www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Tanarul monah cel foarte credincios si marinimos, tamaduit de Hristos

Tanarul monah cel foarte credincios si marinimos, tamaduit de Hristos

În Mănăstirea Esfigmenu, în vremea egumenului Sofronie, vieţuia un monah tânăr dar bogat în virtuţi. În afară de multa sa evlavie, el se distingea şi prin smerenie şi multă nevoinţă. Dar fiindcă firea lui era bolnăvicioasă şi fusese obişnuit cu un trai bun, căci provenea dintr-o familie nobilă, atunci când a început nevoinţa s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Egumenul i-a dat binecuvântare să bea lapte chiar şi în Postul Mare. Fratele a primit şi a spus: „Să fie binecuvântat”. Dar fiindcă avea multă credinţă în Dumnezeu, şi-a spus gândul său egumenului:

- Dacă-mi daţi binecuvântare voi bea ceai, iar Hristos Care îl poate face lapte, poate chiar şi să mă vindece cu ceai.

Egumenul a fost foarte mişcat de mărimea de suflet a călugărului şi i-a dat binecuvântare să bea ceai în loc de lapte. Dacă aceste cuvinte smerite ale monahului evlavios au mişcat pe egumen, cu cât mai mult pe Hristos.

Îmi spunea bătrânul Dorotei, îngrijitorul de bolnavi, că ceaiul acela l-a făcut Hristos nu numai lapte, ci şi medicament tămăduitor care l-a vindecat pe monah de tuberculoză. A încetat să mai scuipe sânge, i-a scăzut temperatura, i-au dispărut durerile de mijloc şi s-a făcut cu desăvârşire bine. După aceea îşi împlinea îndatoririle duhovniceşti şi ascultarea cu uşurinţă şi postea ca şi ceilalţi părinţi.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 127-128)

Categoria: Articole

Cautare:

Tanarul monah cel foarte credincios si marinimos, tamaduit de Hristos

Vizualizari: 662

Id: 16188

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.