufletești, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Categoria: Rugaciuni in biserica

Cautare:

Rugaciunea intaia catre Cuviosul Agapit, Doctorul Lavrei Pecerska

Vizualizari: 166

Id: 29590

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.