Adauga o farama de iubire in tot ceea ce faci

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Adauga o farama de iubire in tot ceea ce faci

Este adevărat că prin darul desăvârşit al lui Dumnezeu, întreaga viaţă a Fiului Său, adică judecata care a avut loc în viaţa Fiului Său, ar trebui să se repete în propria noastră viaţă. Dar chiar dacă primim de la Dumnezeu numai un mic dar, întrebuinţându-l cu înţelepciune, acesta ne va uni cu Trupul Bisericii şi cu Capul Trupului, cu Hristos. În acest chip, vom deveni părtaşi întâi Capului Trupului şi apoi ai darurilor mădularelor puternice ale Trupului lui Hristos, care sunt sfinţii. Aşadar, oricât de mic ar fi darul nostru, dacă îl păstrăm şi îl ocrotim, Dumnezeu ne va pune „credincioşi peste multe”. Dacă păstrăm cu sfinţenie ceea ce este puţin, Dumnezeu ne va covârşi cu darurile Lui cele bogate. Prin micul nostru dar ne vom împărtăşi de marile daruri ale sfinţilor.

De aceea, se cuvine ca în tot ceea ce facem să adăugăm o fărâmă de iubire. Atunci când vorbim despre ceva sau despre cineva, să adăugăm un strop de dragoste, să fim mărinimoşi, vorbind frumos despre fratele nostru, chiar mai mult decât este el vrednic. La fel se cuvine să facem şi atunci când ne gândim la ceva sau la cineva: să nu uităm să adăugăm acea fărâmă de iubire. Aşadar, dacă în tot ce facem, în tot ce spunem şi în tot ce gândim adăugăm o fărâmă de dragoste, atunci, treptat, vom moşteni marea dragoste care se revarsă din Crucea şi Învierea lui Hristos. Cred că în felul acesta putem tâlcui cuvintele Domnului: „Cel ce este credincios peste puţine, peste multe va fi pus” (Matei 25, 21).

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 126-127)

Categoria: Articole

Cautare:

Adauga o farama de iubire in tot ceea ce faci

Vizualizari: 543

Id: 4684

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.