www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Simtirea este o facultate a sufletului

Simtirea este o facultate a sufletului

Prin simţire, sufletul percepe sau cunoaşte lucrurile materiale. Literatura duhovnicească face amintire de cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul. Cu ajutorul simţurilor, sufletul percepe cele de dinafară. Simţurile lăsate nepăzite pot înmagazina în minte tot felul de gunoaie. Şi gândurile bune, sugerate de sus sau proprii nouă, se pot concretiza în acţiuni. Pe lângă inteligenţă însă e nevoie de sensibilitate şi de voinţă. Iar, pe deasupra, este absolută nevoie de harul lui Dumnezeu. “Fără Mine, spune Mântuitorul, nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5).

Omul are, pe lângă inteligenţă, sensibilitate şi voinţă. Aceste trei facultăţi ale sufletului nu locuiesc în compartimente absolut separate. Între ele sunt uşi de comunicare. Când aceste uşi se deschid, facultăţile sufletului lucrează împreună şi stabilesc echilibrul şi armonia. Dacă ideea apărută în minte nu-i eficace prin ea însăşi, ea devine eficace cu ajutorul sensibilităţii, a pasiunii şi a voinţei.

(Arhiepiscopul Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 14)

Categoria: Articole

Cautare:

Simtirea este o facultate a sufletului

Vizualizari: 749

Id: 9514

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.