www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sufletul - comoara de nepretuit

Sufletul - comoara de nepretuit

Fraţii mei, oare pentru care pricină când a ispitit satana pe Iov, Dumnezeu i-a dat voie să-i ia cele 7000 de oi, să-i ia cele 7000 de cămile, 500 de perechi de asini, 500 de perechi de boi, 10 feciori, toate moşiile şi toate palatele, dar nu i-a dat voie să se atingă de sufletul lui? Şi după aceea când a dat satana al doilea atac, cerând îngăduinţă de la Dumnezeu să se atingă de oasele şi de carnea lui, a dobândit-o şi pe aceasta, dar i-a spus Dumnezeu: iată, ţi-l dau ţie, numai de sufletul lui să nu te atingi (Iov 2, 4-6). Ai văzut? Şapte ani şi jumătate – după tradiţie – l-au mâncat viermii pe Iov în gunoi, fiind rănit de satana cu bube şi răni din creştetul capului până la tălpile picioarelor, cum spune Scriptura, dar de suflet nu i-a dat voie să se atingă. De ce? Dumnezeu ştia că cea mai mare comoară care este în Iov este sufletul lui cel dreptcredincios şi iubitor de Dumnezeu. Sufletul este comoara cea nepreţuită care o purtăm cu toţii şi vai de noi păcătoşii dacă o vom pierde. Aţi auzit ce spune Hristos în Sfânta Evanghelie? „Ce va folosi omului de ar dobândi toată lumea, şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8,36-37).

(Mânca-v-ar Raiul, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2009, pp. 45-46)

Categoria: Articole

Cautare:

Sufletul - comoara de nepretuit

Vizualizari: 715

Id: 20805

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.