www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Asa iti face Dumnezeu pe plac in tot chipul...

Asa iti face Dumnezeu pe plac in tot chipul...

În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut Domnul, Ziditorul făpturii, face pe placul tău, omul, în fel și chip: și cu soarele îți luminează, te alintă, și cu lumina lină a  lunii limpezi, și cu văzduhul care înviorează în chip plăcut, și cu focul, și cu apa cea de toată trebuința, și cu plantele cele cu grăunțe, și cu copacii, și cu plantele care au rădăcini bune de mâncat, și cu roadele care zac pe pământ (și ce nenumărată mulțime de felurite gusturi plăcute au toate acestea!), și cu carnea animalelor și a peștilor și a păsărilor de tot felul. Dar câte țesături, câte țesături ți-a dăruit Domnul pentru acoperirea și înveșmântarea trupului tău; câte metale, câte pietre prețioase – pentru împodobirea ta și a sfintelor biserici! Așa îți face  Dumnezeu pe plac în tot chipul, spre buna ta ființare și desfătarea ta. Nu ești și tu, oare, îndatorat să Îi faci pe plac, tot spre binele tău – să trăiești după conștiință și după Legea lui Dumnezeu, după poruncile și rânduielile Lui, după Evanghelia Lui, după cum îți arată maica ta cea duhovnicească – dumnezeiasca Biserică?... El nu are nevoie de nimic dintru ale tale, ci cere  să Îi faci pe plac tot pentru tine însuți, pentru că în aceasta se cuprinde viața ta, tihna ta, lumina ta, puterea ta, bucuria ta, fericirea ta. Părăsiți nebunia, și veți trăi (Pilde 9,6)

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Ultimele însemnări, Editura Sophia, București 2006, p. 32-33)

Categoria: Articole

Cautare:

Asa iti face Dumnezeu pe plac in tot chipul...

Vizualizari: 669

Id: 21628

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.