www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa iubim pe tot omul

Sa iubim pe tot omul

Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se statorniceşte în bine şi purtările dinafară de asemenea, amărăciunile încercărilor trec şi vremea iarăşi se întoarce spre bucurie, dimpreună cu toate lucrurile, care nu ne mai stau împotrivă. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie; căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile, nici oamenii şi nici dracii. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte, curăţă, apără şi întoarce toate spre pace. Deci, când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul, iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. Despre o atare întoarcere a lucrurilor, când într-un fel când într-altul, ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în nici unul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa. De aceea a zis David (ca unul ce trecuse prin acestea): Nu voi nădăjdui în arcul meu şi sabia mea nu mă va mântui. Căci Tu, Doamne, ne-ai mântuit pe noi de cei ce ne necăjesc şi ai făcut de ruşine pe cei ce ne urăsc pe noi.

(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, Arad, 1995, p. 47)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa iubim pe tot omul

Vizualizari: 566

Id: 23119

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.