Rugaciunea Sfintei Ana

Mergând într-un loc tăinuit, Sfânta Ana s-a rugat lui Dumnezeu cu tânguire şi cu lacrimi fierbinţi rostind următoarele:

„Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Proorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot Tu care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arată-o roditoare cu Atotputernicia Ta... Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruindu-o Bisericii Tale pentru a-ţi sluji pururea acolo...”.

Acestea şi multe altele grăindu-le dreapta Ana cu mare tânguire, i s-a arătat îngerul Domnului, zicându-i:

„Ano! Ano! S-a auzit rugăciunea ta. Suspinurile tale au străbătut norii şi treptele cerurilor; iar lacrimile tale fierbinţi au ajuns înaintea lui Dumnezeu. Iată, tu vei zămisli si vei naşte o Fiică, cea preabinecuvântată. Pentru aceasta se vor binecuvânta toate seminţiile pământului şi printr-însa se va dărui mântuire lumii. Numele fiicei acesteia ce o vei zămisli şi naşte va fi Maria”.

(Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 31)

Categoria: Articole

Cautare: